Este o nouă săptămână şi trebuie să testăm un nou restaurant pentru voi. Spre fericirea noastră, avem de unde alege, atât cititorii cât şi prietenii ne îndrumă de fiecare dată spre vreun local. Suntem chiar opriţi pe stradă pentru a ni se sugera să mergem într-un anumit local, apreciat sau criticat. Staţi liniştiţi, este timp pentru fiecare.
Făcând abstracţie de toate comentariile pro sau contra rubricii noastre, apreciem totuşi impactul pe care îl au aceste articole.
Aşadar, este miercuri şi descindem într-o locaţie nouă. Restaurantul se numeşte „Ucenicul Bucătar”. Auzisem de local, am fost des îndrumaţi acolo, trezindu-ne curiozitatea. Locaţia este în incinta liceului Unio, vizavi de intrarea în curtea Poliţiei. Intrăm în clădire şi dăm de un hol lung, proaspăt renovat, cu multe tablouri pe pereţi, semnate de Nicolae Pop, pictorul din Apa, şi de un „indicator” ce ne îndruma spre Sala Festivă. În drum, întâlnim mai multe uşi deschise, şi astfel putem vedea cu ochii noştri bucătăria sau vestiarul angajaţilor. Baia a fost renovată recent, la fel ca întreaga locaţie. Totul este nou şi impecabil. Pentru noi a fost suficient, dacă totul arată atât de curat, clar şi mâncarea trebuie să fie gustoasă.
Holul este lung şi vă atenţionăm că puteţi fi „furaţi” de tablourile de pe pereţi. Grăbim pasul şi intrăm în sala festivă. Era trecut de ora 16.00 şi ne doream să mai găsim ceva de mâncare. Pe uşa sălii festive, era pus meniul zilei. Citim cu atenţie dar realizăm că era meniul din ziua precedentă. Totuşi aflăm că se pregătesc două variante de meniu pentru ca oamenii să aibă de unde alege. Şi încă o surpriză pentru noi. Pregătesc şi cina, în aceeaşi categorie de meniu al zilei sau să-i spunem „Cina Zilei”. Aşa că nu aflăm ce putem savura în această zi toridă de vară. Sala de mese este mare, aranjată cu bun gust. La o singură masă, stăteau patru tineri în rest nu era nimeni. Ne alegem o masă, ne aşezăm şi începem să ne uităm în jur. N-apucăm să vedem noi prea multe că a şi venit o tânără, micuţă de statură. Cu un zâmbet stingher ne anunţă că nu mai are decât felul întâi de la primul meniu şi al doilea fel de la meniul doi. Adică: supă de pui cu găluşte de ficăţei de pasăre şi sarmale cu mămăliguţă şi smântână. Găluşte de ficăţei? N-am mai gustat. Nu eram niciunul în stare să mâncăm două feluri. Clar, colegii mei nu riscă, fiind nevoită să mă sacrific eu. Şi comandăm: o supă de pui cu găluşte de ficăţei, o porţie de sarmale cu mămăliguţă. Al treilea coleg nu se poate decide, nu prea mănâncă carne. Glumim, şi-i spunem să-şi ia desertul pentru a fi un meniu complet. Tânăra chelneriţă râde alături de noi şi ne spune că nu au desert. Până la urmă se decide şi el, vrea sarmale.
Aşteptăm mâncarea. Şi apare imediat, în ajutorul tinerei venind şi o altă chelneriţă. Ne concentrăm asupra aspectului mâncării din farfurie. Arată bine, mirosul acesteia este îmbietor. Şi gustăm…
Stimaţi cititori, nu putem comenta nimic. Este curat, servire promptă, mâncare gustoasă, porţii acceptabile. N-aţi fi crezut că putem spune asta! Dar chiar ne-a făcut impresie bună, cu toate că seamănă cu o cantină. Important e că poţi mânca repede şi bine. Un local simpu, cochet, fără mofturi. Pare localul perfect pentru vremuri de criză.
Elevii de aici chiar dau lecţie multor localuri "de fiţe" din Satu Mare.
Cerem nota de plată, nu a fost nevoie de prea multe calcule, un meniu şi jumătate, adică 16 lei. Până ne scotocim de bani, avem timp s-o tragem de limbă pe cea de-a doua chelneriţă. De la ea aflăm că restaurantul este "al directorului de la Liceul Economic Gheorghe Dragoş". Aici fac practică şi învaţă meserie elevii acestui liceu. În perioada şcolii au peste 200 de clienţi, dar în această perioadă ajung doar la 60-70/zi. Sala poate fi folosită şi pentru nunţi dar chelneriţa a afirmat „păcat că nu ştie lumea de noi”.
Şi noi i-am răspuns: „O să afle!”.