PSD-iștii sătmăreni și-au ales astăzi noua conducere a organizaţiei judeţene, în prezenţa preşedintelui Victor Ponta. Atmosfera a fost una degajată, cu toate că mesajele transmise au fost pe teme bine stabilite, atât preşedintele Victor Ponta, cât şi liderii judeţeni făcând glume la adresa guvernanţilor, în speciale legate de înălţimea premierului Emil Boc. Nici ironiile la adresa Robertei Anastase nu au lipsit.
Conferinţa a fost condusă de preşedintele PSD Victor Ponta, care a dat cuvântul invitaţilor: deputatului Viorel Buda, reprezentant al PNL, preşedintelui CJ Csehi Arpad, preşedinte al UDMR şi lui Eronim Crişan, preşedinte al PRM. Deputatul Buda a recunoscut că ţelul comun al celor două partide este să scape de acest regim, el spunând că are amintiri de la ultimele alegeri când şi-a aruncat pălăria în sediul PSD, de fericire că Mircea Geoană a câştigat preşedinţia României. Fericirea sa nu a durat decât o noapte.
%20(Custom).JPG)
Dacă la începutul conferinţei nu s-a intrat deloc în subiectul conferinţei, preşedintele CJ Csehi Arpad intrat direct în miezul problemei. El a precizat că Ciocan a dat dovadă de echilibru şi putere de a discuta problemele judeţului şi i-a urat senatorului Valer Marian succes în noua funcţie de preşedinte şi speră să aibă o colaborare la fel de bună ca şi cu Ciocan. După discursul acestuia, inclusiv Ponta a spus că nu mai are emoţii.
Un moment hazliu a fost când Radu Roca i s-a adresat lui Victor Ponta drept: domnule Victor Ciorbea. Gafa a stârnit hohote de râs în sală, cu atât mai mult cu cât acesta s-a repetat chiar de două ori.
Au urmat discursuri oficiale, prezentări, intervenţii.
.JPG)
Gheorghe Ciocan, preşedinte din 1997 al PSD Satu Mare a spus că în vremea când a preluat partidul erau foarte puţini, iar astăzi filiala a este primul partid românesc din Satu Mare. El a mulţumit primarului Ioan Grigoraş, acesta fiind singurul primar al partidului din 1997.
Senatorul Valer Marian a ţinut să-i mulţumească lui Gheorghe Ciocan pentru ce a făcut pentru partid. Chiar dacă lui Ciocan i se puteau reproşa multe lucruri, acesta a reuşit să facă din acest partidul unul din primele la nivel regional, sau chiar naţional.
%20(Custom).JPG)
În cuvântul său, preşedintele Victor Ponta, a arătat că orice luptă a social-democraţilor cu PNL îi aduce avantaj doar preşedintelui Traian Băsescu.
"Cred că ceea ce ne uneşte în momentul de faţă este mai important decât ceea ce ne desparte şi, deşi nu mi-e uşor, dar pentru că sunt preşedintele PSD, pot să fiu mai serios, mai matur şi mai înţelegător şi să nu răspund la atacurile pe care le primim aproape în fiecare zi. (...) Trebuie să înţelegem că orice luptă între noi şi liberali îi aduce un avantaj doar lui Traian Băsescu şi de câte ori Crin Antonescu ne atacă pe noi, de atâtea ori se bucură Băsescu", a spus Ponta.
Liderul PSD le-a transmis colegilor de partid că niciodată nu trebuie să încheie o alianţă cu PDL. "Cu PDL nu, niciodată. Ar trebui să spun cu PNL da iar cu UDMR nu ştiu. PNL, un partid de dreapta, sunt mai mici, mai orgolioşi, dar decizia noastră a fost că opoziţia împotriva lui Băsescu, a lui Emil Boc şi a PDL este mai importantă decât orice fel de orgoliu şi orice fel de dispută în acest moment între PSD şi PNL. Am lăsat de fiecare dată o uşă deschisă, n-am zis că am întors şi celălalt obraz pentru că nu pot să fiu atât de bun creştin, dar n-am răspuns la cei ce încearcă să transforme bătălia dintre noi şi putere într-o bătălie în opoziţie", a afirmat Victor Ponta.
%20(Custom).JPG)
Referitor la relaţia UDMR cu PDL şi la Legea Educaţiei, Ponta a dat exemplul zicalei "Nu e prost cine cere, e prost cine dă".
"Emil Boc, pentru a rămâne prim-ministru, ar fi în stare să le dea şi tătarilor orice şi turcilor şi mongolilor. Pe el nu-l interesează că e vorba de maghiari, de altcineva, el dă orice, pentru că nu dă de la el, dă de la noi", a declarat Ponta.
Preşedintele PSD a explicat că trebuie construit un program de guvernare şi un alt tip de a face politică pentru a reuşi ''să fie daţi jos Băsescu, Boc, Udrea".
Victor Ponta, a spus că social-democraţii se vor opune modificărilor propuse de Guvern privind concediul maternal, iar dacă legea va trece PSD o va abroga imediat ce va ajunge la guvernare.
