Aproximativ 20 de călăreţi s-au întrecut sâmbătă la baza hipică Sylvana Horses din Botiz, în cadrul etapei a III-a a Campionatului Naţional de Anduranţă.
S-au înscris în total 21 de concurenţi din toată ţara la cele două categorii: 30 şi 80 km. Din cauza condiţiilor dure, doar trei concurenţi s-au înscris la proba de 80 de km şi 19 au rămas la 30 km. Dintre cei din urmă, doi au fost eliminaţi deoarece caii lor aveau probleme: puls prea mare şi dificultate la mers.
Din cauza caniculei, concurenţii au pornit la ora 6:00 dimineaţa.
%20(Medium).jpg)
Printre concurenţi s-a aflat şi actorul sătmărean Vasile Blaga, preşedintele Clubului Sportiv Horses Sylvana Botiz. Pe parcursul zilei, un cal s-a împiedicat la trecerea unui canal.
%20(Medium).jpg)
Premiile vor fi în valoare de 3.000 de lei, însă miza cea mare nu o reprezintă banii ci calificările la campionatul de anduranţă din Balcani.
%20(Medium).jpg)
Finala campionatului naţional de anduranţă va avea loc în noiembrie la Târgu Mureş.
%20(Medium).jpg)
Vom reveni cu câştigătorii.
%20(Medium).jpg)
.jpg)
Premiile au fost înmânate seara, în cadrul balului călăreţilor, unde programul a fost condus de actorul Vasile Blaga.
Fiecare concurent a primit câte un premiu de participare, iar în clasamentul final, pe traseul de 30 km locul I a obţinut Oana Tomoiagă, cu calul Rowanda - AMC Traxacum - Cluj, locul II Călin Radu cu calul Zabar, AMC Traxacum - Cluj, iar locul III Istvan Guzman, cu calul Shakira - CS Horses Sylvana Botiz.
La categoria avansaţi Locul I a obţinut Zsolt Dumitran, cu calul Hanadin, locul II Emoke Peter, cu calul Tango şi locul III Attila Heidel, cu calul Robi, toţi trei concurând în culorile clubului Forras din Miercrea Ciuc. Zsolt Dumitran şi Attila Heidel sunt sportivi sătmăreni legitimaţi la clubul Forras, deoarece la începutul Campionatului încă nu exista club sătmărean afiliat la FER. Primii trei concurenţi de la traseul de 80 km vor participa la Balcaniada de Anduranţă Călare, care va avea loc în septembrie.