Asociația Werdnig Hoffman Carei și Direcția de Cultură Carei, cu sprijinul Instituțiilor de Învățământ din municipiu și al Poliției Municipiului Carei, organizează un marș cu ocazia Zilei Internaționale a Bolilor Rare, miercuri 29 februarie 2012, de la ora 12.30. Traseul marșului va fi Parcul Kossuth – Fântâna arteziană din centrul municipiului Carei.
Marșul se află la cea de a doua ediție în municipiul Carei. Obiectivul principal al Zilei Internaționale a Bolilor Rare este acela de a sensibiliza publicul larg şi factorii de decizie cu privire la bolile rare şi impactul acestora asupra vieții pacienților.
Organizatorii marșului, Vereș Robert și Bogdan Georgescu invită toți careienii să participe la acest marș de solidaritate cu persoanele care suferă de bolile rare. Marșul din acest se va avea ca moto ”Solidaritatea”.