%20(Custom).JPG)
"E o măsură total greşită, ceea ce ţine de noi în Parlament vom face să oprim şi în mod sigur, dacă Guvernul Boc o va impune prin ordonanţă de urgenţă sau prin angajare, că aşa se adoptă legile în România, noi le spunem acelor familii că o vom abroga imediat ce vom veni la guvernare. E tema cea mai importantă, mult mai importantă decât orice altă discuţie între partide, grupuri parlamentare, pentru că reflectă o anumită mentalitate a Guvernului. Taie de unde nu trebuie şi lasă cheltuiala în altă parte", a declarat Ponta.
Liderul PSD a explicat că actuala legislaţie este din 2003 şi a avut rezultate pozitive în ceea ce priveşte natalitatea şi siguranţa celor care au avut copii.
"Este o măsură negândită şi fără rost. N-o să economisească bugetul mare lucru. O să economisească probabil 0,01% din bugetul ministerului doamnei Udrea, de exemplu. În schimb semnalul pe care îl dă pentru familiile din România este un semnal extrem de negativ şi vreau să spun că nu e doar un lucru pentru că suntem în opoziţie: PSD se obligă pentru momentul în care vom fi la guvernare, că va fi în 2011 sau 2012, să reintroducem un sistem corect, un sistem european", a afirmat Victor Ponta.
Acesta a explicat că recent s-a adoptat o rezoluţie la nivel european prin care se recomandă mărirea concediului maternal la o perioadă de peste doi ani, în anumite situaţii până la vârsta şcolară.
"Noi bineînţeles ne îndepărtăm de Europa, ne ducem spre o zonă de subdezvoltare, în care economiile pentru buget în loc să se facă de acolo de unde trebuie, se fac din locuri total greşite'', a mai arătat preşedintele social-democrat.
%20(Custom).JPG)
Preşedintele PSD a explicat în cadrul unei conferinţe de presă că pe fiecare român îl costă 250 de euro alegerea "doamnei Udrea" la şefia PDL, ministrul Dezvoltării având 4 miliarde de euro pentru a câştiga campania.
Liderul PSD a explicat că ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are 4 miliarde de euro pentru modernizarea drumurilor comunale, banii urmând să ajungă la "clientela" PDL din judeţele Arad, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, prin licitaţii organizate la Bucureşti.
"Acele drumuri comunale trebuie să fie în Arad la Falcă, în Bistriţa la Oltean, în Suceava la Flutur. Un kilometru de drum comunal va costa cât 10 kilometri de autostradă în Germania şi veţi constata că în campanie domnii aceştia vor avea bani de cheltuit", a spus Ponta.
%20(Custom).JPG)
"Să ştie fiecare român că doamna Udrea are patru miliarde de euro ca să câştige campania din PDL. Plătim fiecare român 250 de euro pentru ca Udrea să îl bată pe Blaga", a spus Ponta.
"Anul acesta nu mai sunt bani pentru pensii, salarii, programe sociale şi investiţii, deoarece avem o nouă campanie: campania de alegere a doamnei Udrea în partid, care ne costă pe noi pe toţii 4 miliarde de euro. Românii trebuie să ştie că toţi trebuie să plătim din buzunar. Vă rog să împărţiţi de la nou născuţi până la ultimul pensionar, să ştie fiecare cât dă din buzunar", a spus Ponta.
Liderul PSD a calculat că fiecare român a dat "1.000 de euro pentru realegerea lui Băsescu" şi are de dat "250 de euro pentru alegerea doamnei Udrea la şefia PDL".
"Nu numai că nu de dau, ei ne iau bani. PDL-ul niciodată nu ne dă bani, doar ne ia", a încheiat Ponta.
%20(Custom).JPG)
După discursuri s-a trecut la vot, acesta fiind unul deschis, deoarece era o singură persoană ce candida pentru fiecare funcţie. Senatorul Valer Marian a fost ales preşedinte, deputatul Gheorghe Ciocan prim-vicepreşedinte. Ciocan a ţinut să precizeze că totuşi va avea un cuvânt important în politica sătmăreană.
Noii vicepreşedinţi sunt: Ciprian Ardelean, Mircea Ardelean, Toma Betea, Nicolae Bura, Oliviu Buzgău, Liviu Ciucoş, Dorel Coica, Dumitru Fanea, Vasile Fernea, Mircea Govor, Gabriel Leş, Paula Mare, Octavian Petric, Florica Marchiş, Ioan Pop, Radu Roca, Ioan Vidreanu.
%20(Custom).JPG)
Valer Marian a spus că trebuie făcută o reevaluare a organizaţiilor din teritoriu, trebuie aleşi candidaţii pentru alegerile din 2012 şi că speră să câştige Primăria Satu Mare şi preşedinţia Consiliului Judeţean.
În opinia noului preşedinte rana din 2008, când PNL a „trădat” românismul din judeţ, încă nu s-a cicatrizat.