În perioada 5-6 martie a avut loc la Satu Mare întâlnirea centrelor de voluntariat din ţară, care fac parte din Reţeaua Naţională.
Aceste întâlniri sunt organizate de trei ori pe an, de fiecare dată într-o altă locaţie iar gazda din acest weekend a fost Centrul de Voluntariat Caritas Satu Mare.
Scopul întâlnirii celor 15 centre a fost planificarea acţiunilor comune pentru prima parte a anului 2010, de a-şi împărtăşi experienţele şi a-şi prezenta activitatea.
Între 19 şi 25 aprilie va avea loc Săptămâna naţională a Voluntariatului, unde va fi prezentat filmul pregătit de ProVobis, despre Caravana Voluntarilor de anul trecut. De asemenea, se va elabora un Ghid de bune practice şi cărţi poştale.
Următoarea întâlnire va avea loc în luna iunie.