Sport

Jucătoarele CSM-ului pornesc joi spre Wasserburg

Data: 18.01.2012 16:11
Sursa foto: PortalSM

Jucătoarele CSM-ului, antrenate de Dan Fleşeriu, sunt pregătite pentru semifinala din Liga Europei Centrale, ce se va desfăşura sâmbătă la Wasserburg, în compania echipei româneşti ICIM Arad, deţinătoarea trofeului.

Campioana en-titre, ICIM Arad, a făcut un transfer surpriză pentru Final Four-ul Ligii Europei Centrale, aducându-le de la Târgovişte pe două dintre cele mai bune jucătoare din campionat, Crissy Givens şi Cristina Ciocan. Dacă mişcarea celor de la Arad este etică şi morală sau nu, rămâne de discutat, însă Federaţia asigură că este legală.

Antrenorul Dan Fleşeriu a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, la care a participat şi Anita Meszaros, că şansele sunt de 50% pentru a câştiga în faţa Aradului, chiar dacă antrenorul echipei adverse le va folosi sau nu şi pe cele două jucătoare în semifinală. Acesta a spus că Givens şi Ciocan sunt două jucătoare foarte bune, însă nu ar fi luat o astfel de decizie, chiar dacă şi el a avut ocazia să o facă.

Anita Meszaros a declarat că este recuperată aproape în totalitate şi este pregătită pentru turneul din Germania. Aceasta a precizat că se simte bine la CSM, mai ales că este acasă, iar cele două americance vor ajuta echipa, până acum arătând că sunt puternice sub coş.

 

Referitor la cele două jucătoare recent venite la Satu Mare, Shanika Freeman şi Khadijah Whittington, antrenorul Dan Fleşeriu a spus că se antrenează bine, dar nu sunt încă adaptate la sistemul nostru de joc şi nici la fusul orar. Acesta a precizat că cele două aduc un plus de agresivitate în joc, iar acum echipa este completă, existând schimb pentru fiecare post.

 

CSM-ul va porni mâine spre Wasserburg. Lotul care face deplasarea este format din Claudia Pop, Andreea Orosz, Anita Meszaros, Amra Mehmedic, Annemarie Pârâu, Monica Ivan, Shanika Freeman, Khadijah Whittington şi Renata Szmutku. Vor rămâne acasă Anita Nagy, Isabella Meszaros şi Diana Moldoveanu.

Partida dintre CSM Satu Mare şi ICIM Arad este programată sâmbătă, de la ora 16.00 (ora României), arbitrii vor fi Pavel Fuska din Slovacia şi Hrusa din Cehia, iar comisar este cehul Zdenek Ringsmuth.

De la ora 19.00, gazdele de la TSV Wasserburg vor întâlni echipa cehă Kara Trutnov. Duminică la ora 12.00 este programată finala mică, iar de la 15.00 se va juca finala mare, urmată de festivitatea de premiere

 

Sursa: PortalSM
Tag-uri: baschet, CSM Satu Mare, Dan Fleseriu, Wasserburg
Comentarii(1) Vizite(223)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
Florin (18.01.2012 la ora 22:59) a spus...
bafta!

Mai multe stiri...

Ioan Gavriş este noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box

Data: 15.05.2012 19:15

Arbitrul AIBA Ioan Gavriş a fost ales astăzi noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box (AJB) Satu Mare.   La şedinţa (...)

Dan Fleşeriu, noul antrenor al naţionalei feminine de baschet a României

Data: 14.05.2012 17:48

Antrenorul finalistei Diviziei A CSM Satu Mare, Dan Fleşeriu, este noul antrenor al naţionalei de baschet feminin a României, care se va reuni marţi, (...)

Peste 6 zile începe concursul de orientare ciclistă – Tour de Tur

Data: 13.05.2012 17:30

Mai sunt doar 6 zile, până la data de 19 mai 2012, când începe concursul de orientare ciclistă – Tour de Tur, organizată de Societatea (...)

Olimpia – Avântul Reghin 3-0. Vedeta meciului a fost Zsiga!

Data: 12.05.2012 22:38

Olimpia Satu Mare a învins astăzi pe teren propriu Avântul Reghin, cu scorul 3-0. Eroul meciului a fost Ervin Zsiga, el marcând toate (...)

OpenX2, un succes printre pasionaţii de skateboard şi roller skate (Galerie FOTO)

Data: 12.05.2012 16:41

Zeci de copii şi tineri au participat la OpenX2, desfăşurat în SkatePark-ul din cartierul Micro 15, dovedindu-şi în cadrul competiţiei, care a (...)

