Unde mâncăm

Restaurantul Sancho - mâncare mexicană la Satu Mare

Data: 12.08.2010 10:38
Sursa foto: PortalSM

E miercuri şi e aproape ora cinei, dar având în vedere că n-am mâncat nimic, trebuia să poposim undeva. Auzisem de un restaurant mexican, care îşi mutase locaţia din Piaţa Eroii Revoluţiei, undeva pe strada Iuliu Maniu. Noroc că e în centru şi nu e nevoie să-l căutăm undeva prin oraş. Oricum am fi renunţat, foamea nu ne-ar fi permis căutarea acestuia prin cartierele urbei.

Ajungem uşor, este lângă Bistro-ul Lisa, despre care am scris acum câteva săptămâni. Recunosc că am trecut de multe ori pe lângă restaurant, dar obişnuită fiind cu „panorama” n-am remarcat apariţia acestuia şi nici măcar a reclamei.

Ajungem şi vrem să intrăm în locaţie, dar uşa e blocată de o tăbliţă prin care ne anunţa că intrarea şi servirea se face pe terasă. Lucru bun, măcar stăm la aer, după cel puţin 9 ore petrecute în birou. Pe terasă nu era nimeni, şi ne alegem o masă la umbră. Privim cu atenţie în jur. Este o terasă micuţă, cu puţine mese, umbrele verzi (nu vrem să facem reclamă mărcii de bere). Pe micuţa terasă este amenajat şi un spaţiu de joacă pentru copii, cu tobogan, nisip şi câteva frânghii (nu m-am uitat cu foarte mare atenţie spre acel loc).

Ambianţa este susţinută de KissFM, dar noi tot aşteptăm să ne servească cineva. Într-un final apare o domnişoară care ne întreabă dacă vrem meniuri. Normal că vrem, am venit aici cu un scop. Se întoarce fata cu două meniuri, întrebându-ne dacă dorim ceva şi de la bar. Comandăm o apă minerală şi o bere.

Până aici a fost totul bine, dar începem să parcurgem meniul cu curaj. Toate sortimentele şi felurile de mâncare au specific mexican. Recunosc, n-am mai încercat până acum. Ne-a şocat mai mult decât denumirile, preţurile acestora. Toate sunt în jur de 20 lei. O porţie. Parcă terasa în care am poposit nu e nici cea de la Class sau NoPardon. Asta ca să ştiţi că am fost de multe ori acolo şi ne vom mai duce, măcar pentru mâncare dacă nu pentru altceva. Dar o să detaliem noi altă dată şi experienţele noastre de la cele două selecte restaurante locale.

Revenim asupra meniului (le-au scăpat câteva greşeli gramaticale pe acolo, dar se mai întâmplă). Nu ne putem decide nicicum la ceva anume. Îmi sare în ochi o salată care mă amuză. Scrie aşa: Salată crudităţi (şuncă, pui, ton). Măi să fie, bune crudităţile astea, puiul chiar mi-l dă crud?

Ne apucăm iar de citit meniul de la prima lui pagină, poate totuşi alegem ceva. Renunţăm şi o chemăm pe tânăra domnişoară în ajutor. Nu pot să nu mă abţin şi o întreb dacă salata de care v-am pomenit mai devreme, mai are şi alte crudităţi decât cele specificate în meniu. Oameni buni, normal că are şi varză, castraveţi, ceapă, ardei, gogoşari, ţelină, roşii… Diferă doar cruditatea principală. Şunca, puiul sau tonul.

Pe când îmi aleg un fel de mâncare îmi spune că e un sortiment chinezesc. O rog să mă ajute, din denumiri şi ingredientele înşirate nu prea îmi dau seama ce-aş putea mânca. În final ne alegem o porţie de Fajitas de pui şi o porţie de Nachos, tot cu pui.

Îi zărim pe bucătari cum trebăluiesc prin bucătărie. Recunoaştem că e curat, ne deranjează doar muştele care cu insistenţă ne dau târcoale. Aşteptăm ceva după mâncare (cam o jumătate de oră), dar se înţelege, totul se prepară pe loc.

Ajunge şi mâncarea noastră. Arată bine şi apetisant. Fajitas-ul de pui constă într-o tocăniţă de pui cu ceapă, gogoşari şi porumb alături de lipie umplută cu caşcaval. Nachos-ul cu pui conţine chips-uri peste care se adaugă bucăţele de pui prăjit, măsline tăiate, roşii, ceapă roşie, porumb şi caşcaval. Separat ne-a fost adusă o sosieră cu sos alb.

Pentru amatorii de senzaţii tari, să ştiţi că Fajitas-ul de pui este picant, dar veţi fi întrebat înainte dacă doriţi mâncarea picantă sau nu. Noi aşa am ales. A fost bun.

Nota de plată: Nachos cu pui – 19 lei, Fajitas de pui – 18 lei, o apă minerală – 3 lei, o bere – 6 lei. Total: 46 lei. Am lăsat 54 lei, cu tot cu bacşiş.

