Social

Malul Someşului, loc de refugiu pentru sătmărenii loviţi de soartă

Data: 09.03.2010 08:34
Sursa foto: PortalSM

Zeci de persoane, lovite de soartă, trăiesc în condiţii improprii pe malul Someşului. Au ajuns să-şi ducă existenţa aici după ce au primit o lovitură dură de la viaţă. Neavând unde să meargă, mulţi dintre ei se bucură totuşi că nu dorm în ploaie.

 

Persoanele fără locuinţă şi-au amenajat adăposturi pe malul Someşului, în zona cartierul Micro 17. Acestea trăiesc în condiţii mizere, în colibe improvizate.

 

Karaba Aurel (51 de ani) locuieşte împreună cu concubina Marton Aniko (40 de ani), pe malul Someşului, de aproximativ un an şi jumătate. Deşi nu sunt din Satu Mare, el fiind din Medieşu Aurit iar ea din Ardud, au venit aici, întrucât consideră că au condiţii mai bune. Spun că măcar în Satu Mare au putut să se stabilească pe malul Someşului. Aceştia au renunţat la locurile natale, unde nu mai aveau nimic şi s-au mutat în Satu Mare, unde îşi trăiesc "povestea de dragoste". Ei spun că le este foarte greu şi trăiesc din ce pot, culegând resturi alimentare de prin gunoaie.

 

Cea mai mare problemă pentru ei o reprezintă frigul, şi sunt foarte necăjiţi că zilele reci au revenit şi în pragul primăverii. Când s-au mutat aici au avut măcar o colibă, însă, aceasta a ars anul trecut iar acum sunt nevoiţi să trăiască într-un „cort”.

"Noaptea este foarte frig. Măncam ce putem, ce găsim. E plin de animale pe aici, sunt iepuri, raţe dar nu putem să le prindem. Avem şi câine care ne apără noaptea de animalele pădurii", ne povesteşte Aurel, în vreme ce concubina lui încearcă să încălzească pe soba improvizată o bucată de carne găsită prin vreun container.

 

Vecinii lor sunt mai norocoşi şi-au amenajat o mică gospodărie. În ea trăiesc două familii, în total şapte persoane, patru adulţi şi trei copii. Spun că nu au probleme cu frigul, spre deosebire de vecinii lor, întrucât au sobă. Aceştia locuiesc aici de aproximativ patru ani de zile.

Deşi sunt din Satu Mare, cei doi bărbaţi, stâlpii casei, unul de 62 de ani şi celălalt de 37 de ani spun că au ajuns aici deoarece numai aveau unde să locuiască. Bătrânul a avut casă pe Ostrovului dar a fost mistuită într-un incendiu, a acumulat foarte multe datorii şi nu a mai putut reface casa, astfel că a ajuns să locuiască pe malul Someşului. Celălalt a ajuns în această situaţie din cauza familiei, spune că a avut surori rele, care l-au dat afară din locuinţa din Solidarităţii. "Mai repede te ajută străinii decât fraţii", mărturiseşte bărbatul.

Ei spun că reprezentanţii Primăriei au fost la faţa locului, i-au luat în evidenţă, dar pentru că nu există locuinţe sociale şi nici nu au mai fost căutaţi, nu mai au nicio speranţă. Se bucură să găsească de mâncare.

Nu au niciun venit iar în primăvară trăiesc din munca terenurilor agricole din zonă. Sătmărenii din cartierul apropiat le mai dau de mâncare sau chiar bani să le păzească grădinile.

 

 

Oamenii trăiesc în condiţii improprii şi foarte dificile, dar spun că, totuşi, au măcar un loc al lor unde pot să trăiască.

Sursa: PortalSM
Comentarii(0) Vizite(318)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)

Mai multe stiri...

Peste 7000 de persoane au beneficiat de serviciile sociale Caritas

Data: 07.02.2012 16:38

Peste 7000 de persoane au beneficiat de serviciile sociale oferite de Organizaţia Caritas Satu Mare anul trecut, conform bilanţului pe 2011 prezentat astăzi (...)

Angajaţii Electrolux continuă greva generală

Data: 06.02.2012 14:47

Angajații Electrolux au decis astăzi să continue greva generală începută în urmă cu 10 zile. Preşedintele Sindicatului Samus, Sorin Faur, a (...)

Vasile Lup a oferit sarmale, 24 de luni consecutiv

Data: 06.02.2012 14:33

Aproximativ 48.000 de sarmale au fost oferite de către omul de afaceri Vasile Lup în cei doi ani, de când a demarat acţiunea de ajutorare a (...)

Ultimul miting al angajaţilor Electrolux

Data: 30.01.2012 18:15

Ultimul miting din seria anunţată de Cartel Alfa Satu Mare a avut loc astăzi în centrul oraşului, participând doar angajaţi Electrolux şi (...)

