Informația Zilei
Prunele din Ungaria bat la pret prunele noastre pentru palinca
Comertul intracomunitar poate constitui o arma cu doua taisuri, fapt deja dovedit producatorilor romani.
Unul priveste posibilitatea vanzarii unor produse in diverse tari ale Uniunii Europene (UE) fara plata unor taxe vamale cu sau fara forme legale, dar si posibilitatea cumpararii unor produse si servicii la preturi fara concurenta. Daca despre posibilitatea vanzarii unor produse romanesti in strainatate se vorbeste mai putin, iata ca tot mai multi satmareni aduc in atentia publica aspecte privind comertul fara frontiere dinspre Ungaria, spre Romania.
La Directia Agricola Satu Mare au primit preavize si sefii de servicii
Masurile de restructurare a directiilor agricole judetene sunt in desfasurare, dupa ce in urma cu aproximativ 10 zile au avut loc examenele pentru ocuparea posturilor de executie.
Daca cei care au ratat obtinerea postului pentru care au concurat lanseaza tot felul de supozitii privind structura nejusta a posturilor scoase la concurs, personalul ramas trebuie sa faca eforturi pentru acoperirea volumului de activitate.
Ca urmare a unor semnale primite de la mai multi specialisti care au sustinut examenul pentru post si n-au realizat punctajul in cadrul competitiei, am luat legatura cu dr. Ioan Cioltean, persoana care asigura interimatul la conducerea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Satu Mare.
La Beltiug strugurii vor fi mai putini, dar nu si vinul
Comuna Beltiug, prin productia de vinuri nobile a avut parte de recunoastere si cu zeci de ani in urma. “Vinul casei de judet” era apreciat de consumatori si aducea faima meritata zonei. Unii viticultori din Beltiug s-au numarat printre primii podgoreni din judet care, inca din anul 2007 au inceput sa infiinteze plantatii noi sau sa le inlocuiasca pe cele imbatranite.
Intentia declarata a viticultorilor din Beltiug este de a obtine productii bune si vin de calitate care sa ia drumul pietii Uniunii Europene. Daca activitatea de reconversie a vitei de vie este in plina desfasurare, podgorenii au probleme in ceea ce priveste productia de struguri a acestui an. Asa cum ne-a spus primarul Emeric Pleth, majoritatea podgoriilor aflate pe rod vor avea productii cu putin peste jumatate din cea a anului 2009. Vremea capricioasa a avut un rol determinant in diminuarea productiei. Unii locuitori din Beltiug considera ca in toamna anului trecut productia recoltata a fost aproape cat pentru doi ani medii.
Gazeta de Nord Vest
Evaziunea fiscală dospeşte în panificaţie
În momentul de faţă, în judeţul Satu Mare morăritul şi panificaţia reprezintă domenii de activitate în care evaziunea fiscală “dospeşte” la greu. Comisarii Gărzii Financiare susţin că în judeţul nostru în industria de morărit şi panificaţie, evaziunea fiscală se produce pe întreg lanţul de producţie: de la producătorul agricol, până la magazine. Cum acest lucru nu era de ajuns, în judeţ şi-au făcut apariţia o serie de persoane care se ocupă cu specula de cereale. Aceştia cumpără “la negru” grâu, ca mai apoi să îl valorifice în alte judeţe ale ţării, acolo unde preţurile sunt mult mai mari.
Ameninţări cu proteste de stradă la Carei
Primarul Kovacs Eugen a declarat că va scoate în stradă părinţii împotriva deciziei de schimbare a directorilor din şcolile şi liceele careiene
Primarul Careiului, Kovacs Eugen, s-a arătat extrem de deranjat de noile numiri de directori de şcoli în Carei, poziţie făcută publică în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a atacat maniera unilaterală în care s-au făcut aceste numiri de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, fără consultarea prealabilă a Primăriei şi Consiliului Local Carei. Edilul şef careian a mai precizat că a găsit mai multă înţelegere la membrii PDL Carei, care au fost de acord cu solicitările formulate de Primăria Carei. “Nu mi se pare normal ca Inspectoratul Şcolar Judeţean să numească directori de şcoli fără să întrebe Primăria şi Consiliul Local Carei. Adică noi, ca administraţie locală, susţinem financiar şi asigurăm toată logistica necesară unităţilor de învăţământ, iar când vine vorba de numirea directorilor noi să nu avem niciun cuvânt de spus?! Mi se pare aberant. Dacă nu se va reveni asupra acestei situaţii, vom scoate oamenii în stradă”, a precizat Kovacs Eugen.