Unde mâncăm

Pizzeria Gemelli – un local de cartier. Comanzi o pizza şi una primeşti gratuit!

Data: 26.03.2011 08:37
Sursa foto: PortalSM

Vremea însorită a scos oamenii din case. Străzile oraşului au devenit gălăgioase, bunicii şi-au scos nepoţii la plimbare prin parcuri, pieţe publice sau trotuare, copiii aleargă în toate părţile, adolescenţii ies de la şcoli plimbându-se agale spre case, perechi de îndrăgostiţi înlănţuiţi de mână îşi arată lumii bucuria lor. Odată cu venirea primăverii totul este vizibil, toţi ne încetinim pasul, privim mai optimist în jurul nostru şi ne lăsăm trupurile în mângâierea şi căldura soarelui, după o iarnă lungă.

 

Fiind ora prânzului, mă gândeam să mai încercăm un alt restaurant din urbea noastră. Vroiam să fim în mijlocul oamenilor, a celor de rând, şi din acest motiv am trecut podul în căutarea unei noi locaţii. Fără a avea o ţintă precisă, priveam tumultul şi agitaţia de pe trotuare şi şosele. Era ora la care copii şi adolescenţii merg spre case.

Ajunsesem pe drumul Careiului şi până să găsim un loc de parcare, ne-am apucat să citim denumirile numeroaselor magazine lipite unele de altele, sau mai bine zis perete-n perete. Tind să cred că unii proprietari de magazine s-au uitat prea mult la telenovele. Nu exemplific, dar dacă citiţi aceste denumiri, sigur vă vor stârni un zâmbet.

Ne decidem să poposim la Pizza Gemelli sau Fratelli. Presupun că ambele denumiri sunt valabile. Restaurantul are o anexă în prelungirea lui, care probabil este terasă de vară, iarna fiind închisă şi încălzită. De afară, se vedea că restaurantul pare să fie plin. Într-adevăr, terasa este plină, cu greu ne strecurăm printre mese la o ultimă masă liberă. Localul pare unul de cartier, nu e pentru pretenţioşi, pare mai degrabă adaptat locatarilor care mai ies la o pizza, o bere, sau pare o locaţie bună unde tinerii pot să socializeze.

Înăuntru e gălăgie, tumultul de pe străzi îmbinându-se cu cel din restaurant. Muzica ambientală era prea tare, clienţii terasei fiind nevoiţi să ridice şi ei glasul pentru a se face înţeleşi. Dar atmosfera pare a nu deranja pe nimeni.

Imediat după ce ne-am ocupat locurile, un ospătar ne aduce meniurile. Se serveşte „meniul zilei” la alegere, la preţ acceptabil. Este şi o promoţie, la o pizza comandată a doua este gratis. Am înţeles de ce restaurantul este plin, oferta pare tentantă. Comandăm un meniu (ciorbă ţărănească, file de pangasius la grătar cu cartofi), 1 pizza kebab (blat crocant, sos kebab piept de pui, varză, roşii, ceapă, ardei gras, cartofi), 1 pizza la alegere „La casa” (salsa di pomodoro, mozzarella, bacon, ardei gras, cârnaţi, ceapă verde, smântână, porumb), 2 ape şi o băutură răcoritoare. Meniul cu sortimentele de pizza este diversificat, fiind o gamă largă de combinaţii de pizza cu „influenţe” din bucătăria altor popoare decât cel italian.

Servirea este rapidă, ospătarii fiind atenţi la toate mesele de pe terasă. Nu după mult timp ni se aduc băuturile şi tacâmurile pentru bucatele alese. Pe masă, în faţa fiecăruia dintre noi ni se întinde câte un şervet de bambus împletit cu aţă. Din păcate, erau murdare şi cu urme de mâncare uscată pe ele, lucru care dezamăgeşte şi-ţi cam taie pofta şi de mâncare.

Vine şi mâncarea. Ciorba ţărănească e călduţă, „deasă” în zarzavaturi şi bucăţi de carne. Legumele folosite au fost din cele congelate la pungă, iar condimentele deshidratate şi uscate, gen delikat sau vegeta au stricat gustul clasicei ciorbe ţărăneşti. Fileul de peşte cu cartofii au fost gustoşi.

