Doamnelor şi domnilor stimaţi tovarăşi oameni buni de la oraşe şi sate, procesul de luare a unor decizii economice are o locație bine determinată în creier, unde două regiuni diferite pot concura pentru supremație în ceea ce privește orientarea unei persoane în sensul acceptării sau respingerii unei oferte necinstite.
După cum au constatat cercetătorii, ofertele incorecte au determinat o activitate mult mai susținută în regiunea numită ”insula anterioară” – o parte a sistemului limfatic al creierului asociată cu dezgustul și cu alte emoții negative – decât au făcut-o ofertele corecte. Și, cu cât oferta în sine era mai păguboasă, cu atât se amplifica activitatea din zona insulei anterioare.
Activitatea intensă de la nivelul ”insulei anterioare” s-a corelat și cu atitudinea de respingere la subiecții care au respins mai multe oferte incorecte. Respingerea propunerilor incorecte a fost de asemenea strâns interconectată cu gradul de activare al cortexului prefrontal dorsolateral, o regiune frontală a creierului implicată în planificarea, argumentarea și, probabil, maximizarea profiturilor.
Așa se face că aceste două regiuni ale creierului se pot afla în conflict în cadrul ”jocului de-a ultimatumul” și cu alte ocazii, când luarea unor decizii provoacă un duel mental între obiectivul de ordin emoțional de a face față incorectitudinii și ambiția de factură cognitivă de a asimila bogății.
Când o persoană se confruntă cu o ofertă nedreaptă în cadrul ”jocului de-a ultimatumul”, trei regiuni ale creierului se activează parțial: cortexul prefrontal dorsolateral (emisfera stângă), cortexul cingulat anterior (ambele emisfere) și ”insula anterioară” (emisfera dreaptă). Când ”insula anterioară” emoțională este mai activă decât cortexul prefrontal dorsolateral rațional, ofertele inechitabile din ”jocul de-a ultimatumul” tind să fie acceptate. Cingulatul anterior se străduiește să rezolve conflictul dintre cele două zone aflate în conflict.
Majoritatea nervilor pătrund în creier prin măduva spinării, dar unii dintre ei – nervi cranieni – intră în creier direct, nemediat. Simpla existență a câtorva dintre nervii cranieni, dacă nu și modul lor exact de funcționare, este cunoscută încă din epoca filosofului și fizicianului grec Galen (care a trăit în intervalul cuprins aproximativ între 129-210 d.Hr.).
Astăzi, știm că ei sunt responsabili de simțurile fundamentale ale mirosului, văzului, auzului, gustului și pipăitului; că sunt implicați, de asemenea, în mișcarea ochilor, fălcilor, limbii și a feței ca atare.
Nervii cranieni se ramifică în perechi de la baza creierului, asemenea unui miriapod. Așa cum știe orice student de medicină, fiecare pereche de nervi se numără pornind din partea anterioară a creierului (foarte apropiată de frunte) și mergând înspre partea posterioară (în apropiere de măduva spinării).
Primul nerv cranian este cel olfactiv. Toate mirosurile din lume pătrund în creierul nostru prin intermediul acestui nerv. Chiar lângă nervul olfactiv se află al doilea nerv cranian, nervul optic. El transmite informațiile care vin de la ochi. Perechile continuă până la al 12-lea nerv cranian, care intră în creier prin măduva spinării. Fiecare pereche nervoasă a fost atent identificată, numerotată și cercetată în detaliu. Apoi, la sfârșitul secolului al XIX-lea, neuroanatomiștii au constatat că puținele lor cunoștințe privind nervii cranieni au fost ”atacate”, ca să spunem așa, de un rechin.
În 1878, omul de știință german Gustav Fritsch a observat prezența unui nerv cranian subțire în creierul unui rechin, chiar pe deasupra tuturor nervilor cunoscuți anterior. Nimeni altcineva nu a făcut până acum această constatare. Chiar și astăzi, nenumărați studenți mediciniști disecă, la cursurile de anatomie, rechinii-câine, dar puțini dintre ei remarcă prezența acestui nerv, deoarece el nu este menționat în manuale.
Descoperirea aceasta i-a pus pe anatomiști în mare încurcătură. Deoarece nervul secret era localizat în fața celui olfactiv, ar fi trebuit să fie primul nerv cranian, în ciuda caracterului său inedit.
În decursul secolului următor însă, anatomiștii au descoperit că nervul acela ramificat iese din creier chiar înaintea nervului olfactiv la aproape toate vertebratele (animale cu schelet osos). Spre nefericirea tuturor, au constatat, în 1913, că nervul respectiv există și la oameni. De obicei, acest nerv este secționat în timpul disecției, când sunt îndepărtate membranele dure ce acoperă creierul, dar dacă cineva știe unde să se uite și este foarte atent, poate constata că nervul acela micuț este mereu acolo. Care este rolul său?
Balenele și delfinii sunt unici prin aceea că prezintă un orificiu respirator situat chiar deasupra capului. Pe parcursul a milioane de ani de evoluție, nările balenelor aflate inițial pe partea anterioară a capului au migrat treptat către partea superioară. În decursul acestui proces, balenele și delfinii au fost privați de simțul olfactiv, iar nervul corespunzător li s-a atrofiat treptat.
Nervul zero avea un cu totul alt rol, atunci el trebuie să fie încă prezent în conformația craniană a balenelor.
Mirosul și feromonii
Mirosul este cel mai vechi dintre simțuri. Chiar și cel mai involuat organism trebuie să sesizeze diferența dintre substanțele nutritive și cele toxice din mediul înconjurător. Oamenii, care au un simț al mirosului mai slab dezvoltat comparativ cu celelalte mamifere, dispun cu siguranță de 347 de tipuri diferite de neuroni senzoriali în epiteliul olfactiv, unde celulele olfactive sunt localizate la nivelul nasului.
Animalele, îndeosebi, se bazează pe simțul mirosului și pe alți indici nonverbali ai comunicării. De la gândacii de mai până la motanii umblând după o pisică în călduri, feromonii sunt esențiali pentru alegerea partenerilor și pentru stimularea reproducerii în cadrul întregului regn animal.
Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărată. Reclamaţii ulterioare nu se primesc.
Dr. Sorin Nichita
Email: sonichita2000@yahoo.com