Biserica din Acâş – peste 800 de ani de legende(Galerie Foto)

Biserica reformată din Acâş, ridicată pe vremea când în Paris se construia Notre Dame, este cea mai veche din construcţiile de acest tip aflate pe teritoriul judeţului Satu Mare, istoria sa fiind plină de legende. Despre această construcţie s-au scris multe, Felician Pop dedicând un capitol întreg acestui important obiectiv în „Istoria secretă a Sătmarului”. De-a lungul timpului clădirea a rezistat peste istorie, putând fi unul dintre cele mai importante obiective turistice. Cu toate acestea, biserica nu este în niciun circuit turistic, parohia locală reuşind să editeze o mică broşură în patru limbi, pentru puţinii vizitatori. Localnicii participă şi astăzi la slujbele religioase, lăcaşul de cult păstrându-se destul de bine.

Prima legendă este cea legată chiar de construirea acestei biserici. Aceasta ar fi fost construită de banul Akos care făcea parte din neamul Akoşilor care s-a aşezat în Panonia, venind din Sciţia în frunte cu cei şapte conducători ai sciţilor.

Iniţial mănăstirea a aparţinut ordinului Benedictin, ca donaţie din partea familiei nobiliare Akos, iar la 1421 mănăstirea avea hramul Sfintei Fecioare. Unul din urmaşii banului Akos a fost ucis de către tătari în hotarul numit de atunci Banrekesz (Văgăuna Banului) în timpul marii invazii tătare din 1241. Neamul Akoşilor cel care a construit biserica şi a dat numele aşezării se stinge pentru totdeauna în sec al XVI- lea.

Biserica este construită în stil romanic iar planul basilical are trei nave poziţionate pe axa est - vest. O teorie susţine faptul că ea nu a fost tencuită tocmai pentru că respectă regulile romanice. Unii localnici susţin însă că pereţii exteriori ai bisericii au fost tencuiţi numai că în decursul vremurilor datorită multiplelor renovări tencuiala ar fi fost îndepărtată. Dar cea mai seducătoare poveste este bineînţeles, aceea că biserica a rămas netencuită deoarece toate încercările de a aplica un strat de tencuială au fost zadarnice pentru că tencuiala nu se prinde de pereţi.

La jumătatea secolului al XVI- lea frumoasa biserică a intrat printre primele în mâinile reformaţilor. În anul 1642 biserica a ars în urma unui incendiu şi parcă nu ar fi fost destul, imediat după aceea turcii i-au dat foc din nou.

O altă legendă este legată de existenţa în vârful unui turn al bisericii a semilunii islamice. Conform legendei, aceasta a fost ridicată în turn deoarece se spunea că turcii nu atacă lăcaşurile care au acest semn mahomedan. Probabil că această idee le-a venit localnicilor după ce turcii au distrus biserica proaspăt renovată în 1642.

De abia peste 90 de ani, în 1732 credincioşii au refăcut acoperişul şi turnurile şi în acest interval slujbele au fost oficiate sub cerul liber.  La 15 septembrie 1834 s-a produs un mare cutremur de pământ cu epicentrul în zona Careiului care a distrus mai multe aşezări şi biserici importante printre şi cea a familiei Karoly din Căpleni. Din fericire, biserica nu s-a prăbuşit, cu toate că a suferit mari daune.

Localnicii au hotărât să adune bani pentru repararea bisericii dar suma adunată a fost insuficientă. O altă năpastă s-a abătut asupra bisericii în 1862 când un incendiu devastator a distrus toată strada Crasnei din Acâş. Focul a ţinut trei zile şi a ars o jumătate de sat, biserica fiind afectată. Cu mari greutăţi, în perioada 1896- 1902, biserica a fost renovată cu sprijinul financiar al comisiei pentru ocrotirea monumentelor de artă. Băncile din biserică sunt de factură populară fiind pictate cu motive florale de o mare valoare artistică fiind executate în perioada 1750- 1776, în stilul Renaşterii florale transilvănene târzii.  Tot legenda spune că biserica din Acâş ar fi legată printr-un tunel de castelul din Ardud care la rândul său printr-o reţea de alte tunele ar fi fost legată de cetăţile Sătmar şi Medieş.

Felician Pop menţionează că biserica din Acâş este una dintre splendorile artei romanice europene ale evului mediu timpuriu aparţinând ca structură arhitectonică stilului iniţial al Abaţiei din Cluny, localitate aflată în provincia Burgundia din Franţa. Această asemănare denotă faptul că societatea, civilizaţia de pe aceste meleaguri a fost conectată în liniile ei esenţiale, încă de timpuriu la civilizaţia apuseană.

„Sunt extrem de puţine monumentele care să se fi conservat atât de bine vreme de aproape un mileniu şi doar o soartă, iată şi azi nedreaptă face ca acest important monument arhitectural să se afle într-un cvasi anonimat”, a afirmat directorul Centrului de Creaţie.