Şocant. O fetiţă din Craidorolţ a fost ucisă cu un hârleţ de către bunicul său, în urma unei altercaţii dintre acesta şi tatăl copilei, izbucnite pe fondul consumului de alcool.
Între cei doi bărbaţi a început un conflict, în jurul orei 17.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Bunicul fetiţei de numai trei ani, având în mână un hârleţ l-a aruncat după tatăl acesteia, însă, din nefericire, şi-a lovit propria nepoată.
Fetiţa a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Satu Mare, prezentând traumatism cranio cerebral, însă medicii nu au mai putut face nimic ca să o salveze pe micuţa de numai trei ani.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că fetiţa a ajuns aseară la 19.55 în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral, în şoc hemoragic. Medicii au încercat resuscitarea ei, au intubat-o, însă nu a mai putut fi salvată.
Bunicul fetei, Mircea Lazăr, a fost reţinut ieri de către poliţişti, iar pe numele său a fost emis mandate de reţinere pentru 24 de ore. Bărbatul va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru omor calificat.