La cei 31 de ani pe care îi are, despre omul de afaceri Vasile Lup, se poate spune că e trecut prin viaţă. A avut o copilărie pe care nu ne-o dorim, a muncit din greu în Portugalia, alături de soția sa, Monica, iar cu banii adunaţi acolo şi-a deschis o afacere imobiliară în Satu Mare. Acum are trei afaceri prospere, o soţie iubitoare şi doi îngeri pe pământ, după cum îşi numeşte copiii.
S-a făcut remarcat în ultimii ani prin acţiunile în sprijinul oamenilor necăjiţi. După ce a început să dea sarmale celor săraci şi să facă un club al pensionarilor, lumea a sărit pe el şi l-a acuzat că vrea să fie primar. De ce face Lup toate aceste acţiuni? Citiţi în interviul pe care ni l-a acordat.
Un singur lucru vrem să precizăm. Dacă ar fi 10 sătmăreni ca Vasile Lup în această lume murdară în care fiecare îşi urmăreşte propriul interes, societatea în sine ar avea de câştigat.
Am putea spune că Lup ne oferă o lecţie despre cum să fim mai buni.
R: Spuneți-ne când şi cum aţi început să faceţi afaceri?
V.L: Tot timpul mi-au plăcut afacerile. Am fost emigrant în Portugalia 5 ani şi respect această ţară pentru că mi-a oferit un loc de muncă stabil. Banii câştigaţi acolo i-am investit într-un teren pe care ulterior l-am vândut destul de repede. Văzând că am fler în domeniul imobiliar mi-am deschis agenţia imobiliară. Pe urmă cineva mi-a dat ideea că ar prinde bine şi o agenţie de turism cu acelaşi nume, pentru că deja exista brandul Lup.
R: Cum merg în vreme de criză afacerile?
V:L: Nu ştiu ce fac celelalte agenţii dar noi chiar avem tranzacţii, ceea ce mă încântă. Terenurile se vând foarte greu, dar în schimb vindem apartamente sau dăm spaţii în chirie. La agenţia de turism vara am avut foarte mult de lucru şi acum ne pregătim pentru sărbători. Am acaparat clienţi noi iar eu zic că merge bine.
Restaurantul Paloma este o ramură a agenţiei imobiliare Lup. Îi mulţumesc lui D-zeu, sunt mulţumit. Am foarte multe evenimente. Cu muncă şi seriozitate nu ai cum să dai greş.
R: Cine se ocupă de toate acestea? Dvs. personal sau aveţi pe cineva?
V.L: Mă implic eu. Acum o am şi pe scumpa mea soţie care se ocupă de agenţia de turism, mă ajută şi la restaurant. Vreau să menţionez că am doi îngeri pe pământ, un băiat de 3 ani şi 5 luni şi o fetiţă de 5 luni. Acum, de puţin timp, soţia mea are mai mult timp să se ocupe de afaceri.
R: Aţi pus la dispoziţia pensionarilor restaurantul Paloma. De ce aţi făcut acest lucru?
V.L: La începutul lunii mai a fost un miting în faţa Prefecturii. Văzând disperarea în ochii pensionarilor care strigau în megafon „Huo Băsescu”, „V-am votat”, „I-am convins şi pe alţii să vă voteze”, am zis să fac un club al pensionarilor. Paloma nu este un restaurant a la carte, este unul strict pe evenimente. De ce să nu fac un club marţea şi joia, cu toate facilităţile, însemnând: televizor, cărţi, şah, table, rummy, presa locală, cărţi de joc. Tot aici le ofer cafea, sucuri, ceaiuri, o bere dacă doreşte cineva. Am un DJ care vine, îi bine dispune iar în fiecare lună îi sărbătorim pe cei născuţi în luna respectivă. Aici e cel mai mare şi cel mai modern club al pensionarilor din ţară.
R: Dar acţiunea cu sarmalele pentru săraci. Nimeni nu face o acţiune asemănătoare. De ce faceţi acest lucru?
