Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare a devenit de astăzi operaţională, preluându-i pe sătmărenii care au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. La deschidere au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, directorul SJU Satu Mare, Adrian Marc dar şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, comisar Constantin Taloş.
Noua Unitate de Urgenţă este una modernă, dotată la standarde europene. Mutarea a fost planificată astfel încât să afecteze cât mai puţin actul medical de urgenţă, iar pacienţi să beneficieze de serviciile medicale în continuu. Conform noilor reguli de la UPU, aparţinătorilor le este interzis să intre după pacienţi iar bolnavii se prezintă la departamentul de triaj. În funcţie de gravitatea suferinţei, pacienţii sunt îndrumaţi către un anumit traseu colorat specific. Astfel, linia roşie este pentru traseul urgenţă de gradul zero - resuscitare, unde timpul de aşteptare este de zero minute, galben - bolnav critic, timp de aşteptare 10 minute, verde - non urgent, cu timp de aşteptare 30 de minute, albastru - timp de aşteptare 60 de minute şi alb - 120 de minute.
Şefa UPU, dr. Adriana Moldovan, a spus că s-au creat mici neplăceri din cauza mutării, însă pacienţii au fost înţelegători, plus că s-a avut în vedere să nu fie perturbat actul medical, chiar dacă s-a lucrat în continuu, activitatea a trebuit coordonată astfel încât să nu existe niciun fel de întrerupere.
Aceasta a precizat că spaţiul este mult mai mare, la standarde europene, însă la capitolul medici şi infirmiere, personalul este sub 50% din necesar, iar la asistenţi şi brancardieri este acoperit 80% din necesar.
Potrivit şefei UPU, în următoarea perioadă se va crea şi o Unitate dentară de Urgenţă, însă deocamdată nu este totul perfectat, sunt încă discuţii, realizarea implicând costuri ridicate, urmând a se achiziţiona aparatura necesară segmentului respectiv.
.JPG)
Preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, a declarat că sătmărenii au acum o UPU nouă, modernă, însă le doreşte să fie nevoiţi să viziteze cât mai rar această unitate, în schimb pot să aibă încredere că vor fi trataţi în condiţii de nivel european. De asemenea, acesta a reamintit faptul că există şapte centre de permanenţă unde pot fi tratate cazurile mai puţin grave, iar la Urgenţe să ajungă doar cazurile grave, care necesită intervenţie de specialitate imediată.
Noua UPU are o suprafaţă de 1187 mp, la parterul clădirii, spaţiu dedicat actului medical de urgenţă şi 500 mp amenajaţi în subsolul clădirii, folosit ca spaţiu administrativ. Unitatea de Primire Urgenţe este dotată cu spaţii de prelucrări sanitare şi de igienizare mai intensivă a cetăţenilor care intră în spaţiul de urgenţă, aparatură modernă, sistem de monitorizare, supraveghere video, cabinete moderne.
.JPG)
.JPG)
În cadrul UPU, funcţionează şi Sistemul de Telemedicină, care face posibilă legătura directă prin videoconferinţă cu centrele de excelenţă în medicină (Târgu Mureş, Iaşi, Bucureşti), sistem necesar pentru a se putea dezbate problemele medicale apărute în cazurile grave ce depăşesc resursele terapeutice ale Serviciului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi cu trimitere directă la un centru universitar. În aceste cazuri se poate apela la transfer interclinic prin echipajele SMURD (ambulanţa şi/sau elicopter).
Investiţia totală este de 6,95 milioane lei, din care 2,23 milioane reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Satu Mare, iar restul sumei a fost alocată de Ministerul Sănătăţii.
.JPG)
.JPG)