Marton Szilvester, campion național și est-european la Enduro, clasa E1, a participat pe 19 și 20 februarie la Possagno (în apropierea orașului Treviso, Italia) la un cantonament în vederea formării unei Echipe Europene de Enduro, alături de 11 tinere speranțe ale enduro-ului european.
Sportivii participanți au fost aleși în urma cercetării atente a curriculei individuale, cantonamentul fiind coordonat de specialiștii din Comisia de Tot-Teren a Uniunii Europene de Motociclism. Numele celor trei piloți (plus o rezervă) care vor compune UEM Enduro Team vor fi dezvăluite pe 26 februarie.

Marton Szilvester: “În primul rând vreau să mulțumesc Federației Române de Motociclism, fără a cărei implicare nu aș fi putut ajunge la acest cantonament. Mi-a plăcut foarte mult, pentru ca am avut ocazia să cunosc rideri de top din Europa, și am învățat foarte multe. Eu am ajuns joi seara iar programul a început de vineri. Vineri au fost programate mai multe teste, de echilibru, psihologice, și s-au dat vizele medicale. Sâmbătă dimineață, pe ploaie, am urcat pe motocicletele oferite de Husquarna Italy. Nu a fost vorba de un concurs propriu-zis , nu s-a cronometrat nimic, ne-a fost evaluata tehnica. A fost prima oară cand am pilotat o Husqvarna, era un exemplar de serie, un WR 125 și a trebuit să mă acomodez cu motocicleta, nu mi-a plăcut prea mult în varianta stock. Important este ca am stabilit bune relații cu cei mai buni piloți din Europa și că am învățat foarte multe de la ei”.
