Sport

Închidere festivă a anului 2011 la CS Karate Do B.F.K.S. Carei

Data: 26.12.2011 15:14
Sursa foto: PortalSM

 

CS Karate Do B.F.K.S. Carei a organizat festivitatea de închidere a anului 2011.

 

La această manifestare au fost invitați, pe lângă părinți, bunici, frați, surori ai sportivilor și personalități de onoare ai comunității careiene: Eugen Kovács, primarul orașului Carei; Andreas Witkowski, Rafael Mansurov, Delia Viland din partea ContiTech Fluid Automotive România SRL; Lupşica Diana, SC Ardealul SA; Papp Zsolt, Kovács Zoltán, SC UNION GLASS SRL; Miculás Béla S.C. MW TRADE S.R.L.; Bekö Tamás, City manager al oraşului Carei; comisarul Dănuţ Ilie Coşarcă.

 

Președintele clubului sportiv, dr. Fazekas Gheorghe Zoltan, a menționat faptul că, anul 2011 a fost un an greu dar prolific, reușind performanțe inedite, care ridică clubul pe scara ierarhică a sportului românesc, ce se va vedea odată cu apariția Anuarului Sportiv pe anul 2011.

 

Douăzeci și șapte de sportivi ai clubului au reușit să urce pe podiumul de premiere, primii 10, conform punctajului realizat de conducere, fiind: 1. Bartincki Attila-213 puncte, 2. Bács Máté-115, 3. Maurer Kristina-101, 4. Ernyi Kinga-93, 5. Knekht Vivien-70, 6. Ernyi Csaba-48, 7. Bartincki Yvette-37, 8. Abriham Amalia-37, 9. Fülöp Máté-33, 10. Cavaşi Kevin-31 de puncte.

 

În încheiere, dr. Fazekas Gheorghe Zoltan, în numele conducerii clubului și al instructorilor: Dărăban Gheorghe, Bács Csaba, Fülöp Gábor, Tămaș Ecaterina, le-a urat celor prezenți Sărbători Fericite și un călduros La Mulți Ani.

Sursa: PortalSM
Tag-uri: CS Karate Do BFKS Carei
Comentarii(1) Vizite(559)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
dr. Fazekas Gheorghe Zoltan (26.12.2011 la ora 19:15) a spus...
Dintre invitați au luat cuvântul: domnul primar Eugen Kovács, felicitând sportivii și asigurând clubul de ajutor în viitor, după posibilități; domnul Rafael Mansurov, a menționat faptul că prin artele marțiale, sportivii ajung la o dezvoltare personală aparte, dezvoltare care-i ajută în vița de zi cu zi; domnul Dănuţ Ilie Coşarcă, fiind prezent și în calitate de părinte, i-a mulțumit instructorilor pentru munca depusă, fără de care nu s-ar fi putut realiza aceste performanțe, atât pe plan sportiv cât și pe plan spiritual și educațional.

Mai multe stiri...

Ioan Gavriş este noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box

Data: 15.05.2012 19:15

Arbitrul AIBA Ioan Gavriş a fost ales astăzi noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box (AJB) Satu Mare.   La şedinţa (...)

Dan Fleşeriu, noul antrenor al naţionalei feminine de baschet a României

Data: 14.05.2012 17:48

Antrenorul finalistei Diviziei A CSM Satu Mare, Dan Fleşeriu, este noul antrenor al naţionalei de baschet feminin a României, care se va reuni marţi, (...)

Peste 6 zile începe concursul de orientare ciclistă – Tour de Tur

Data: 13.05.2012 17:30

Mai sunt doar 6 zile, până la data de 19 mai 2012, când începe concursul de orientare ciclistă – Tour de Tur, organizată de Societatea (...)

Olimpia – Avântul Reghin 3-0. Vedeta meciului a fost Zsiga!

Data: 12.05.2012 22:38

Olimpia Satu Mare a învins astăzi pe teren propriu Avântul Reghin, cu scorul 3-0. Eroul meciului a fost Ervin Zsiga, el marcând toate (...)

OpenX2, un succes printre pasionaţii de skateboard şi roller skate (Galerie FOTO)

Data: 12.05.2012 16:41

Zeci de copii şi tineri au participat la OpenX2, desfăşurat în SkatePark-ul din cartierul Micro 15, dovedindu-şi în cadrul competiţiei, care a (...)

Jucătoarele CSM-ului au devenit vicecampioane naţionale pentru a doua oară consecutiv

Data: 10.05.2012 21:34

Jucătoarele CSM-ului au devenit în această seară vicecampioane naţionale după un meci extraordinar făcut de sătmărence, însă, din păcate, pierdut & (...)

