În urma numeroaselor reclamaţii din partea sătmărenilor, conducerea Hotelului Dacia a deschis astăzi porţile pentru reprezentanţii mass-media, astfel încât cei interesaţi pot să observe starea lucrărilor efectuate. Directorul SC Dacia, Radu Hossu, a prezentat astăzi proiectul, recompartimentarea hotelului, afirmând că interesul investitorilor este de a deschide cât mai repede acest obiectiv.
Clădirea hotelului Dacia este realizată în stil secesion şi este una dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania. A fost ridicată pe locul vechii primării a oraşului, care data din anii 1768-1772, şi pe locul fostei Închisori, iar proiectul construcţiei a fost premiat în 1902 la bienala de la Viena, pentru cel mai frumos hotel.
%20(Medium).jpg)
După privatizarea hotelului, patronii au început refacerea ansamblului, valoarea estimându-se la 10 milioane de euro. Până în momentul de faţă s-au investit aproximativ 2 milioane de euro, din care 80.000 de euro a costat doar obţinerea avizului de construcţie şi peste 400.000 de euro proiectul, executat de o firmă agreată de Ministerul Culturii.
%20(Medium).jpg)
%20(Medium).jpg)
Radu Hossu, directorul S.C. Dacia, a declarat că interesul firmei este de a finaliza cât mai repede investiţia de circa 10 milioane de euro şi a deschide hotelul. Acesta a mai dat asigurări că vor fi respectate toate elementele stilului în care a fost construit hotelul iar faţada va fi ca odinioară. Hossu a precizat că întreaga clădire a fost consolidată deoarece fundaţia a fost afectată, urmând ca la deschidere să fie un hotel de 4 stele.
“În interior se va lucra ca în armată, cu periuţa de dinţi, cu pensula, sunt câteva detalii, componente florale care au fost acoperite cu foiţă de aur de 14 karate. Anumite părţi au fost placate cu foi de aur, vom reface tot”, a precizat Radu Hossu.
%20(Medium).jpg)
La clădire s-au efectuat lucrări de redimensionare şi recompartimentare, astfel încât vor fi 80 de camere şi 6 apartamente rezidenţiale, pe cele două etaje şi mansardă. Practic s-au investit până acum 1,5 milioane de euro doar în subsolul clădirii, unde s-a amenajat o sală modernă de conferinţe cu 250 de locuri iar intrarea se va putea face din pasaj. S-au făcut lucrări pentru două lifturi, se va face o cupolă de sticlă deasupra sălii principale, o curte interioară şi un balcon pe interior, de unde se va face aceesul în camere. De asemenea, se va realiza şi o mansardă iar deasupra restaurantului se va face un bar interior.
%20(Medium).jpg)
Radu Hossu a mai precizat că în aproximativ o lună vor reîncepe lucrările la hotelul Dacia, care se doresc a fi finalizate în 2012 iar din 2013 să se dea în folosinţă. Pasajul Ştefan Ruha va fi refăcut în starea iniţială după re-avizarea proiectului.
.jpg)
%20(Medium).jpg)