Cele două tipuri de pizza alese au fost pe gustul colegilor mei, poate pentru că era super ofertă. Erau mari, aspectuoase, bine coapte şi am remarcat că sosul alb cu usturoi era suficient pentru pizza, spre deosebire de alte localuri unde trebuie să-ţi drămuieşti atent fiecare picătură.

La un „meniul zilei” comandat ai parte şi de desert, lucru pe care nu l-am ştiut. Am fost servită cu prăjitură Tiramisu, care într-adevăr mi-a încântat papilele gustative (mai mult ale colegului meu care a devorat desertul).

 

Nota de plată:

Ciorba ţărănească – 5,99, Peşte pangasius – 6 lei, Desert – 0 lei, Pizza Kebab – 23,9 lei (preţ care a cuprins cele două pizza), sos alb – 2x2 lei, apa minerală – 2x2,5 lei, băutură răcoritoare – 4 lei.

Preţ total: 48,89 lei.

Sursa: PortalSM
Comentarii(10) Vizite(5091)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
gigelu (19.12.2011 la ora 13:57) a spus...
0755 30 89 89
Alexandra, (14.12.2011 la ora 18:04) a spus...
Nu stiti nr de telefon de la Fratelli?Multumesc:)
gigelu (11.12.2011 la ora 18:23) a spus...
ce chestie,aprovizionare cu portbagajul din ungaria si in magazine la noi gasesti marfa de ungaria la magazine ce crezi marfa aia e adusa cu bicicleta.si danny draga platesti doar un singur ambalaj la 1.5 lei.eu iau pizza q carni de la ei 1 plus 1 cu 2 sosuri 29 lei.in alta parte o pizza q carni 19 lei plus sos 2 lei plus ambalaj 2 lei.23 lei bucata.
Dany, (19.10.2011 la ora 22:32) a spus...
1+1 Gratuit! Ha! Ha! Ha! Le platesti de fapt pe amandoua! La ei costa o pizza in jur de 22 ori 24 lei + sosul cativa banuti. Daca doresti sa consumi acasa, mai pune 3 lei pentru cele 2 cutii si te costa in total peste 30 lei. In alte pizzerii te costa in jur de 10-12 lei o pizza. Dar ce sa facem? Asa isi vand si ei marfa pacalind pe cine pot cu reclama lor!
somody laszlo (03.07.2011 la ora 23:12) a spus...
Foarte interesant ca ai retinut aproape toata lista de meniu......oare ti-a scris-o cineva,poate patronul de acolo??? hmmmm interesant. iar despre pizza fratteli....mai lasa-ma!
zora, (05.04.2011 la ora 08:10) a spus...
Am luat pizza foarte buna si mult mai ieftina, cam 10 lei. La 5 bucati comandate, am primit sos gratuit si mi le-a adus si la adresa. 24 de lei e foarte mult!
petronela (02.04.2011 la ora 01:46) a spus...
pizza aiurea,dar amnanca lumea orice.si cu una platita,una gratis e vrajeala,ca astea sunt preturile peste tot:))))
Mozarela, (27.03.2011 la ora 11:13) a spus...
Deci o pizza este 12 lei,cam asta e pretu peste tot,in general ce e gratis e mai scump,dar vorba lu Diana daca tine vrajeala bravo lor!
DIANA (27.03.2011 la ora 00:14) a spus...
LA URMA URMEI PLATESTI SI CEA DE-A 2 A PIZZA:))))DAR DACA TINE CU RECLAMA,BRAVO LOR CA FAC UN BAN CINSTIT PATRONII:))
pizza mamii lor, (26.03.2011 la ora 10:00) a spus...
daca bambusu' v-a taiat pofta de mancare, sa vezi modul de aprovizionare cu portbagajul din ungaria! ghici ce cumperi la promotie 1+1?

Mai multe stiri...

Crama Astoria – aşteptări răsplătite cu bucate gustoase

Data: 23.02.2011 08:44

După o pauză destul de lungă, din cauza sărbătorilor de iarnă, revenim cu o nouă serie din rubrica „Unde mâncăm?”. Acest lucru îl (...)

La Conac - localul unde găseşti "creer" pane şi Ştirile de la ora 5

Data: 07.11.2010 08:21

De data asta am luat prânzul târziu sau cina prea devreme într-o locaţie pe care vroiam de ceva vreme să o vizităm. Am trecut de multe ori (...)