V.L: Eu eram preşedinte la tineretul PDL. Am peste 60 de martori că la fiecare şedinţă pe care o prezidam le-am spus tinerilor că am o acţiunea cu sarmalele în minte. M-au luat în derâdere, nu m-au luat în serios, nu tare s-a vrut. Eu singur nu puteam lua decizii de capul meu în partid. Ce frumos era acum ca sub sigla PDL să se ofere sarmale oamenilor amărâţi. Dar nu s-a vrut, eu m-am retras din politică în ianuarie şi am făcut acţiunea pe cont propriu.
Acum lumea realizează că este o acţiune bună. Eu vreau să-mi ajut semenii. Fac de 4 ani acţiuni de caritate. Am sponsorizat o casă de copii cu cadouri, dulciuri, fructe. Atunci nu eram în politică, eram simplu Lup Vasile, cum sunt şi acum.
R: Sunt sarmalele electorale sau nu?
V.L: Nu sunt. Se vociferează că vreau să fac aceste acţiuni pentru a-mi crea o imagine. Este totalmente exclus că fac această acţiune pentru că doresc să candidez la primărie. Apreciez şi mă simt măgulit că-mi spun unii că ar fi bine să candidez, dar nu mă gândesc, am alte priorităţi. Am ieşit din spectrul politic, am alte priorităţi. Eu dacă pot să ajut pe cineva, ajut, întotdeauna am fost aşa. Foarte clar spun: nu doresc să candidez la primărie şi nici la altă funcţie, de deputat sau senator sau ce va fi. Am un interes: să fac bine la oameni. Atâta tot.
Dacă era să candidez, logic, candidam din partea unui partid. Luam de-o parte conducerea partidului, spuneam că vreau să candidez şi porneam de la 7.000 sau 10.000 de voturi. Aveam trei ani să mă pregătesc. În ianuarie când mi-am dat demisia PDL-ul era pe val, nimeni nu ştia ce va urma. Aveam atunci 15-20 de adeziuni pe zi. Mulţi nu m-au înţeles. Eu am demonstrat că nu depind de politic. Cred că am fost un plus pentru partid şi nu „în plus”.
R: Dacă tot am ajuns la politică. De ce aţi plecat din politică? Care e adevăratul motiv?
V.L: Adevăratul motiv e cel pe are l-am spus la plecare. Vreau să mă ocup de familie, să mă ocup mai mult de afaceri şi am un nou proiect. Nu am avut nicio divergenţă cu nimeni. S-au auzit discuţii că am cerut o funcţie care nu mi s-a dat, n-am cerut nimic. Ioan Holdiş a declarat în direct la emisiunea lui Victor Constantinovici că nu am cerut nimic, că m-am dedicat trup şi suflet.
R: E greu de crezut că aţi plecaţi dintr-un partid de guvernare aflat pe val în vremea respectivă.
V.L: Exact. Oamenii nu realizează că în viaţă sunt şi oameni mai diferiţi. Eu tind să cred că fac lucruri inedite. Cum a fost „Moni - Te iubesc”. Şi acolo s-a interpretat. Orice se interpretează, lumea mă blamează. Să mai spun un lucru: eu dau sarmale a 8-a lună consecutiv. De multe ori nu chemam presa, dar venea. Nu mă interesează ce cred oamenii despre mine. Ce mă interesează e ca familia mea să fie mândră de mine. Poate nu s-a observat, dar de multe ori când dau eu sărmăluţe a fost un copilaş în spate. Acela e băiatul meu. Când dau sarmale vine la mine şi îi explic că trebuie să-i ajutăm. De multe ori eu pun sărmăluţa, pun pâinica în farfurie şi el îmi dă furculiţa. Îl implic. Nici nu-şi dă seama dar eu implementez în căpşorul lui dulce acest lucru de a fi altruist, filantrop, de a-ţi ajuta semenii.
După modelul din America unde există Thanks Giving Day, am zis de ce să nu avem şi noi în fiecare lună o astfel de zi.
R: Aţi mai discutat şi cu alţi oameni de afaceri să vi se alăture? Dacă ar fi mai multe forţe implicate s-ar putea organiza acţiuni mai de amploare.
V.L: Fiecare răspunde de veniturile sale. Aş minţi dacă aş spune că mi-e foarte uşor. Şi mie mi-e foarte greu. Nu sunt în măsură să le spun altora ce să facă cu veniturile lor dar eu mi-am propus să donez 10% din veniturile mele celor nevoiaşi. Dacă mie o să-mi meargă bine, la foarte multă lume o să-i meargă mult mai bine. Fac cu inima deschisă acest lucru.
R: De unde a pornit această dăruire?
V.L: Ambii mei părinţi sunt surdo-muţi. Nu-i condamn, ei au o lume a lor. Tatăl meu a băut foarte mult şi era şi foarte agresiv. O bătea pe mama mea şi de multe ori o încasam eu. Erau multe nopţi când nu am dormit acasă. Tata ne-a părăsit când aveam 11 ani. Lucrurile astea m-au marcat, nu mă interesează ce zice lumea. Dacă ar sta cineva o zi cu mine şi-ar da seama ce fel de om sunt. Eu sunt respectat tocmai pentru că respect oamenii. Eu nu beau, nu fumez, nu sunt nici pocăit. Taică-meu s-a schimbat radical. L-am iubit şi în copilărie, îl iubesc şi acum. Eu îmi ador familia, îmi iubesc prietenii. Mă bucur când sunt în preajma lor. Acesta sunt eu.
Prin prisma faptului că tatăl meu a fost aşa, eu am avut mult de suferit. Am fost un copil cuminte, am învăţat bine spre foarte bine. În timp, a trebuit să demonstrez că nu sunt acea persoană pe care o credeau unii, că nu sunt ca şi părinţii mei.
R: Schimbarea lumii începe cu propria persoană.
V.L: Exact. Am spus că le voi arăta eu cine sunt de fapt. La 11 ani gândeam ca o persoană de 15 ani. Prin suferinţa pe care o acaparam zi de zi am avut şi probleme la inimă. Totodată problemele mi-au întărit caracterul şi m-au maturizat. Nu vreau să fiu o victimă, dar oamenii nu văd de unde porneşte totul. Ei văd doar că Lup dă sarmale.
Mulţi oameni îmi spun că nu-i aşa mare lucru să dai 2.000 de sarmale lunar. Nu? Păi daţi şi voi! De luna viitoare dau şi un ceai fierbinte, că vine frigul.
Tot ce am făcut în viaţă am realizat prin muncă asiduă, citesc foarte mult, am o bibliotecă frumoasă, cărţile m-au ajutat să văd altfel lumea.
R: Cum e viaţa de familie a unui om de afaceri atât de darnic?
V.L: Am o relaţie de 14 ani cu soţia. Cei doi copii, Luca şi Rebeca, seamănă cu noi, sunt adorabili. Luca o să fie de 10 ori mai altruist ca mine. Când vor crește, vreau să spună: „Da, Vasile Lup este tatăl meu, el a făcut multe şi sunt mândru de el”! În rest, ce va crede unul care stă pe site, se plictiseşte şi o să scrie tot felul de comentarii la adresa mea, nu mă interesează.
R: Unde vă vedeţi peste 10 sau 20 de ani?
V. L: Am eu planurile mele, dar vreau să vă spun că nu mă opresc aici. Au fost persoane care mă blamau că dădeam sarmale la oamenii săraci. Era să renunţ, dar întâlnindu-mă cu oamenii, văzând cum mă încurajează, n-aveam cum să mă opresc, ei îmi dau putere să merg mai departe. Eu le-am dat cel mai mare cadou din viaţa lor: o speranţă, să vadă că nu sunt atât de singuri.
R: Aveţi un mesaj pentru sătmăreni?
V.L: Le transmit un lucru: să fie mai buni. Eu am învăţat să tac de la vorbăreţi, am învăţat să fiu tolerant de la intoleranţi şi am învăţat să fiu bun de la oameni răi. Le mulţumesc acestor persoane pentru că m-au făcut o persoană mai bună.
A consemnat,
Gil PIETRAR