Unde mâncăm

Restaurantul Shanghai – mâncare chinezească, preţuri aproape acceptabile

Data: 17.09.2010 10:42
Sursa foto: PortalSM

Am revenit după o săptămână de pauză cu rubrica „Unde mâncăm?”. Iniţial vroiam să trecem pe la o pizzerie destul de nouă, La Famiglia, deschisă pe Cuza Vodă, dar la faţa locului am descoperit că e închisă de ceva vreme. Cum aveam treabă în faţa Muzeului Judeţean, am decis să intrăm la Shanghai, restaurantul chinezesc, dacă tot nu i-am mai trecut pragul de câţiva ani.

 

La intrare ne întâmpină o doamnă şi ne invită să ne aşezăm oriunde vrem, oricum era goală toată grădina de vară. Evităm umbrelele cu reclamă la bere şi suc şi ne aşezăm într-un colţ, unde în decor erau câteva elemente chinezeşti. Doamna care ne-a întâmpinat, este şi ospătara restaurantului, ne aduce urgent meniurile şi ne întreabă cu ce să ne servească de la bar. Alegem două ape minerale. Cum eram trei persoane, ea ne spune că ne putem alege ceva din frigiderele de pe terasă, dar că nu mai are decât suc „cel din sticlele verzi”. Simpatică remarca, ne-a stârnit râsul, era vorba de 7Up. I-am mulţumit, ne rezumăm doar la cele două sticle de apă minerală.

 

Începem studierea meniului. Parcă ne-am dori ceva preparat cu peşte. Aflăm de la ospătară că pestele Pangasius este prăjit în ulei, nicidecum la grătar. Renunţăm la idee şi după câteva minute bune de studiat oferta alegem trei meniuri diferite: o porţie de YU XANG YOU SI (pulpă de porc cu gust combinat iute-dulce-acrişor), o porţie de BA BAO JI (piept de pui cu 8 feluri de legume şi ananas) şi WU CAI JI SI (piept de pui cu 5 feluri de legume sotate). Toate cu un platou mare de orez, la comun.

 

Ospătara ne întreabă dacă nu dorim un sos suplimentar la felurile de mâncare comandate. Are de oferit clasicul sos chilli sau un sos picant preparat de ei. Normal că alegem sosul casei. Ne informează că toate mâncărurile sunt preparate pe loc, astfel că ne înarmăm cu răbdare. Dar după aproximativ 15 minute, timp în care discutăm despre decor şi despre adevărata mâncare chinezească, despre diversele preparate chinezeşti fiecare cu povestea-i proprie, ciudată sau haioasă, apare comanda.

 

Porţiile sunt mari, primul fel servit la masă a fost pulpa de porc cu gust combinat iute-dulce-acrişor. Mirosul mâncării ne-a făcut să ne freamăte simţurile, aşa că gustăm cu toţii din primul fel. Apar şi cele două porţii de pui, fiecare cu numărul corect de legume, 5 sau 8. Începem să ne împărţim farfuriile între noi, pentru a gusta fiecare fel servit. Toate sunt delicioase iar porţiile sunt uriaşe. Combinaţia de gusturi, arome, legume alimentate de sosul picant adus într-un mic bol la masă, ne-a încântat atât gusturile cât şi simţurile.

 

 

Trebuie să recunoaştem că mâncarea a fost delicioasă, poate e doar pe gustul nostru, iar servirea ireproşabilă. A nu ştii ce băutură conţine acea sticlă verde, poate e mai bine, tot mai bună e o apă. Preţurile sunt ca şi la orice restaurant, aproape acceptabile, ţinem cont de porţiile mari servite, dar totuşi ni se pare prea mare pentru a servi masa în fiecare zi.

Prin urmare, vă recomandăm localul, aşa de ieşit măcar o dată pe lună, poate la încasarea salariului pentru o binemeritată recompensă şi pentru a mai schimba meniul.

Noi promitem să revenim.

 

Nota finală: YU XANG YOU SI – 18 lei, BA BAO JI – 20 lei, WU CAI JI SI – 19 lei, două ape minerale – 6 lei.

Total - 63 lei.

 

Apropo, orezul şi sosul casei nu au intrat în nota de plată.

