Preşedinta PDL Satu Mare, medicul stomatolog Laura Bota, a ajuns din nou în atenţia presei centrale. Dacă în urmă cu câteva luni apărea la ştirile mondene de la principalele posturi de televiziune şi cotidiene centrale, alături de Elena Udrea şi Roberta Anastase, de data aceasta presa i-a rezervat Laurei Bota un spaţiu larg, prezentând câteva fotografii sexy de pe profilul ei de Facebook.
“Preşedinta organizaţiei de femei a PDL din Satu Mare pozează în ipostaze sexy pe internet. Medicul stomatolog Laura Diana Bota urmează să apară într-un calendar precum şi într-un catalog al unei firme de îmbrăcăminte.
Fotografiile au fost publicate pe pagina ei de Facebook. În decorul alcătuit de ruinele castelului medieval de la Medieşu-Aurit, şefa femeilor democrat-liberale a pozat costumată în rochii roşu aprins sau argintiu, precum şi în costumaţii de piele neagră”, scrie antena3.ro.
“Sexy-pedelista de Satu Mare, pictorial incendiar. Pictorial incendiar la PDL Satu Mare. Şefa PDL-istelor va apărea în diferite ipostaze sexy într-un calendar dar şi într-un catalog al unei firme de îmbrăcăminte.
Laura Diana Bota este şefa femeilor pedeliste din Satu Mare şi de profesie medic stomatolog. Doamna Bota şi-a pus pe Facebook o serie de fotografii îndrăzneţe, demne de orice pictorial al Elenei Udrea”, scrie realitatea.net.




