Prostituatele au venituri foarte mari cât timp lucrează, dar cheltuielile le înghit cea mai mare parte din venit. O fată medie poate avea un bilanţ de felul acesta:
19 zile lucrătoare pe lună cu o medie de 7 clienţi pe zi la o medie de 150 de dolari (inclusiv plusurile) pe client înseamnă 19.950 de dolari pe lună ca venit brut. Fetele trebuie să scadă cam 6 zile pe lună, când au menstruaţie. Pot lucra cu „ciudaţi” în timpul ciclului, dar multora nu le place să o facă.
De asemenea îşi opresc 4 zile pe lună pentru odihnă – în fond, fac muncă fizică şi au nevoie de timp pentru a se reface.
Prostituatele mai bine situate trebuie să aibă un loc unde să ducă din când în când clienţii şi chiar apartamentele micuţe costă. Incluzând întreţinerea şi lenjeria (20 de cearşafuri pe zi), se poate ajunge uşor la 1.500 de dolari pe lună.
Hainele, pantofii, cosmeticele, coafura şi alte cheltuieli „de faţadă” ajung la 2.000 de dolari pe lună. De obicei prostituatele plătesc mai mult pentru haine, coafură şi toate celelalte. Toţi cei cu care au de-a face ştiu că ele câştigă mult şi le cer bani în consecinţă. Toate fetele s-au luptat în viaţă şi asta le face să fie generoase cu bacşişurile. Atât timp cât vin banii de la clienţi, prostituatele sunt dispuse să plătească. O fată îmbrăcată scump, la modă, bine pusă la punct aduce clienţi. Nimeni nu se duce cu o prostituată neîngrijită.
Pentru ce altceva mai trebuie să plătească?
Probabil că o prostituată obişnuită cheltuieşte cel mai mult cu mita şi bacşişurile. Prostituatele sunt într-o poziţie ciudată.
Traiul lor depinde de disponibilitatea faţă de cât mai mulţi bărbaţi. Totuşi, în multe locuri (mai ales Statele Unite) activităţile lor sunt ilegale. Dacă o fată le arată clienţilor ce este, atunci şi poliţia îi va cunoaşte secretul. Pentru ca prostituata să poată lucra, poliţia trebuie să nu observe – şi unii poliţişti cer bani pentru acest serviciu. În plus, prostituata trebuie să plătească pentru recomandări – de la taximetrişti, barmani, băieţi de serviciu şi alţii. Preţul este de 10 până la 20 de dolari pe client, ceea ce ia mult din profit. După spusele fetelor, oricine are un procent. Liftierul care le aduce clienţii la apartament, administratorul, chiar şi femeia de serviciu, toţi îşi vor partea. Se poate ajunge până la 2.000 de dolari pe lună.
Prostituatele isteţe cheltuiesc enorm pe medici şi medicamente – infecţiile nu sunt de dorit. Cele mai răsărite îşi fac săptămânal un control şi iau regulat antibiotice. Factura pentru medicamente este cam de 500 de dolari lunar iar pentru vizitele la medic încă 500 de dolari sau chiar mai mult. Asta include un examen vaginal amănunţit şi bacterioculturi. (Doctorii specializaţi în tratarea prostituatelor cer şi ei mai mult).
Orice prostituată de clasă înaltă are propriul celular. Asta îi uşurează viaţa pe mai multe planuri.
În primul rând, o ajută să se protejeze de poliţie, reducând – fără să elimine – unul din marile riscuri ale comerţului. În al doilea rând, sporeşte disponibilitatea către clienţi. În al treilea rând, economiseşte timp – când termină cu un client, nu trebuie decât să sune ca să ceară ora şi locul următoarei „întâlniri”. Un serviciu sofisticat de comunicaţii poate costa 500 de dolari pe lună sau mai mult.
În epoca vitezei, o fată are nevoie de transport. Dacă conduce, nu poate opri o rablă lângă hotelul sau apartamentul clientului. Cele care abia încep sunt atrase de mașini mici, dar prostituatele de succes preferă mașinile de lux. Se simt mai bine în BMW-uri sau Cadillac-uri, iar unele din doamnele mai bine prețuite își fac vizitele în Mercedesuri sau Corvette-uri. Cheltuielile cu mașina și taxiul pot ajunge la peste 1.000 de dolari pe lună.
Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărată!
Reclamaţii ulterioare nu se primesc!
Dr. Sorin Nichita
sonichita2000@yahoo.com