Conducerea Electrolux ameninţă că scoate protestatarii din fabrică, dacă devin violenţi

Data: 28.01.2012 09:20

Conducerea Electrolux Satu Mare a transmis un comunicat de presă prin care îi ameninţă pe protestatari că dacă devin violenţi va solicita continuarea (...)

Al doilea miting Cartel Alfa în sprijinul angajaţilor Electrolux (Galerie FOTO)

Data: 27.01.2012 17:24

Cel de-al doilea miting Cartel Alfa, din seria celor patru autorizate de Primăria Satu Mare, a avut loc astăzi. Totul s-a desfăşurat după scenariul de ieri, (...)

Peste 1.000 de sindicalişti au mărşăluit în centrul oraşului (Galerie FOTO)

Data: 26.01.2012 18:14

Peste 1.000 de sindicalişti, majoritatea angajaţi ai fabricii Electrolux au organizată astăzi cel mai mare miting din ultima perioadă, mărşăluind în (...)

Directorul Electrolux a “dispărut” trei zile. Sindicaliştii vor organiza mitinguri în centrul oraşului

Data: 24.01.2012 17:25

După ce au refuzat prima cerere a sindicaliştilor, reprezentanţii Primăriei Satu Mare au aprobat astăzi solicitarea de organizare a unui miting în Satu M (...)

Angajaţii Electrolux intră marţi dimineaţa în grevă generală

Data: 23.01.2012 13:44

Angajaţii fabricii Electrolux vor intra în grevă generală începând de marţi, 24 ianuarie, de la ora 7,00, după ce negocierile pentru (...)

Conducerea Electrolux vrea soluţionarea conflictului, în cel mai scurt timp

Data: 20.01.2012 18:39

Ca urmare a declaratiilor facute de liderii sindicatului “Samus”, de la fabrica Electrolux din Satu Mare, precum si a deciziei lor de a declansa (...)

Grevă de avertisment! Angajaţii Electrolux au întrerupt lucrul

Data: 19.01.2012 13:39

Angajaţii fabricii Electrolux au întrerupt astăzi lucrul, protestând faţă de intenţia conducerii firmei de a le reduce din drepturi şi a refuza (...)

Proteste anemice la Satu Mare (FOTO & VIDEO)

Data: 18.01.2012 19:26

Două proteste anemice împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului au avut loc astăzi în municipiul Satu Mare. Primul a fost organizat (...)

Reprezentanţii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii şi-au prezentat priorităţile pentru 2012

Data: 17.01.2012 17:52

Directorii instituţiilor sătmărene aflate în subordinea Ministerului Muncii au prezentat astăzi într-o conferinţă de presă, (...)

Prefectul ne spune să fim cuminți

Data: 17.01.2012 17:27

Conducerea Instituţiei Prefectului Satu Mare a susţinut astăzi o conferinţă de presă pe tema protestelor, prefectul făcând un apel la calm, (...)

Poziţia oficială a conducerii Electrolux faţă de protestele sindicale

Data: 14.01.2012 08:53

Conducerea Electrolux Satu Mare a transmis un comunicat de presă în legătură cu situaţia conflictuală din fabrică şi negocierile purtate cu liderii de (...)

Concilierea a eșuat. Semnături pentru declanșarea grevei generale la Electrolux

Data: 13.01.2012 15:42

Prima ședință de conciliere între sindicatul Samus și reprezentanții patronatului de la fabrica Electrolux Satu Mare desfășurată astăzi la sediul ITM (...)

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, vine să susţină angajaţii Electrolux în conflictul de muncă

Data: 12.01.2012 17:26

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, se va afla vineri la Satu Mare, el participând la ședința de conciliere în conflictul de muncă dintre (...)

Pâine cu untură și ceai fierbinte pentru nevoiași

Data: 10.01.2012 15:27

Organizația Caritas Satu Mare și Serviciul de Ajutor Maltez au demarat astăzi o nouă acţiune „Zilele ceaiului fierbinte”. Zeci de persoane (...)

Fundaţia Hans Lindner – 15 ani de activitate în slujba sătmărenilor

Data: 09.01.2012 17:32

Fundaţia Hans Lindner a ajuns la 15 ani de activitate în sprijinul comunităţii sătmărene, inițiind şi dezvoltând proiecte diverse, de la (...)

Peste 8000 de lei adunaţi de Teatrul de Nord, pentru copiii bolnavi de cancer

Data: 05.01.2012 15:58

Peste 300 de persoane au vizionat spectacolul caritativ de pe 30 decembrie al trupei Harag György a Teatrului de Nord (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Paprika Chef

Grand Mall Cinema

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Targ de adoptie animale

Pozele voastre

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Jurnalul de Vineri

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea