În parcarea hipermarketului Real s-a dat astăzi startul celei de-a doua ediţii a MotoParty-ului, organizat de Eagle Bikers.
Evenimentul se desfăşoară sub sloganul „Motociclişti pentru inocenţă” şi are un scop umanitar, prin această acţiune dorindu-se ajutorarea copiilor orfani de la „Casa Diana”, din fondurile strânse, asociația organizând o excursie de 1 iunie cu cei 26 de copii însoțiți de supraveghetorii lor.
.jpg)
După deschiderea oficială, cele câteva sute de motociclişti veniţi la manifestare au pornit prin oraş într-o paradă moto, fiind însoţiţi de două echipaje ale Poliţiei Rutiere.
Deşi, vremea se pare că nu ţine cu organizatorii, aceştia promit un show de zile mari, în pofida ploii. Parcarea de la Real este în aceste momente un loc al motocicliştilor veniţi din mai multe judeţe ale ţării şi inclusiv din străinătate, din Ungaria, Slovacia şi Ucraina.
.jpg)
Motocicliştii veniţi cu corturile au campat în parcarea de la Real, fiindu-le asigurate toate condiţiile, de la grupuri sanitare la duşurile din incinta hipermarketului, pe care aceştia le pot folosi. De asemenea, o parte dintre aceştia s-au cazat la unul dintre motelurile din apropierea parcării.
.jpg)
În cadrul evenimentului au participat şi copiii de la „Casa Diana”, care au recitat poezii şi au dansat, iar pe urmă a avut loc o paradă de modă.
.jpg)
Cei mai înflăcăraţi suporteri sătmăreni, „Commando Oli” şi-au făcut încălzirea înainte de concertul celor de la Cargo, în Casual Pub. Un moment deosebit şi emoţionant a fost cel în care aceştia i-au comemorat pe cei trei membri care au decedat în ultimul an. S-au urcat pe scenă arborând un banner pe care scria "Tanky, Luci & Redy – Pentru totdeauna aproape de voi".
.jpg)
Cel mai aşteptat moment al serii a fost concertul trupei Cargo, care nu şi-a dezamăgit fanii, susţinând un concert pentru publicul sătmărean de aproape două ore, deşi condiţiile meteorologice nu au fost tocmai prielnice.Nimic nu a contat, fanii cântând alături de Cargo toate piesele, iar la final, trupa i-a onorat cu câteva biss-uri, spre extazul spectatorilor.
.jpg)
.jpg)