Ar trebui să fie un banc, dar nu mai pot râde. De câteva zile, de la startul marilor arestări ale poliţiştilor şi vameşilor, am avut şi eu ocazia să aflu cine conduce marea Direcţie Generală Anticorupţie, cea care furnizează ştiri senzaţionale cu reţineri în direct, mascaţi şi elicoptere, mai ceva ca în filmele cu Silvester Stallone şi Arnold Schwarzenegger.
Era evident că după toate ameninţările la adresa României privind amânarea aderării la spaţiul Schengen, care au un fond real şi sunt convins că sutele de arestări sunt doar mici fragmente din caracatiţa care alimentează cu bani înaltele cercuri politice, așa zisele „organe”, vor lua "măsuri". În condiţiile în care un candidat investeşte în campanie mai mult decât salariul său în timpul mandatului de parlamentar este cât se poate de clar că interesele acestuia capătă altE dimensiunI decât cele pe care umilul sau prost educatul electoral şi le închipuie. În ultima vreme se vorbeşte tot mai des despre finanţarea partidului de guvernare din bani proveniţi din contrabandă, iar la nivel de Satu Mare exemplul unui fost vânzător prin dutty free, care şi-a dezvoltat şi o prosperă firmă de transport exact când a terminat facultatea, şi este în graţiile conducerii, ridică multe semne de întrebare.
Spuneam mai sus că spectacolul mediatic din ultima vreme este pentru a convinge forurile europene că suntem pregătiţi să intrăm în Schengen, să desfiinţăm frontiera cu Ungaria, când de fapt cei ce trăiesc din contrabandă, şi mă refer aici la guvernanţi, vor doar să călătorim liberi până în Portugalia cu un portbagaj plin de ţigări ucrainene. De fapt, cred că europenii au serviciile lor de informaţii aici la noi, care ştiu foarte bine ce se întâmplă şi cât e ceasul. Încearcă acum cotroceanul să ne închidă ochii, dar degeaba.
Şi totuşi, de ce să sacrifici sute de oameni (poliţişti de frontieră, vameşi) care te-au finanţat ani de zile? Răspunsul mi se pare cât de simplu. Cei care dirijează aceste lucruri n-au mamă, n-au tată, sunt în stare să sacrifice pe oricine, vor doar să-şi urmărească interesele. Mai bine să sacrifice 200 dintre ei, dar să considere că nu au nicio problemă de imagine, că depun tot efortul pentru binele românilor, şi alte bla bla-uri. Oricum, pleacă ai noştri, vin tot ai noştri. Greu îmi vine să cred că noii vameşi vor fi mai puţin „îndoctrinaţi”. Doar se ştie cum ajungi într-o poziţie cheie, mai ales acolo unde partidul are nevoie de tine. Nu vreau să iau apărarea celor care au făcut parte din mafie, să nu mă înţelegeţi greşit, îşi merită soarta, numai că ei pot fi consideraţi unelte, să nu spunem fraierii din sistem.
Revenind la DGA, mie îmi este cât se poate de clar că acţionează la comandă, politic iar când pe şeful instituţiei, cel mare de la Bucureşti, îl cheamă Jănică Ţigănaşu, (verificaţi pe site-ul DGA!) nu cred că mai trebuie să aduc consideraţii personale. Numele lui mi se pare atât de concludent încât nici dacă aş sta trei săptămâni nu aş găsit două cuvinte mai potrivite pentru a descrie sistemul.
Cristian M.