 

Ca şi încheiere vă recomandăm acest restaurant, este curat, servirea bună (este draguţă tânară domnişoară şi sumar îmbrăcată, dar e cald afară), mâncarea gustoasă şi deosebită. Merită să-l încercaţi, este altceva decât se întâlneşte în mod obişnuit în oraş.

Atenţie în schimb la crudităţi! Nota 9 de la noi!

Sursa: PortalSM
Comentarii(16) Vizite(2642)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
istvan (22.06.2011 la ora 20:45) a spus...
se pare ca a fost eclipsat de restaurantul din vecini cu cea mai buna mincare din oras.A plecat sancho cu coada intre picoare din zona.Parerea mea e ca e prostie sa te faci vecin cu un restaurant consacrat care functioneaza de citiva ani si e fruntas in topul preparatelor ca la mama acasa.
G², (23.09.2010 la ora 13:29) a spus...
incercati BORSALLINO:))
un taran satmarean (14.09.2010 la ora 16:56) a spus...
bai tarane! salata de cruditati contine:telina,morcovi,mere si maioneza... in toate tarile din lume nu numai in Satu Mare. Eu in locul tau prima data m-as interesa pe net macar,(daca nu dintr-o carte de bucate) inainte sa fac pe marele Food expert.Bafta in continuare.
levi, (31.08.2010 la ora 12:09) a spus...
ce pareri are clientul sancho se vede ca nu are pretentii,iti recomand sa mai incerci alte locatii.Pretul din pizerie nu corespunde cu cel de la livrare la domiciliu cu toate ca transportul e gratuit doar formal ca acasa ai surpriza ca un amarit iti cere bani si ii dai sa aiba si el ce minca,ca doar nu e vina lui,face ce ii spune seful lui .
client sancho (22.08.2010 la ora 00:35) a spus...
si inca un lucru,nu ar trebui sa va bagatzi in niste chestii despre care habar nu avetzi de ex cum is oamenii angajati acolo si ca din ce se plateste chirie si alea alea,lasati treburile astea ca nu aveti de unde sa stiti si nu ar trebui sa inventati lucruri care nu is deloc adevarate
client sancho, (22.08.2010 la ora 00:28) a spus...
nu cred ca exista in satu mare restaurant care sa fie pe placul tuturor,dar aici toti angajatii lucreaza pt clienti nu ca in alte locuri si asta si se vede aici sunt clienti fideli care de cand s-a deschis sancho numa aici umbla si cred ca au motiv pt asta,mie de exemplu imi place si nu cred ca in alte locuri ii mult mai buna mancarea sau te respecta mai mult decat aici dar ii treaba voastra fiecare are opinia lui
papa de la roma (16.08.2010 la ora 13:29) a spus...
@ovi... dar nici nu te obliga nimeni sa citesti, desi la modul in care scrii ma si mir ca stii sa citesti...
ovi, (16.08.2010 la ora 13:16) a spus...
nu stiu cine ai scris articolul asta da numa ce bagi u la burtoc nu ma inteseaza...si cum teai pus tu la masa....cum a bagat tu oBESINA si cum ai mancat pui crud... cine e curios de tine ...ce mananci...daca stergi comm meu esti un curcan belit
atilla (15.08.2010 la ora 14:22) a spus...
sint intru totul de acord cu acel pui de lele.Mergeti si comparati toate unitatile si vedeti ce lauda ziaristi.Cred ca nu este mai mare putoare de cladire in zona,Orsi spune ca se maninca linga fosa septica.Gusturi si gusturi,cam ciudate dar de la mine primeste nota 0.Ce atractiva incheiere ,orcum eu nu mai calc acolo.
Orsi, (14.08.2010 la ora 10:37) a spus...
Ce filmare ce ruina ce prezentare,of doamne se maninca linga fosa septica,stiati?
Stefan (13.08.2010 la ora 23:19) a spus...
toata ziua e gol numai la sfirsit de saptamina sint prunci,doi la un suc si nici bon nu am primit,sefu matura toata ziua...daca nu ar matura oare ar putea sa plateasca taxele la stat,poate nici personalul nu e angajat cu forme legale.Preturile sint fixate sa poata plati chiria etc.,deci trageti concluzii.
cruditate la cuptor, (13.08.2010 la ora 07:36) a spus...
faceti si poze la mancare sa vedem si noi cat de apetisant este!faceti poze si la gradina sau salon,ca eu de exemplu vazand cum arata "pe afara" nu as fi intrat
ocsi (12.08.2010 la ora 18:09) a spus...
calitate ireproşabilă, iar preţurile nu sunt mari faţă de celelalte restaurante.
morosanu, (12.08.2010 la ora 16:58) a spus...
mai copii astia de la portal sunt aproape tot timpul flamanzi! o fi stresul?
client sancho (12.08.2010 la ora 13:11) a spus...
tot mai des
client sancho, (12.08.2010 la ora 13:08) a spus...
mincarea destul de buna,cantitatea portiilor indestulatoare ,pret putin piperat,dar eu am o problema cu mesele ce sunt fixate cu dibluri de pavaj.(sa nu fiu gresit inteles nu vreau sa le iau cu mine acasa,dar daca vrei sa unesti doua mese nu poti ).A!Si ar mai fi ceva,chelnerita(DRAGUTA TINARA DOMNISOARA)cea sumar imbracata,in loc sa te intrebe cu ce te mai poate servii( cit mai des),ea te intreaba daca poate sa-ti aduca nota de plata.