Jucătoarele CSM-ului au devenit vicecampioane naţionale pentru a doua oară consecutiv

Data: 10.05.2012 21:34

Jucătoarele CSM-ului au devenit în această seară vicecampioane naţionale după un meci extraordinar făcut de sătmărence, însă, din păcate, pierdut & (...)

OpenX2, sâmbătă, în SkatePark-ul din Micro 15

Data: 10.05.2012 11:22

Sute de mii de fani în lume, din ce în ce mai mulți practicanți în România și numeroși tineri pe role în Satu Mare: astfel putem (...)

Crosul Primăverii la Carei

Data: 10.05.2012 08:04

Miercuri, 9 mai 2012 a avut loc Crosul Primăverii, organizat de Direcția de Cultură și Sport Carei și CSS Liceul Teoretic Carei, în colaborare cu (...)

Jucătoarele CSM-ului pierd al doilea joc în prelungiri, după ce au avut meciul în mână

Data: 04.05.2012 21:43

Meci dramatic. Jucătoarele CSM-ului pierd meciul cu numărul doi al finalei, pe propria mână, după ce înainte cu un minut de final aveau patru (...)

Jucătoarele CSM-ului pierd primul meci cu Târgovişte

Data: 03.05.2012 22:28

Jucătoarele CSM-ului au pierdut primul meci din finala Campionatului Naţional, desfăşurat în deplasare, pe terenul adversarelor de CS Municipal (...)

Claudia Pop a suferit ruptură de ligament şi va sta pe tuşă cel puţin 6 luni

Data: 02.05.2012 17:45

Jucătoarea CSM-ului Claudia Pop ratează finala campionatului şi va sta pe tuşă cel puţin şase luni de zile, în urma accidentării suferite sâmbătă & (...)

Jucăm finala! CSM Satu Mare învinge Aradul în meciul decisiv

Data: 28.04.2012 21:27

Jucătoarele CSM-ului s-au calificat în finala Campionatului Naţional de baschet, după ce au trecut de adversarele de la ICIM Arad, într-un meci (...)

Cel mai spectaculos meci de acasă. Olimpia – Unirea Dej 3-2

Data: 28.04.2012 19:36

Pe stadionul Olimpia a avut loc astăzi cel mai spectaculos meci jucat acasă în acest retur de către fotbaliştii echipei fanion a judeţului. Unirea Dej a (...)

CSM sparge ghinionul şi învinge Aradul în semifinalele Campionatului Naţional (Galerie Foto)

Data: 25.04.2012 21:57

Jucătoarele CSM-ului reuşesc să rupă şirul victoriilor obţinute, în această ediţie a campionatului, împotriva noastră de către ICIM Arad, (...)

CS Karate Do B.F.K.S. Carei pe podium la Campionatul European Shotokan Karate

Data: 23.04.2012 17:50

Sâmbătă şi duminică, în complexul sportiv Concordia Chiajna s-a desfăşurat Campionatul European de Karate Shotokan „2nd SKDUN (...)

Olimpia şi-a luat revanşa faţă de CFR II Cluj. 2-0! (Galerie FOTO)

Data: 21.04.2012 19:51

Olimpia Satu Mare a bătut astăzi, pe teren propriu, CFR II Cluj, cu 2-0, băieţii galben albaştrii luându-şi revanşa faţă de meciul din turul Ligii a (...)

Vineri, 13. Corona Braşov a bătut Olimpia, gol în minutul 90

Data: 13.04.2012 20:00

Vineri 13 pare să aducă ghinion Olimpiei. Corona Braşov a învins astăzi cea mai importantă echipă de fotbal de la noi fin judeţ, Olimpia Satu Mare, în (...)

CSM Satu Mare obţine calificarea în semifinale după un meci de infarct, de peste 2 ore (Galerie FOTO)

Data: 12.04.2012 21:32

Jucătoarele CSM Satu Mare au obţinut joi seara calificarea în semifinalele Ligii Naţionale de Baschet feminin, după un meci de infarct disputat în (...)

Olimpia pe primul loc în serie! A bătut Unirea Florești cu 2-0 (Galerie FOTO)

Data: 07.04.2012 20:55

Olimpia Satu Mare înregistrază succes după succes. Echipa sătmăreană a învins astăzi cu 2-0 pe Unirea Florești, într-un meci greu. Din (...)

Jucătoarele CSM-ului câştigă primul meci din play off-ul cu CSU Alba Iulia

Data: 05.04.2012 18:12

Jucătoarele CSM-ului reuşesc să se impună în primul meci din play off, disputat în compania adversarelor de la CSU Alba Iulia, după un meci de (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Zilele Orasului Satu Mare 2012

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea