Câteva mii de persoane au fost astăzi pe Aeroportul Satu Mare la Opel DragRacing, punctele principale de atracţie fiind demonstraţiile făcute de germanul Gerd Habermann cu Funny Jet Car-ul cu motor de avion F16 şi de multiplul campion naţional Titi Aur, alături de coechipierul său.
Încă de la orele amiezii pe aeroport au început manşele de calificări la concursurile de accelerare pe diferite categorii. Zeci de concurenţi au stat la rând la cronometrări, la Satu Mare având loc etapa naţională de calificări la Concursul Central European de Accelerare.
Funny Jet Car-ul cu motor de avion F16, are o putere de 15.000 de cai-putere şi ajunge la o viteză de 100 de kilometri/oră în doar o secundă şi jumătate. Maşina se află pentru prima dată în România şi a efectuat prima demonstraţie după deschiderea evenimentului, făcând senzaţie printre sătmăreni. Dacă la intrarea maşinii pe pistă sătmărenii s-au înghesuit să vadă maşina, după pornirea motorului s-au îndepărtat puţin. Cei prezenţi au fost nevoiţi să-şi acopere urechile, motorul de avion scoţând zgomote puternice, iar în partea din spate ieşea chiar foc. Pilotul german Gerd Habermann a ajuns la capătul pistei într-un timp foarte scurt, în mai puţin de două secunde. El a fost aplaudat de sătmăreni.
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
Un alt punct de atracţie pentru public a fost spectacolul de derapaje controlate efectuate de multiplul campion naţional Titi Aur, alături de copilotul său, Borbely Karoly, secretar de stat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Chiar dacă maşina lor, un Mitsubishi Lancer Evo IX, categoria N, tracţiune integrală, motor de 2.0 turbo, nu este una adaptată special la derapajele pe pistă, Titi Aur a demonstrat că este un adevărat profesionist.
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
În Mitsubishi a urcat preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad. După demonstraţie, Csehi Arpad a spus că evenimentul este unul deosebit pentru sătmăreni şi trebuie continuat în fiecare an.
%20(Medium)%20(Small).jpg)
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Arian Ştef, a fost pentru câteva minute copilotul campionului maghiar Radák János.
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
Sâmbătă sunt programate manşele de calificare pentru concursurile de accelerare, pe mai multe categorii, iar duminică va avea loc finala cupei Satu Mare, Cupei Opel şi calificările în Campionatul Central European de Accelerare.
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
%20(Medium)%20(Small).jpg)
Paralel vor avea loc programe de animaţie: drift show, drift taxi, rally show, rally taxi, drive test.
Redăm în continuare programul DragRacing de duminică, 4 iulie:
(accesul se va face doar prin intrarea principală în Aeroportul Satu Mare)
Ora 09.00: Deschiderea porţilor
Între orele 09.00–11.00 Înscriere la faţa locului
Ora 10.00: Cupa Opel, în 3 categorii special
Ora 12.00: JetCar Show, Gerd Habermann Racing, Germania
Ora 12.30: Cupa Satu Mare, în 5 categorii special
Antrenamente scurte, dueluri, piramida, finale
Ora 15.00: Semifinale şi finale in concurs de accelerare şi în etapa CEDC
Ora 17.00: Festivitatea de premiere
Ora 18.00: Jetcar show, Gerd Habermann Racing Germania