Sâmbătă, de la ora 12:00, va începe cea de-a treia ediţie a mitingului aviatic de la Satu Mare în organizarea Consiliului Judeţean, al Aeroportului Satu Mare şi al Aeroclubului României. Organizatorii au introdus elemente noi în program: un zbor Tarom deasupra judeţului şi un after party.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, vicepreşedintele Adrian Ştef, directorul Aeroclubului României George Rotaru, comandantul aerocluburilor Satu Mare şi Baia Mare, Julien Ocian, şi comandantul clubului din Braşov, Stelian Cojocaru, au prezentat detaliile showului aviatic, astăzi în cadrul unei conferinţe de presă.
Csehi a declarat că vor fi elemente noi faţă de ediţia anterioară, adică o aeronavă Tarom ATR 42 va survola judeţul iar la finalul mitingului se va organiza un afterparty susţinut de Compact şi Zanzibar din Ungaria.
"Pe lângă spectacolul la care sunt aşteptate persoane din această regiune, dar şi din Ungaria, este şi un element esenţial, acela de a promova Aeroportul Satu Mare şi cursele companiei care operează de aici. Din 2008 s-a observat o creştere semnificativă de zboruri şi pasageri şi dorim să introducem o cursă internaţională", a spus Csehi Arpad.
În prezent Tarom operează 8 curse de Bucureşti pe săptămână.
Pentru introducerea unor noi curse, vicepreşedintele Adrian Ştef a anunţat că a fost pregătit un studiu de trafic şi sunt discuţii cu mai mulţi operatori.
Directorul Aeroclubului României George Rotaru, a precizat că mitingul de la Satu Mare a devenit deja o tradiţie şi că aeroclubul va participa 12 aeronave, cele mai spectaculoase fiind acrobaţiile cu avioanele Extra 300.

De asemenea vor zbura avioane de şcoală, antrenament, planoare, planoare cu fumigene. }n cadrul show-ului se vor alătura mai mulţi proprietari de avioane care practică zborul de agrement.
Va fi organizată şi o tombolă, cinci câştigători având posibilitatea de a zbura gratuit deasupra municipiului Satu Mare.
Consiliul Judeţean Satu Mare a alocat 70.000 de lei pentru acest miting, fiind aşteptaţi 10-15.000 de spectatori.
Stelian Cojocaru a dat unele detalii despre vremea de sâmbătă. După ploaia din noaptea de vineri spre sâmbătă, vremea se îmbunătăţeşte, astfel că se anunţă o vreme acceptabilă pentru miting. Vânt de la 10 – 15 noduri, adică 6,7 metri/secundă.
Este indicată folosirea curselor speciale Transurban pentru a nu aglomera intrarea la aeroport. Din cauza vremii accesul se va face pe la intrarea principală în aeroport.
Aeroclubul se redeschide în primăvară
Directorul Aeroclubului României, George Rotaru, a declarat că pista a fost "înierbată" de Consiliul Judeţean iar din primăvară doritorii vor avea posibilitatea să facă planorism şi paraşutism la Satu Mare, nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze la Baia Mare.
"Consiliul Judeţean Satu Mare este singurul din ţară care s-a implicat în sprijinirea aeroclubului teritorial",a subliniat George Rotaru.
Julien Ocian a precizat că este pregătită toată tehnica pentru a începe activitatea, trebuie doar să aştepte fixarea ierbii. "În trecut s-a zburat foarte bine în regim de şcoală, cu planorul şi s-au făcut salturi cu paraşuta. Din ianuarie tinerii care doresc se vor putea înscrie, iar din luna mai se poate zbura, după antrenamente, cursuri teoretice şi examenul de ieşire la zbor", a spus Julien Ocean.
Acesta a precizat că tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani pot face gratuit aceste cursuri.
Julien Ocean a mai precizat că intenţionează să organizeze concursuri regionale la Satu Mare iar deschiderea aeroclubului îi va ambiţiona pe oamenii cu putere financiară să-şi achiziţioneze aparate de zbor.
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)
small.jpg)