Mai multe stiri...

Pizzeria Gemelli – un local de cartier. Comanzi o pizza şi una primeşti gratuit!

Data: 26.03.2011 08:37

Vremea însorită a scos oamenii din case. Străzile oraşului au devenit gălăgioase, bunicii şi-au scos nepoţii la plimbare prin parcuri, pieţe publice sau (...)

Crama Astoria – aşteptări răsplătite cu bucate gustoase

Data: 23.02.2011 08:44

După o pauză destul de lungă, din cauza sărbătorilor de iarnă, revenim cu o nouă serie din rubrica „Unde mâncăm?”. Acest lucru îl (...)

La Conac - localul unde găseşti "creer" pane şi Ştirile de la ora 5

Data: 07.11.2010 08:21

De data asta am luat prânzul târziu sau cina prea devreme într-o locaţie pe care vroiam de ceva vreme să o vizităm. Am trecut de multe ori (...)

Agora - piaţă publică în Grecia, restaurant italienesc în Satu Mare

Data: 28.10.2010 18:03

Agora – Piață publică în orașele Greciei antice, unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. (...)

Crama Schwab - concurează pentru cel mai prost local din Satu Mare

Data: 21.10.2010 18:01

După ce am ratat o săptămână, din seria "Unde mâncăm", la sfatul unui coleg de breaslă, am ajuns la Crama Schwab în care n-am mai f (...)

Al Capone - meniu bogat și prețuri pe măsură

Data: 08.10.2010 09:09

În această săptămână ne-am hotărât s-a luăm prânzul într-o locaţie în care chiar nu am mai fost vreodată. Este una bine (...)

Matyas Pince - locaţie modestă cu ofertă bogată la "Meniul Zilei"

Data: 30.09.2010 08:11

Pentru această săptămână am hotărât să poposim la crama Matyas Pince, de pe str. Liviu Rebreanu, de existenţa căreia am auzit doar de (...)

Restaurantul Shanghai – mâncare chinezească, preţuri aproape acceptabile

Data: 17.09.2010 10:42

Am revenit după o săptămână de pauză cu rubrica „Unde mâncăm?”. Iniţial vroiam să trecem pe la o pizzerie destul de nouă, La Famiglia, (...)

Hello Margot - Ciorbă de sârmuliţe cu boscorodeli educative

Data: 03.09.2010 08:15

Este deja un lucru bine ştiut că a lua masa la vreun restaurant sătmărean este uneori un act de adevărat curaj dar ce am păţit noi la „Hello (...)

Ali Baba – pizzerie cu aspect de han, la preţuri acceptabile

Data: 26.08.2010 13:54

Pizzeria Ali-Baba & Grill a fost testată pentru acest episod „Unde mâncăm?”. În timp ce ne gândim dacă să mai continuăm (...)

(Localul poliţiştilor de frontieră), La Cişmea – comanzi ce vrea chelneriţa!

Data: 20.08.2010 13:23

A mai trecut o săptămână, și avem un nou episod al rubricii ”Unde mâncăm”. De data asta ne-am hotărât să luăm masa la (...)

Grădina de vară Aurora - experienţă comunistă în 2010

Data: 06.08.2010 11:00

Grădina de vară a hotelului Aurora a fost vizată pentru noul episod al rubricii „Unde mâncăm?” Avem totuşi dubii, dacă să intrăm sau să (...)

Ristorante Pizzerie Daemi – un loc bun pentru servirea prânzului

Data: 30.07.2010 04:08

Episodul 8. Miercuri, ora 13:30. Plouă. Mergem să mâncăm undeva în centru. Ne oprim la Ristorante Pizzerie Daemi (Piaţa Libertăţii nr. 17), unde (...)

Ucenicul Bucătar - pregătit pentru criză: ieftin, bun, rapid, curat

Data: 22.07.2010 18:04

Este o nouă săptămână şi trebuie să testăm un nou restaurant pentru voi. Spre fericirea noastră, avem de unde alege, atât cititorii cât şi (...)

Bistro Lisa - un local ca la ţară cu pretenţii de oraş

Data: 15.07.2010 19:20

Pentru acest episod al rubricii "Unde mâncăm?" am ales să testăm pentru dumneavoastră localul de pe strada Iuliu Maniu, Bistro Lisa, un nume (...)

Grandissima – aproape bravissima

Data: 08.07.2010 17:15

Miercuri, ora 16:10 minute. După o plimbare prin centru ne tot gândim unde să intrăm. Nu avem chef de aşteptat foarte mult, aşa că intrăm la (...)

Moara cu Noroc – Pentru că mâncarea bună trebuie căutată în altă parte

Data: 01.07.2010 08:30

Într-o frumoasă după-amiază, alături de câțiva prieteni, vrem să povestim la o cafea și la un pahar de ceva. Este trecut de ora 16.00, ne dăm (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Zilele Orasului Satu Mare 2012

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea