Totul despre sex

Totul despre sex XLVI

Data: 18.07.2010 08:24
Sursa foto: PortalSM

Mai există ceva GHB sau Roofies?

Sigur. Există alcoolul, marijuana, cocaina, heroina, amfetaminele şi zecile de pilule şi prafuri noi care distrug mintea omului şi îi încurcă gândirea. Sex şi drog?

 

Dar de ce?

Sexul este mult prea distractiv ca să-l amesteci cu drogurile. În special în zilele noastre. Acum este cu totul altă mâncare de peşte. Înainte, când viaţa era mai simplă, sexul şi drogurile puteau duce la o sarcină nedorită – uitai să foloseşti prezervativul. Dar acum să îngurgitezi nişte pilule şi să uiţi de prezervativ poate însemna SIDA – şi SIDA este eternă – sau cel puţin atât cât rezişti.

 

Ce se poate spune despre toate acele afrodisiace tradiţionale precum ginsengul şi iohimbina?

Astfel de substanţe reprezintă o mare problemă. Sexul se petrece şi în minte, nu numai în corp. Dacă iei 100 de bărbaţi şi la jumătate le dai, să zicem, pilule de ginseng iar la cealaltă jumătate pilule de zahăr vor spune că acestea i-au ajutat din punct de vedere sexual. Deci este greu de spus. Unii bărbaţi iau iohimbină, preparată din scoarţa unui copac african şi spun că îi ajută. Alţi bărbaţi o iau şi nu simt nimic. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru ginseng, sângele de şarpe, penisul uscat de cerb şi alte sute de afrodisiace populare. Alte alimente au un efect mai evident. Să vă hrăniţi prietena cu friptură în sânge la un restaurant elegant poate pune în mişcare roţile mentale şi vă poate duce pe amândoi în pat; ingredientul secret este atmosfera, nu friptura.

 

Dar ce se spune despre cornul de rinocer?

Şi acesta este bazat pe principiul, cine se aseamănă se adună. Aproape că poţi vedea cum visează un biet african, cu ochii deschişi, dacă ar arăta penisul meu ca şi cornul de rinocer. Evident dacă ar arunca o privire la celălalt capăt al rinocerului, ar vedea că bestia are ceva şi acolo. Un lucru ciudat, este că, printre adepţii africani ai acestei idei, cererea pentru cornuri de rinocer a epuizat resursele, astfel că mare parte din produsul adus pe piaţă este pudră din colţi de mistreţ sau din oase de porc.

Un adevărat afrodisiac este hormonul sexual masculin, testosteronul. Acţionând asupra întregului corp, provoacă o dorinţă sexuală puternică, aproape irezistibilă. Are acelaşi efect şi la bărbaţi şi la femei. Începutul este lent, dar efectul este profund şi durabil. Acesta este unul din motivele pentru care testosteronul şi drogurile asociate erau atât de populare printre culturişti. Aşa cum formează dorinţa sexuală formează şi muşchii.

Dar există un clenci. La bărbaţi are ca rezultat atrofierea testiculelor, ceea ce nu e puţin lucru. Şi, pe măsură ce testiculele se micşorează, prostata se măreşte făcând până la urmă foarte dificilă urinarea. La femei, provoacă masculinizarea. Clitorisul creşte, apare păr pe faţă, vocea se îngroaşă şi apar şi alte schimbări mentale – furie necontrolată şi agresivitate.

Utilizarea sa, cu excepţia medicilor este ilegal şi aşa ar trebui să rămână. Pericolul nu este imediat, ca la Musca Spaniolă sau ca la celelalte droguri, dar poate ceea mari probleme dacă nu este folosit sub supraveghere medicală atentă.

 

 

Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărate. Reclamaţii ulterioare nu se primesc.

 

 

Dr. Sorin Nichita

Email: sonichita2000@yahoo.com

Sursa: PortalSM
Comentarii(0) Vizite(952)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)

Mai multe stiri...

E o metodă bună?

Data: 05.02.2012 09:55

Oarecum. Una din problemele prezervativului „masculin” este că se interferează cu excitarea sexuală. În momentul crucial, femeia trebuie să n (...)

Cât de bun este prezervativul?

Data: 29.01.2012 14:25

Destul de bun. Are o misiune grea. Sexul se reduce la senzaţii iar la bărbaţi senzaţiile sunt în penis – în special în capul organului. Dar (...)

Ce este planificarea familială?