Agora - piaţă publică în Grecia, restaurant italienesc în Satu Mare

Data: 28.10.2010 18:03

Agora – Piață publică în orașele Greciei antice, unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. (...)

Crama Schwab - concurează pentru cel mai prost local din Satu Mare

Data: 21.10.2010 18:01

După ce am ratat o săptămână, din seria "Unde mâncăm", la sfatul unui coleg de breaslă, am ajuns la Crama Schwab în care n-am mai f (...)

Al Capone - meniu bogat și prețuri pe măsură

Data: 08.10.2010 09:09

În această săptămână ne-am hotărât s-a luăm prânzul într-o locaţie în care chiar nu am mai fost vreodată. Este una bine (...)

Matyas Pince - locaţie modestă cu ofertă bogată la "Meniul Zilei"

Data: 30.09.2010 08:11

Pentru această săptămână am hotărât să poposim la crama Matyas Pince, de pe str. Liviu Rebreanu, de existenţa căreia am auzit doar de (...)

Restaurantul Shanghai – mâncare chinezească, preţuri aproape acceptabile

Data: 17.09.2010 10:42

Am revenit după o săptămână de pauză cu rubrica „Unde mâncăm?”. Iniţial vroiam să trecem pe la o pizzerie destul de nouă, La Famiglia, (...)

Hello Margot - Ciorbă de sârmuliţe cu boscorodeli educative

Data: 03.09.2010 08:15

Este deja un lucru bine ştiut că a lua masa la vreun restaurant sătmărean este uneori un act de adevărat curaj dar ce am păţit noi la „Hello (...)

Ali Baba – pizzerie cu aspect de han, la preţuri acceptabile

Data: 26.08.2010 13:54

Pizzeria Ali-Baba & Grill a fost testată pentru acest episod „Unde mâncăm?”. În timp ce ne gândim dacă să mai continuăm (...)

(Localul poliţiştilor de frontieră), La Cişmea – comanzi ce vrea chelneriţa!

Data: 20.08.2010 13:23

A mai trecut o săptămână, și avem un nou episod al rubricii ”Unde mâncăm”. De data asta ne-am hotărât să luăm masa la (...)

Restaurantul Sancho - mâncare mexicană la Satu Mare

Data: 12.08.2010 10:38

E miercuri şi e aproape ora cinei, dar având în vedere că n-am mâncat nimic, trebuia să poposim undeva. Auzisem de un (...)

Grădina de vară Aurora - experienţă comunistă în 2010

Data: 06.08.2010 11:00

Grădina de vară a hotelului Aurora a fost vizată pentru noul episod al rubricii „Unde mâncăm?” Avem totuşi dubii, dacă să intrăm sau să (...)

Ristorante Pizzerie Daemi – un loc bun pentru servirea prânzului

Data: 30.07.2010 04:08

Episodul 8. Miercuri, ora 13:30. Plouă. Mergem să mâncăm undeva în centru. Ne oprim la Ristorante Pizzerie Daemi (Piaţa Libertăţii nr. 17), unde (...)

Ucenicul Bucătar - pregătit pentru criză: ieftin, bun, rapid, curat

Data: 22.07.2010 18:04

Este o nouă săptămână şi trebuie să testăm un nou restaurant pentru voi. Spre fericirea noastră, avem de unde alege, atât cititorii cât şi (...)

Bistro Lisa - un local ca la ţară cu pretenţii de oraş

Data: 15.07.2010 19:20

Pentru acest episod al rubricii "Unde mâncăm?" am ales să testăm pentru dumneavoastră localul de pe strada Iuliu Maniu, Bistro Lisa, un nume (...)

Grandissima – aproape bravissima

Data: 08.07.2010 17:15

Miercuri, ora 16:10 minute. După o plimbare prin centru ne tot gândim unde să intrăm. Nu avem chef de aşteptat foarte mult, aşa că intrăm la (...)

Moara cu Noroc – Pentru că mâncarea bună trebuie căutată în altă parte

Data: 01.07.2010 08:30

Într-o frumoasă după-amiază, alături de câțiva prieteni, vrem să povestim la o cafea și la un pahar de ceva. Este trecut de ora 16.00, ne dăm (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Paprika Chef

Grand Mall Cinema

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Targ de adoptie animale

Pozele voastre

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Jurnalul de Vineri

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea