Lumea animalelor

Castrarea câinilor şi motanilor

Data: 11.03.2010 17:17
Sursa foto: PortalSM

Cu siguranţă toţi iubitorii de animale aţi auzit câte ceva despre această intervenţie chirurgicală, dar aveţi anumite îndoieli şi întrebări. Chiar este necesară? Ce se va întâmpla în timpul acestei intervenţii? Dar după aceea? Se va schimba comportamentul animăluţului nostru? În cât timp îşi va reveni?

Termenul medical care desemnează această intervenţie chirurgicală este orhidectomia.

Intervenţia se poate realiza la orice vârstă, medicul veterinar fiind cel care decide acest lucru. La animalele bătrâne este bine să luăm în calcul şi riscul anesteziei. Prin castrare, se înlătură testicolele, şi astfel se reduce cantitatea de testosteron. Acest hormon, testosteronul, are efecte atât asupra celulelor sexuale, cât şi asupra prostatei şi inimii.

Un prim avantaj al castrării este schimbarea comportamentală, astfel va dispărea urinarea în locuri nedorite, interesul exagerat faţă de femelele aflate în călduri, teritorialitatea şi agresivitatea cauzate de nivelurile crescute de testosteron. Însă cel mai important avantaj şi cel mai puţin conştientizat de către proprietar este acela că dispare riscul ca animalul să dezvolte cancer testicular şi scade şansa apariţiei afecţiunilor prostatei.

Intervenţia chirurgicală de castrare nu este invazivă. Cu toate acestea, nu trebuie să ignorăm anestezia generală, care implică un oarecare risc. Recuperarea este rapidă, multe animăluţe căutând hrana şi apa imediat după ce-şi revin din anestezie.

Post operator, se vor administra antibiotice pentru evitarea apariţiei infecţiei. De asemenea trebuie împiedicată lingerea excesivă în zona respectivă. Acest lucru poate fi prevenit prin aplicarea unui colier elisabetan.

Nutriţia joacă şi ea un rol important, raţia zilnică va trebui să fie redusă, datorită riscului obezităţii. În cazul motanilor, se recomandă fie administrarea periodică a unor substanţe necesare pentru acidifierea urinei, fie utilizarea unei diete speciale pentru motani castraţi. Medicul veterinar este cel în măsură să decidă ce este mai indicat pentru animăluţul dumneavoastră. În cazul câinilor, nu este necesară administrarea acestor substanţe pentru acidifierea urinei, dar trebuie urmărită cu atenţie evoluţia în greutate a animalului.

 

 

Dr.Condurache

Sursa: PortalSM
Comentarii(0) Vizite(31)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
 
(Responsabilitatea juridică a comentariului revine autorului)

Mai multe stiri...

Un cimpanzeu din Rusia a ajuns la dezalcoolizare

Data: 08.03.2010 18:44

Zhora, un mascul de cimpanzeu dintr-o gradina zoologica rusa, a ajuns dependent de alcool si nicotina, din cauza ignorantei crase a vizitatorilor care-i (...)

Veveriţele astronaut folosesc nuci de cocos pe post de cască

Data: 08.03.2010 18:30

Pasiunea veveriţelor pentru nuci depăşeşte orice limită, chiar şi cea a spaţiului. Două veveriţe arată ca nişte astronauţi după ce (...)

O pisică a supravieţuit după 4 săptămâni de stat în frigider

Data: 07.03.2010 11:41

Pisica s-a hrănit o lună întreagă cu mazăre congelată. Un pisic norocos a supravieţuit după ce a fost blocat timp de patru (...)

Peştele gelatinos, atât de urât, încât nici natura nu îl mai vrea

Data: 19.02.2010 12:48

Blobfish are o mulţme de motive pentru a arăta atât de supărat, spun oamenii de ştiinţă. Blobfish sau peştele gelatinos, care (...)

Îngrijirea câinilor bătrâni

Data: 17.02.2010 11:09

Odată cu trecerea anilor, companionul nostru devotat îmbătrâneşte şi el, la fel cum le este dat tuturor fiinţelor pe acest pământ, (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Pozele voastre

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Horoscop zilnic

AAPSM

Ziare
ziare
Smarty Web Director






Statistica vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Nici un material de pe acest site nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara permisiunea anterioara a editorului.

Developed by Daniel Costea