Data: 22.01.2012 11:57

Planificarea familială cuprinde sutele de metode care există pentru a separa Arpa Copulării de Arta Reproducerii. De la începuturile civilizaţiei, (...)

Sperma, picioarele, testiculele, etc. . .

Data: 15.01.2012 12:30

Sperma Ce spune despre penisul tău: 1. Dacă ejaculezi o cantitate mică de spermă, înseamnă că orgasmul nu a fost satisfăcător, (...)

Vagin artificial (transsexuali)

Data: 08.01.2012 14:20

Bărbații castrați au un vagin construit artificial. Aceștia sunt „transsexualii” şi unii ajung prostituate pentru bărbaţi. Unele calcule arată că & (...)

De ce vor bărbaţii ca prostituata să aibă orgasm?

Data: 01.01.2012 14:53

O mulţime de soţii nu ajung niciodată la orgasm în timpul actului sexual cu soţii lor, iar unii se plâng de asta. La unii bărbaţi creşte teama că ar putea (...)

De ce fac oamenii aşa ceva?

Data: 25.12.2011 11:55

Bărbaţii care plătesc pentru astfel de nebunii sexuale au de obicei probleme emoţionale. Cunnilingusul şi felaţia sunt obişnuite în zilele noastre, şi (...)

Ocupaţie fără beneficii

Data: 18.12.2011 12:25

Este adevărat că majoritatea fetelor rămân doar cu jumătate din bani? Chiar mai rău. Pentru că prostituţia este considerată (...)

Mai există vreo altă cheltuială majoră?

Data: 11.12.2011 11:23

O altă mare cheltuială pentru prostituate este cea pentru fondul de rezervă. În ciuda mitei şi a precauţiilor, uneori fetele sunt arestate. Cel care plăteşte (...)

Cât câştigă fetele?

Data: 04.12.2011 13:41

Prostituatele au venituri foarte mari cât timp lucrează, dar cheltuielile le înghit cea mai mare parte din venit. O fată medie poate avea un (...)

Care este noua modă?

Data: 27.11.2011 10:41

Astăzi aproape toate prostituatele insistă asupra folosirii prezervativelor. Excepţie sunt „fetele străzii”, care uneori sunt prea drogate sau prea bete (...)

Camerista cinstită

Data: 20.11.2011 13:35

Ce e asta? O prostituată care se arde are întotdeauna câteva atuuri în mânecă. Ştie că soţia clientului era (...)

Actorii trebuie să plătească pentru sex?

Data: 13.11.2011 09:08

S-ar putea să sune ciudat, dar mulţi „oameni de frunte” ai Hollywood-ului vor să plătească pentru sex. Special aleg prostituate dintre toate acele actriţe (...)

Clubul de mic dejun?

Data: 06.11.2011 11:45

Exact. Dar să o lăsăm pe Daphene să continue.   „Clubul de mic dejun sunt tipii cărora le e atât de (...)

Cum începe o fată ca prostituată?

Data: 30.10.2011 12:36

Rhonda povesteşte cum a început ea: „Mai întâi, să nu credeţi că îmi găsesc scuze. Ştiu ce fac şi (...)

Fata cu trei treburi (Three-way girl)

Data: 23.10.2011 13:30

 (continuare de duminica trecută)   - Fata cu trei treburi (Three-way girl) – prostituată care face la fel de uşor sex (...)

Prostituatele fac chirurgie plastică temporară?

Data: 16.10.2011 12:44

Le place să facă astfel de lucruri. De fapt, ce i-a cerut Roger soţiei lui este exact lucrul pentru care o mulţime de bărbaţi plătesc prostituatele. Terry (...)

Cum foloseşte bărbatul prezervativ când face cunnilingus?

Data: 09.10.2011 11:57

Astfel: Ține prezervativul la lumină, îi taie vârful şi îi face o tăietură atent de la bază la vârf. Apoi îl pune peste vaginul şi (...)

Ce produce cererea?

Data: 02.10.2011 09:57

Lăsaţi una din fete să vă spună teoria ei. Bonnie are 27 de ani, lucrează pe bani de la 19 ani.   „Singurul lucru care ne ţine în (...)

Prostituția nu e ceva îngrozitor?

Data: 25.09.2011 11:53

O mulţime de oameni par să creadă asta, dar faptele nu le susţine neapărat opiniile. Cele mai mari obiecţii faţă de prostituţia de profesie intră în (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Paprika Chef

Grand Mall Cinema

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Targ de adoptie animale

Pozele voastre

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Jurnalul de Vineri

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea