Mult aşteptatul eveniment automobilistic Opel DragRacing s-a bucurat de succes în rândul publicului. Cu participarea a mii de spectatori din mai multe judeţe ale României, dar şi foarte mulţi turişti străini, evenimentul a fost unul de-a dreptul internaţional. La Campionatul Central European de Accelerare au participat cei mai buni piloţi din România, Ungaria, Moldova, Slovacia, cel mai bun fiind moldoveanul Igor Vrabie cu a sa Godzilla, un Nissan Skyline de 800 CP. Pe lângă concursul central european, au avut loc competiţii şi pentru deţinătorii mărcii Opel, concursuri pentru sătmăreni, dar şi concursul deschis pentru orice şofer amator şi profesionist în categoria street şi profesionişti.
Desigur nu au lipsit nici invitaţii cu totul speciali, cum ar fi Gerd „King of Fire” Habermann şi al său Jet FunnyCar „Dragon Hunter”, care a emanat un fum de 200 de metri şi a încălzit aerul la 60 de grade Celsius, producând super-show; Constantin „Titi” Aur şi copilotul său, Borbely Karoly, care l-au luat la o „plimbărică” pe Csehi Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean pe pista de raliu; cascadorul Herczeg Balazs alias Trogermokus care i-a lăsat fără suflare pe spectatori când a urcat pe o scară de 3 metri pe motocicleta aflată în deplasare şi care a făcut flotări de nota 10 în timp ce motocicleta avea viteză. Nu au lipsit nici drifterii din Ungaria, Radak Janos alias „Radir” şi Gondos Tamas care au „acţionat” în Arena de Drift, uimind publicul.
Expoziţia maşinilor tunate şi concursul bolizilor a adunat la un loc autoturisme în valoare totală de peste 3 milioane de euro.
Partenerul Principal al evenimentului a fost reprezentanţa Opel West Satu Mare, maşina oficială a evenimentului: noul Opel Astra, testată de sute de şoferi. Totodată, Opel West a realizat şi o expoziţie complexă cu maşini din această categorie, de la noul Opel Astra la Opel Insignia OPC cu o capacitate de sute de Cai Putere, toate fiind expuse pe platoul special amenajat.
Organizatorii, concurenţii, dar şi publicul au fost „electrizaţi” de super-energizantele Kalaschnikow, uleiurile şi lubrifianţii Mobil 1 prin Lubexpert; asigurarea evenimentului a fost oferită de Omniasig, anvelopele de la Ger-Bog, iar distracţia şi superbele cubaneze au fost prezente pe întreaga durată a evenimentului de Ştrandul Termal Carei, bătând astfel record în ceea ce priveşte prezenţa negreselor la un astfel de eveniment.
Partenerul logistic al evenimentului a fost reţeaua A-Car România şi Trans Pink, iar sonorizarea cea mai bună prin MusikHausAttila. Mulţumiri speciale le revin partenerilor precum Florisal SA, dr. Dorel Coica, InterConect, Bodnar SNC, ProfiTools, Vindex Romania şi partenerului de specialitate 4Tuning.
Evenimentul nu putea fi organizat fără sprijinul necontenit al Consiliului Judeţean Satu Mare, care a pus la dispoziţia organizatorilor Aeroportul Internaţional Satu Mare, de unde compania TAROM operează 7 zboruri pe săptămână spre Bucureşti, iar preţul unui bilet dus-întors într-o cursă regulată pe această rută începe de la 400 lei. Totodată, evenimentul a fost o bună oportunitate de a promova turismul judeţean în faţa celor aproximativ 1000 de turişti, veniţi special pentru Opel DragRacing.
Organizatorii evenimentului: AutoSportClub Satu Mare, Ger-Bog şi DragRacing Hungary.