Startul primei ediții a sărbătorii “Sathmarer Oktoberfest” a fost dat astăzi în faţa hotelului Dana II din centrul municipiului Satu Mare, prin deschidere butoiului de bere.
Oficialităţile judeţene, împreună cu principalii organizatori şi formaţiile populare s-au adunat în centrul oraşului, pentru deschiderea oficială a primului butoi de bere. Totul s-a desfăşurat conform tradiţiei germane. Primarul Iuliu Ilyes a trebuit să „cepuiască” primul butoi cu bere. De obicei primarii oraşului Munchen reuşesc să deschidă butoaiele de bere din mai multe lovituri, între 2 şi 12.
Vizibil emoţionat, primarul Ilyes a lovit cu forţă, reuşind să deschidă butoiul din prima lovitură. În glumă, primarul a spus că s-a concentrat toată noaptea asupra acestui moment.
În Germania prima bere este băută de către „primul-ministru” al Bavariei, la noi acest rol revenindu-i preşedintelui Consiliului Judeţean, Csehi Arpad. Preşedintele a băut berea în 23 de secunde, fiind cronometrat de către sătmărenii prezenţi.
După deschiderea oficială a urmat defilarea în centrul oraşului.
„Sathmarer Oktoberfest” este deschisă până duminică seara, în cortul de la hotelul Dana I de pe drumul Careiului.
Preţul unui voucher este de 25 de lei şi asigură 1 litru bere bavareză şi un meniu constând în cârnăciori.
Pentru acest eveniment organizatorii pregătesc 20.000 litri de bere şi o tonă de mâncare.
PROGRAM CULTURAL
SÂMBĂTĂ 1 octombrie
14.00-16.00 fanfara Ciumesti, Urziceni, Foieni
16.00-16.20 Trupa de dans Gemeinsam Moftinu Mare
16.20-16.40 Ansamblul folcloric al Nationalitatilor din Satu Mare
16.40-18.40 Big Band Hoffner
18.40-19.00 Jocuri
19.00-19.30 Prezentare de moda: Trust Models
19.30-21.30 fanfara Petresti, Capleni
21.30-22.00 Jocuri
22.00-24.00 Formatia de muzica usoara Inedit
DUMINICĂ 2 octombrie
9.00-10.00 slujba ecumenica
10.00-10.15 Trupa de dans Gemeinsam Satu Mare
10.15-10.45 Karoler Trio
10.45-12.45 fanfara Ciumesti, Urziceni, Foieni
12.45-13.15 Karoler Trio
13.15-15.15 Big Band Hoffner
15.15-15.45 Jocuri
15.45-16.15 Ansamblul Folcloric Codrisorul al Palatului Copiilor din Satu Mare
16.15-16.30 Trupa de dans gute Laune
16.30-18.30 fanfara Ciumesti, Urziceni, Foieni
18.30-20.30 Big Band Hoffner
20.30-21.00 Jocuri
21.00-23.00 Big Band Hoffner
23.00-24.00 muzica Volksfest
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)