Doar câteva sute de sătmăreni au participat astăzi la “Mitingul sărăciei” organizat de Cartel Alfa în Piaţa 25 Octombrie, în condiţiile în care sunt câteva zeci de mii de persoane din judeţ afectate de măsurile Guvernului.
Dacă organizatorii aşteptau circa 1.500 de sătmăreni revoltaţi de măsurile guvernului, s-au prezentat abia 500, adică de trei ori mai puţin. Însă protestatarii au fost destul de hotărâţi şi au cerut demisia guvernuli şi a preşedintelui Băsescu.

Manifestarea programată la ora 15,30 a început destul de timid cu mai puţin de 200 de persoane, însă în jurul orei 16,00 când lumea a ieşit de la muncă numărul participanţilor a crescut la 500.

Vizibil deranjat de numărul mic de participanţi, secretarul Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle, a spus că se demonstrează faptul că la Satu Mare se trăieşte destul de bine.

La rândul său, preşedintele Cartel Alfa Satu Mare, Sorin Faur, a afirmat că sindicaliştii care nu sunt prezenţi acceptă actuala situaţie catastrofală, acceptă ceea ce a făcut guvernul şi ceea ce vrea să facă.

Pe parcursul mitingului care a durat aproximativ două ore, liderii sindicali a ţinut discursuri împotriva Guvernului, declarându-se nemulţumiţi de micşorarea salariilor cu 25%, creşterea preţurilor, intenţia Guvernului de a modifica Codul Muncii în sensul de a-i face zilieri pe toţi salariaţii, desfiinţarea contractelor colective de muncă, impozitarea pensiilor, creşterea TVA-ului şi diminuarea subvenţiilor la utilităţi.
Sindicaliştii au strigat în repetate rânduri “Jos Guvernul”, “Jos Băsescu”!.

La “Mitingul Sărăciei” au participant membri ai Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar, Sindicatului Liber Samus din cadrul Electrolux, din partea sindicatelor Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră, a Penitenciarului, a Primăriei Satu Mare, Teatrului de Nord, Filarmonica de Stat "Dinu Lipatti", Sindicatul Cadrelor Militare, a asistenţilor maternali, a sindicatelor din cultură, sindicalişti de la Mondiala, precum şi de la alte sindicate afiliate Cartel Alfa.
%20(Small).jpg)
%20(Small).jpg)
%20(Small).jpg)
%20(Small).jpg)
%20(Small)(1).jpg)
%20(Small).jpg)
%20(Small).jpg)

Pentru ca mitingul de protest să nu degenereze, Palatul Administrativ a fost înconjurat de garduri mobile şi păzit de zeci de jandarmi.