Peste 7000 de persoane au beneficiat de serviciile sociale oferite de Organizaţia Caritas Satu Mare anul trecut, conform bilanţului pe 2011 prezentat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat directoarea Tunde Lochli, directorul adjunct, Barkasz Gabriella, directorul Resurse Umane, Laura Szabo, dr. Kosa Attila, directorul pentru programele sociale şi purtătoarea de cuvânt Fazekas Csilla.
Conform datelor prezentate de către reprezentanţii Organizaţiei, în anul 2011, bugetul a fost mai mic cu 8% faţă, de 2010, însă numărul beneficiarilor a crescut anul trecut cu 4%, în total, 7275 de persoane au beneficiat de serviciile sociale oferite de Caritas Satu Mare.
Acţiunile şi programele iniţiate de către organizaţie s-au bucurat de un mare succes, un bun exemplu fiind şi iniţiativa de colectare a hainelor şi pantofilor, începută în vara anului 2011. Până la sfârşitul lunii decembrie, containerele speciale au fost amplasate în 7 localităţii, respectiv 39 de puncte, adunându-se peste 90.300 de kg de haine şi pantofi.
Un alt succes important l-a reprezentat, deschiderea la Satu Mare a celui de-al doilea magazin social din România, de către Fundaţia Katharina Turnauer Privatstiftung, în cooperare cu Fundaţia Erste şi Organizaţia Caritas Satu Mare. De asemenea, în perioada 18-20 octombrie 2011, la Satu Mare, a avut loc conferinţa transregională „Incluziune fără frontiere acţiuni pentru o incluziune socială reală a persoanelor vulnerabile în Euro-regiunea Carpatică”. La eveniment au participat specialişti din domeniul politicilor sociale din cadrul Birourilor Naţionale Caritas din România, Ungaria, Ucraina, Polonia şi Slovacia.
Directoarea Tunde Lochli a declarat că 2012 este Anul european al Îmbătrânirii Active şi solidarităţii între generaţii, iar acţiunile desfăşurate se vor axa şi pe implicarea activă a pensionarilor. Aceasta a precizat că acţiunile întreprinse de către Caritas Satu Mare vor continua şi în acest an, chiar dacă bugetul este mai mic. De asemenea, a ţinut să remarce că numărul persoanelor care au donat 2% din impozitul pe venit a crescut anul trecut.