Doamnelor şi domnilor, stimaţi tovarăşi oameni buni de la oraşe şi sate, de câte ori pe an îţi bagi maşina într-un service? Inevitabil, mecanicul scoate filtrul de aer pentru a-ţi arăta cât de murdar este. Îl vezi?, întreabă el cu o privire mai disperată decât a ta. Ai face bine să-l înlocuieşti. Însă, când vine vorba despre corpul tău, nu-ţi permiţi un asemenea lux, deşi plămânii respiră acelaşi aer ca motorul maşinii, iar ficatul şi rinichii se pot înfunda la fel de bine ca orice filtru de ulei. Aceste organe, alături de tractul gastrointestinal şi de sistemul limfatic, îţi curăţă sângele şi te scapă de reziduuri. Dacă însă nu le acorzi prea mare atenţie, te poţi alege cu o serie întreagă de afecţiuni, de la hipertensiune la astm. Sistemul limfatic se curăţă singur, dar celorlalte patru le-ar prinde bine o mână de ajutor. Până la urmă, e greu de găsit înlocuitor pentru ele.
Supravieţuirea în boala Hodgkin
În ciuda progreselor făcute în tratamentul pacienţilor cu limfom Hodgkin, circa 20% dintre ei mor din cauza progresiei bolii. Modelele actuale de prognostic nu sunt suficient de bine puse la punct pentru a prefigura cu precizie rezultatele tratamentului şi nici biomarkerii de stratificare a riscului nu au fost suficient de bine diferiţi. Este premisa de la care a pornit un studiu ale cărui rezultate au fost publicate recent şi care a reuşit să identifice un nou biomarker de stratificare a riscului la pacienţii cu boala Hodgkin.
Folosind studii genetice, au fost analizate 130 de specimene obţinute, prin biopsie ganglionară, de la subiecţi cu boala Hodgkin, pentru a se stabili care dintre tipurile celulare din maladia în cauză se corelează cu răspunsul la tratament. S-a reuşit identificarea unei gene a macrofagelor de la nivelul ganglionilor tumorali, a cărei prezenţă a fost asociată semnificativ statistic cu lipsa de răspuns la tratament. Într-o cohortă independentă de pacienţi, s-a demonstrat că prezenţa unui număr mare macrofage CD68+ a fost corelată cu o durată mai scurtă a supravieţuirii, fără progresie a bolii. La aceeaşi categorie de subiecţi s-a demonstrat un risc mai mare de recădere după transplantul autolog de celule stem hematopoietice. Absenţa unui număr mare de macrofage CD68+ la pacienţi aflaţi într-un studiu stabil al afecţiunii a fost elementul definitoriu pentru un subgrup de subiecţi cu o rată de supravieţuire pe termen lung de aproape 100% sub terapia standard actuală pentru boala Hodgkin. În concluzie, la pacienţii cu boala Hodgkin, prezenţa unui număr mare de macrofage la nivelul ganglionilor tumorali este puternic asociată cu o durată mai scurtă a supravieţuirii. Acesta constituie un nou biomarker de stratificare a riscului la bolnavii cu diagnostic de limfom Hodgkin.
Analogii de hormoni tiroidieni: terapie adjuvantă în tratamentul dislipidemiilor?
Dislipidemia creşte riscul apariţiei arterosclerozei şi, implicit, pe cel al instalării bolii cardio şi cerebro-vasculare, iar în ciuda tratamentului hipolipemiant cu statine este, de multe ori, incomplet controlată.
Un studiu ale cărui rezultate au fost recent publicate a pornit de la premisa că hormonii tiroidieni scad nivelurile serice LDL-colesterol şi că pot avea şi alte efecte potenţial benefice asupra metabolismului lipoproteinelor. S-a presupus că terapia cu medicamente ce mimează acţiunea hormonilor tiroidieni ar putea deveni o alternativă pentru tratamentul dislipidemiilor, cu condiţia ca efectele lor adverse să poată fi evitate, şi a fost conceput un studiu multicentric randomizat, controlata placebo, dublu orb, care a vizat analiza, în cazul pacienţilor cu hipercolesterolemie aflaţi deja în tratament cu statină sau cu atorvastatină, a siguranţei şi eficacităţii unui produs cu efecte tiromimetice (eprotirome) asupra nivelurilor serice de LDL-colesterol. În plus faţă de tratamentul standard cu statină, subiecţii au primit fie eprotirome (în doze de 25,50 sau 100 mg/zi), fie placebo. Obiectivele secundare ale studiului au fost modificările concentraţiilor serice ale apolipoproteinelor B, trigliceridelor şi a lipoproteinelor Lp(a). Pacienţii au fost urmăriţii atent cu privire la eventualele reacţii adverse asupra cordului, scheletului osos şi hipofizei. Cercetătorii au constatat că adăugarea de placebo sau de eprotirome, într-o doză de 23,50 sau 100mg zilnic, la tratamentul cu statine, pe parcursul a 12 săptămâni de tratament a scăzut nivelurile serice de LDL- colesterol de la 141mg/dl, la 127, 113,99mg/dl şi, respectiv, la 94mg7dl reducere medie faţă de valorile de la intrarea în studiu, de 7,22,28 şi, respectiv,32%. Scăderi similare au fost observate şi în privinţa concentraţiei serice a apolipoproteinei B, a trigliceridelor şi a lipoproteinei Lp(a)Terapia cu eprotirome nu a fost însoţită de reacţii adverse cardiace sau osoase; nivelurile serice de tirotropină şi de triiodotironină nu a fost modificate, însă cele ale tiroxinei au fost mai mici la pacienţii care au primit eprotirome.
În concluzie, tratamentul timp de 12 săptămâni cu un analog de hormoni tiroidieni (eprotirome ) a scăzut concentraţiile serice ale lipoproteinelor
aterogene, la subiecţii aflaţi sub terapie concomitentă cu statină. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă mult prea scurtă pentru a putea trage o concluzie asupra efectelor analogilor de hormoni tiroidieni asupra riscului cardiovascular global. O dietă bogată în aminoacizi ramificaţi a făcut minuni în cazul şoarecilor care au suferit traumatisme cranio-cerebrale SEVERE. Comparativ cu lotul martor, intervenţia legată de alimentaţie s-a soldat cu o recuperare cognitivă mai bună. Traumatismele cranio-cerebrale tind să afecteze hipocampusul limbic şi să determine scăderea concentraţiei de aminoacizi ramificaţi, vitali pentru sinteza intracerebrală. Cercetătorii afirmă că o astfel de dietă ar putea fi utilă după accidentările din timpul activităţilor sportive, dar încă nu se ştie dacă s-ar dovedi eficientă şi în situaţiile în care efectele traumatismelor se manifestă abia după mai multe săptămâni sau luni.
Ce impact are un stil de viaţă antisocial asupra sănătăţii?
Disabilitatea cronică şi moartea la o vârstă medie. Decesul şi invaliditatea din preajma vârstei de 48 de ani au fost puternic corelate cu comportamentul antisocial de la 8-10 şi 27-32 de ani, cu condamnările şi impulsivitatea din perioada adolescenţei şi cu factorii predictivi ai jignirilor din partea părinţilor la vârsta de 8- 10 ani. Prevenţia unui comportament antisocial în rândul copiilor şi al adolescenţilor ar putea determina prelungirea vieţii şi reducerea, la vârste mai înaintate, atât a disabilităţilor cât şi a riscului de-a avea o atitudine ofensatoare la adresa celor din jur.
Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărată. Reclamaţii ulterioare nu se primesc.
Dr. Sorin Nichita
Email: sonichita2000@yahoo.com