 

Sursa: PortalSM
Comentarii(10) Vizite(2756)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
Mircea (29.09.2010 la ora 14:31) a spus...
De aceea exista telecomanda la televizor, daca nu iti place un post intri pe altul. La fel si in cazul restaurantelor. Nimeni nu obliga pe nimeni sa ia masa intrun loc anume.Cunosc locatia si am mancat acolo de nenumarate ori. Am fost multumit si de mancare si de serviciul oferit. Nu am vazut nici gandaci si nici tarantule, inafara de 2-3 specimene pe blog care nu au altceva de facut decat sa improaste cu noroi in stanga si dreapta. Pentru @ping pong &co ce sa spun, probabil ca se pricepe mai bine la ping pong decat la orice altceva si ca atare ar trebui sa isi piarda mai mult vremea pe acolo, spre binele nostru comun.
Tdr, (22.09.2010 la ora 01:46) a spus...
De ce orezul si sosul casei nu au intrat in nota de plata? nu le-ati platit ?
satmarean (18.09.2010 la ora 22:02) a spus...
eu am renuntat acum vreun an la restaurantul chinezesc. am avut o experienta oribila acolo. in timp ce luam masa, un client, un taranoi infect (prieten cu barmanul) si-a spalat pantofii la chiuveta de la bar (stergandu-i apoi cu prosopul de bucatarie). am ramas fara cuvinte. stiu ca patronii sunt foarte draguti, dar asa ceva eu nu pot accepta. poate ar face bine sa isi supravegheze mai bine angajatii
nicole, (18.09.2010 la ora 16:29) a spus...
Eu am mancat acum vreo doi ani in acest restaurant si confirm ca atat serviciul cat si atmosfera, proprietarii sunt toate elemente ok. Despre mancare ce putem spune... mancare chinezeasca "chinezeasca" se pregateste doar in China iar cine se asteapta sa gasesca mancare chinezeasca in satu mare sau franta sau italia sau usa, oriunde in lume va fi dezamagit. Fiecare natiune are varianta ei de "chinese cuisine" tocmai fiindca consumatori ( scuzati cacofonia) diferitelor tari au preferente diferite de alimentatie. Acest lucru e valabil si pentru alte bucatarii, de exeplu cea italiana , care difera de la tara la tara, si cea originala o gasesti doar in italia. Asa ca daca doriti un BA BAO JI china style, e musai sa va luati zborul spre Beijing...
corecteaza Einstein (17.09.2010 la ora 20:42) a spus...
A nu ştii ce băutură...........CORECTEAZA... geniu ascuns!
client , (17.09.2010 la ora 20:21) a spus...
pentru ping kong: esti un frustat .cu siguranta ca esti vreun patron unde s-au gasit nereguli de cei care scriu acest articol .la acest restaurant se maninca cel mai bine ..bineinteles este parerea mea...orice eveniment l-am avut in familie mi l-am tinut acolo tocmai din aceasta cauza ...doamna de acolo este si patroana si este foarte simpatica si dragutza . felicitari pentru rest. chinezesc
rico (17.09.2010 la ora 20:15) a spus...
mie imi place ,si niste comentarii malitioase nu o sa alunge clientii fideli.
doctoru, (17.09.2010 la ora 16:35) a spus...
na, ca daca scriai cu un singur i, poate stiia :)) si ospatara ce pret are sticla verde LOL si, cum ziceai? v-a facut sa va freamate simturile? LOOOOOOOL
YON CUN COY (17.09.2010 la ora 14:37) a spus...
``A nu ştii ce băutură conţine acea sticlă`` MAI INTAI INVATATI SA SCRIETI CORECT FLAMANZILOR !!! A NU STI .......... E VARIANTA CORECTA!!!!!!!!!!!!!!!
ping pong &co, (17.09.2010 la ora 11:38) a spus...
cu toata consideratia prieteni, pana acum am fost de acord cu cele scrise de voi dar la faza asta cu Sanghai sunteti varza (chinezeasca)!!!!!!este cel mai infect restaurant chinezesc in care am fost ,retetele sunt niste adaptari grobiene,cu exceptia unor "radacini" de bambus murate cumparate de la metro nimic nu are legatura cu mancarea chinezeasca acolo.nici macar sosul de soia ! in schimb e plin de gandaci!De foarte de evitat acest stabiliment !

Mai multe stiri...

Pizzeria Gemelli – un local de cartier. Comanzi o pizza şi una primeşti gratuit!

Data: 26.03.2011 08:37

Vremea însorită a scos oamenii din case. Străzile oraşului au devenit gălăgioase, bunicii şi-au scos nepoţii la plimbare prin parcuri, pieţe publice sau (...)