OpenX2, sâmbătă, în SkatePark-ul din Micro 15

Data: 10.05.2012 11:22

Sute de mii de fani în lume, din ce în ce mai mulți practicanți în România și numeroși tineri pe role în Satu Mare: astfel putem (...)

Crosul Primăverii la Carei

Data: 10.05.2012 08:04

Miercuri, 9 mai 2012 a avut loc Crosul Primăverii, organizat de Direcția de Cultură și Sport Carei și CSS Liceul Teoretic Carei, în colaborare cu (...)

Jucătoarele CSM-ului pierd al doilea joc în prelungiri, după ce au avut meciul în mână

Data: 04.05.2012 21:43

Meci dramatic. Jucătoarele CSM-ului pierd meciul cu numărul doi al finalei, pe propria mână, după ce înainte cu un minut de final aveau patru (...)

Jucătoarele CSM-ului pierd primul meci cu Târgovişte

Data: 03.05.2012 22:28

Jucătoarele CSM-ului au pierdut primul meci din finala Campionatului Naţional, desfăşurat în deplasare, pe terenul adversarelor de CS Municipal (...)

Claudia Pop a suferit ruptură de ligament şi va sta pe tuşă cel puţin 6 luni

Data: 02.05.2012 17:45

Jucătoarea CSM-ului Claudia Pop ratează finala campionatului şi va sta pe tuşă cel puţin şase luni de zile, în urma accidentării suferite sâmbătă & (...)

Jucăm finala! CSM Satu Mare învinge Aradul în meciul decisiv

Data: 28.04.2012 21:27

Jucătoarele CSM-ului s-au calificat în finala Campionatului Naţional de baschet, după ce au trecut de adversarele de la ICIM Arad, într-un meci (...)

Cel mai spectaculos meci de acasă. Olimpia – Unirea Dej 3-2

Data: 28.04.2012 19:36

Pe stadionul Olimpia a avut loc astăzi cel mai spectaculos meci jucat acasă în acest retur de către fotbaliştii echipei fanion a judeţului. Unirea Dej a (...)

CSM sparge ghinionul şi învinge Aradul în semifinalele Campionatului Naţional (Galerie Foto)

Data: 25.04.2012 21:57

Jucătoarele CSM-ului reuşesc să rupă şirul victoriilor obţinute, în această ediţie a campionatului, împotriva noastră de către ICIM Arad, (...)

CS Karate Do B.F.K.S. Carei pe podium la Campionatul European Shotokan Karate

Data: 23.04.2012 17:50

Sâmbătă şi duminică, în complexul sportiv Concordia Chiajna s-a desfăşurat Campionatul European de Karate Shotokan „2nd SKDUN (...)

Olimpia şi-a luat revanşa faţă de CFR II Cluj. 2-0! (Galerie FOTO)

Data: 21.04.2012 19:51

Olimpia Satu Mare a bătut astăzi, pe teren propriu, CFR II Cluj, cu 2-0, băieţii galben albaştrii luându-şi revanşa faţă de meciul din turul Ligii a (...)

Vineri, 13. Corona Braşov a bătut Olimpia, gol în minutul 90

Data: 13.04.2012 20:00

Vineri 13 pare să aducă ghinion Olimpiei. Corona Braşov a învins astăzi cea mai importantă echipă de fotbal de la noi fin judeţ, Olimpia Satu Mare, în (...)

CSM Satu Mare obţine calificarea în semifinale după un meci de infarct, de peste 2 ore (Galerie FOTO)

Data: 12.04.2012 21:32

Jucătoarele CSM Satu Mare au obţinut joi seara calificarea în semifinalele Ligii Naţionale de Baschet feminin, după un meci de infarct disputat în (...)

Olimpia pe primul loc în serie! A bătut Unirea Florești cu 2-0 (Galerie FOTO)

Data: 07.04.2012 20:55

Olimpia Satu Mare înregistrază succes după succes. Echipa sătmăreană a învins astăzi cu 2-0 pe Unirea Florești, într-un meci greu. Din (...)

Jucătoarele CSM-ului câştigă primul meci din play off-ul cu CSU Alba Iulia

Data: 05.04.2012 18:12

Jucătoarele CSM-ului reuşesc să se impună în primul meci din play off, disputat în compania adversarelor de la CSU Alba Iulia, după un meci de (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Zilele Orasului Satu Mare 2012

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea