Sătmăreanul Emanuel Gyenes, cel mai bun român care a participat vreodată la Raliul Dakar, câştigător la clasa "maraton" şi pe locul 18 la clasamentul general, în ediţia de anul acesta, a fost întâmpinat astăzi de colegii de la Autonet, cu şampanie şi tort. Mani, reprezentant vânzări de piese pentru motociclete a fost felicitat de colegi şi a primit o diplomă de merit de la conducerea societăţii.
Mani a fost impresionat de modul în care a fost aşteptat în prima zi de muncă după raliu, spunând că mesajele primite pe diferite căi în America de Sud l-au încurajat foarte mult.
"A fost o competiţie foarte lungă, foarte grea, cu trezire la ora 4 dimineaţa. Când ajungi acasă şi vezi ce primire ai, te face să uiţi de lucrurile grele din deşert. Am încercat să fac ca municipiul Satu Mare şi firma Autonet să fie mândre de mine. Nu ai nevoie doar de experienţă ci şi de foarte mult noroc", a spus sătmăreanul.
Gyenes a povestit că pe parcursul celor 9.500 de km nu a avut nicio problemă tehnică, doar „o greşeală proprie”, în ziua a treia, când road-book-ul a fost distrus deoarece nu l-a lipit bine. Deoarece nu vroia să oprească, Mani a încercat să se descurce fără hartă, s-a rătăcit aproximativ 7-8 km, după care s-a întors pe drumul cel bun. Această greşeală avea să-l şi coste, în ziua respectivă terminând pe locul 46, lucru care s-a simţit în clasamentul general. Totuşi, Mani a realizat ceea ce şi-a propus, să termine între primii 20.
.jpg)
Mani susţine că sunt diferenţe foarte mari între competiţia din Africa, adevăratul Dakar, şi cea din America de Sud, în sensul că pe teritoriul african condiţiile sunt mult mai grele, însă poţi să mergi cu viteză mai mare.
"Adevăratul Dakar este cel din Africa, are mai mult farmec. Aici, în America de Sud, e mai civilizat, puteam face baie şi în piscină, condiţiile sunt mult mai bune iar cursa mai uşoară", a adăugat Mani.
.jpg)
Motociclistul a mărturisit că a avut probe foarte grele de trecut, cum ar fi 100 de km de parcurs peste pietre sau 176 de km în "nisip alb, ca făina". De asemenea, într-o singură zi a trecut de la 3 la 40 de grade Celsius.
.jpg)
„Am avut două perechi de mănuşi, trei tricouri, doi pantaloni. În Anzi trebuia să opresc şi să pun mâna pe ţeava de eşapament ca să mă încălzesc”, a spus Mani.
.jpg)
Chiar dacă a scos cele mai bune rezultate obţinute vreodată de un român, visul lui Mani este altul, să concureze un an întreg la Campionatul Mondial. Campionatul cuprinde şase etape, de către 5-6 zile în mai multe ţări. Pentru acest lucru Mani are nevoie de sponsorizări foarte mari.
Costurile echipajului român, format din Emanuel Gyenes şi pilotul Marcel Butuza la Dakar 2011 au fost de aproximativ 80.000 de euro.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Mani, felicitat de autorități
Motociclistul a fost așteptat și în holul Primăriei Satu Mare de către vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, mentorul său Szilvester Zsolt, prieteni și susținători.
.jpg)
Oficialii au ţinut să-i mulţumească tânărului sportiv pentru că "a pus Sătmarul pe harta lumii".
"În numele tuturor sătmărenilor vreau să-l felicit pe Mani, să-i mulţumim pentru această emoţie pe care a creat-o sătmărenilor. (…) Îi dorim să participe la cât mai multe astfel de curse şi, bineînţeles, cu rezultate pe măsură", a spus Ilyes.
.jpg)
Primarul i-a înmânat o diplomă de onoare, o sculptură realizată de Radu Ciobanu, un tablou cu municipiul Satu Mare şi o şampanie.
.jpg)
.jpg)
"Mulţumesc sătmărenilor că au avut încredere în mine şi m-au susţinut. Eu, acolo, nu am fost în apropierea internetului dar primeam mesajele de susţinere trimise de aici din Satu Mare. A fost o cursă lungă, echilibrată, şi se vede prin medaliile pe care le-am obţinut că am încercat să obţin un rezultat bun", a spus Gyenes.
.jpg)
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a subliniat faptul că autorităţile locale ar trebui să sprijine mai mult tinerii sportivi încă înainte de fi cunoscuţi, şi că va încerca sprijinirea şi pe viitor a motociclistului. Govor ar fi vrut ca evenimentul să fie organizat la Consiliul Judeţean, întrucât această instituţie l-a sprijinit cu 10.000 de lei pe Mani.
În încheiere, Mani a acordat interviuri şi s-a fotografiat cu fanii.
Emanuel Gyenes – carte de vizită:
- s-a născut pe 3 martie 1984, la Satu Mare
- campion naţional al României la Enduro în 2005, 2007 şi 2008
- campion naţional al României la Endurocross în 2006, 2007, 2009 şi 2010
- locul 9 la „debutanţi”, locul 46 la „general” la Raliul Dakar în 2007
- locul 2 clasa 450 cmc la Dakar Series Central Europe Rally în 2008
- câştigătorul unei probe speciale a Raliului Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally-Raid)
- locul secund la clasa Expert Single Red Bull Romaniacs în 2009
- Locul 1 la clasa „Maraton” şi poziţia 18 în clasamentul general al Raliului Dakar în 2011