Crama Astoria – aşteptări răsplătite cu bucate gustoase

Data: 23.02.2011 08:44

După o pauză destul de lungă, din cauza sărbătorilor de iarnă, revenim cu o nouă serie din rubrica „Unde mâncăm?”. Acest lucru îl (...)

La Conac - localul unde găseşti "creer" pane şi Ştirile de la ora 5

Data: 07.11.2010 08:21

De data asta am luat prânzul târziu sau cina prea devreme într-o locaţie pe care vroiam de ceva vreme să o vizităm. Am trecut de multe ori (...)

Agora - piaţă publică în Grecia, restaurant italienesc în Satu Mare

Data: 28.10.2010 18:03

Agora – Piață publică în orașele Greciei antice, unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. (...)

Crama Schwab - concurează pentru cel mai prost local din Satu Mare

Data: 21.10.2010 18:01

După ce am ratat o săptămână, din seria "Unde mâncăm", la sfatul unui coleg de breaslă, am ajuns la Crama Schwab în care n-am mai f (...)

Al Capone - meniu bogat și prețuri pe măsură

Data: 08.10.2010 09:09

În această săptămână ne-am hotărât s-a luăm prânzul într-o locaţie în care chiar nu am mai fost vreodată. Este una bine (...)

Matyas Pince - locaţie modestă cu ofertă bogată la "Meniul Zilei"

Data: 30.09.2010 08:11

Pentru această săptămână am hotărât să poposim la crama Matyas Pince, de pe str. Liviu Rebreanu, de existenţa căreia am auzit doar de (...)

Hello Margot - Ciorbă de sârmuliţe cu boscorodeli educative

Data: 03.09.2010 08:15

Este deja un lucru bine ştiut că a lua masa la vreun restaurant sătmărean este uneori un act de adevărat curaj dar ce am păţit noi la „Hello (...)

Ali Baba – pizzerie cu aspect de han, la preţuri acceptabile

Data: 26.08.2010 13:54

Pizzeria Ali-Baba & Grill a fost testată pentru acest episod „Unde mâncăm?”. În timp ce ne gândim dacă să mai continuăm (...)

(Localul poliţiştilor de frontieră), La Cişmea – comanzi ce vrea chelneriţa!

Data: 20.08.2010 13:23

A mai trecut o săptămână, și avem un nou episod al rubricii ”Unde mâncăm”. De data asta ne-am hotărât să luăm masa la (...)

Restaurantul Sancho - mâncare mexicană la Satu Mare

Data: 12.08.2010 10:38

E miercuri şi e aproape ora cinei, dar având în vedere că n-am mâncat nimic, trebuia să poposim undeva. Auzisem de un (...)

Grădina de vară Aurora - experienţă comunistă în 2010

Data: 06.08.2010 11:00

Grădina de vară a hotelului Aurora a fost vizată pentru noul episod al rubricii „Unde mâncăm?” Avem totuşi dubii, dacă să intrăm sau să (...)

Ristorante Pizzerie Daemi – un loc bun pentru servirea prânzului

Data: 30.07.2010 04:08

Episodul 8. Miercuri, ora 13:30. Plouă. Mergem să mâncăm undeva în centru. Ne oprim la Ristorante Pizzerie Daemi (Piaţa Libertăţii nr. 17), unde (...)

Ucenicul Bucătar - pregătit pentru criză: ieftin, bun, rapid, curat

Data: 22.07.2010 18:04

Este o nouă săptămână şi trebuie să testăm un nou restaurant pentru voi. Spre fericirea noastră, avem de unde alege, atât cititorii cât şi (...)

Bistro Lisa - un local ca la ţară cu pretenţii de oraş

Data: 15.07.2010 19:20

Pentru acest episod al rubricii "Unde mâncăm?" am ales să testăm pentru dumneavoastră localul de pe strada Iuliu Maniu, Bistro Lisa, un nume (...)

Grandissima – aproape bravissima

Data: 08.07.2010 17:15

Miercuri, ora 16:10 minute. După o plimbare prin centru ne tot gândim unde să intrăm. Nu avem chef de aşteptat foarte mult, aşa că intrăm la (...)

Moara cu Noroc – Pentru că mâncarea bună trebuie căutată în altă parte

Data: 01.07.2010 08:30

Într-o frumoasă după-amiază, alături de câțiva prieteni, vrem să povestim la o cafea și la un pahar de ceva. Este trecut de ora 16.00, ne dăm (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Zilele Orasului Satu Mare 2012

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea