În urmă cu mai bine de un an de zile, Lucreţia Simu a pus bazele asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Free Life Satu Mare, alături de Carmen Frățilă. Sătmăreanca, alături de alţi iubitori de animale s-au luptat zi şi noapte pentru drepturile animalelor, în special a câinilor, şi au construit o reţea de circa 400 de membri.
Lucreţia Simu, preşedinta Free Life, ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre activitatea organizaţiei şi contestă activitatea Poliţiei Animalelor.
R: Free Life funcționează din 2010, spuneţi-ne câţi voluntari aveţi acum?
Lucreţia Simu: Suntem aproximativ 400 de membri în total, şi fiecare se implică cum poate. Avem urgent nevoie de cineva care să ne sprijine cu materiale de construcţii pentru terminarea centrului de sterilizare.
R: Despre ce sumă ar fi vorba?
L.S: Toată lucrarea, cu manoperă şi materiale, ajunge la un maxim 14.000 de euro. Aici intră tot, inclusiv dotarea. Noi vom încerca să ne descurcăm astfel încât aportul primăriei să fie cât mai mic. Cheltuielile vor fi asigurate şi de Primărie şi de noi. Noi vom munci pe bază de voluntariat, doar materialele se vor plăti.
R: S-a mai schimbat percepţia oamenilor asupra animalelor de când v-aţi început activitatea? Am observat că la fiecare ediţie a târgului de adopţie participă tot mai mulţi sătmăreni.
L.S: S-a schimbat percepţia oamenilor, bineînţeles că nu poţi schimba mentalitatea peste noapte. Merge foarte greu şi mai mult în discuţii directe om cu om. Oamenii sunt mai sensibili şi mai receptivi decât am crezut noi. Dacă li se explică direct şi văd fapte concrete vin ei spre noi, nu mai trebuie să-i solicităm.
R: Nu de multă vreme a apărut şi Poliţia Animalelor. Sunteţi mulţumiţi de relaţia cu ei?
L.S: Eu n-aş putea să spun că avem o relaţie cu Poliţia Animalelor pentru că nu există niciun fel de relaţie şi nici colaborare. Noi ne-am bucurat când am auzit că a luat fiinţă, am sperat că este într-adevăr Poliţia Animalelor, am văzut că la nivel central totuşi se implică, în Satu Mare însă activitatea lor, până la ora actuală este zero.
R: De ce credeţi că nu fac nimic? Aţi avut contacte cu ei?
L.S: Da. Noi am luat legătura cu ei şi cu şeful lor din Satu Mare. Am avut câteva cazuri concrete, primul fiind cel cu calul din Medieşu Aurit, unde au refuzat să meargă cu noi, pentru că au protocol cu Direcţia Sanitar Veterinară şi doar cu ei se duc.
R: Ar trebui să meargă şi singuri, dacă e cazul.
L.S: Ei ar trebui să fie peste tot, mai ales la târgurile acestea de animale, să vadă în ce condiţii se ţin. A rămas totul ca în epoca de piatră, în sensul că legăm greutăţi de cai şi îi biciuim să vedem dacă sunt sau nu puternici. Acestea reprezintă deja infracţiuni, sunt rele tratamente şi cruzime faţă de animale. Nu cunosc să fi luat nici un fel de atitudine, nici un fel de măsuri. A fost şi cazul cu câinele din cartierul 14 Mai. Ei spun că ne-au solicitat pe noi, ceea ce nu este adevărat, nu ne-au sunat şi au chemat hingherii.
R: În cazul câinelui împuşcat din Micro 16?
L.S: În cazul acesta am vorbit personal cu d-l Stoian (n.r. – Stoian Ion, inspector şef al Centrului Teritorial a Poliţiei Animalelor Satu Mare), şi mi-a spus că nu trebuie să vorbim la telefon şi să ne întâlnim a doua zi ca să-mi spună ce au constatat. Evident, a doua zi nu mi-a mai răspuns la telefon.
R: Ei fiind mai dotaţi, cu legitimaţii, cu un mijloc de transport, ar putea să se implice mai mult decât dvs.
L.S: Ar putea să se implice şi pentru noi ar fi fost foarte bine, dar eu deocamdată nu văd nicio implicare. Nu este tot una să mergi ca civil la cineva când ţi se semnalează un caz de cruzime, sau împreună cu ei. Omul când aude „Poliţie” crede că într-adevăr face ceva. Pentru noi este mai greu.
R: Să revenim la centrul de sterilizare, ce capacitate va avea şi de când va putea porni?
L.S: Noi ne dăm silinţa să pornim cât de repede. Sterilizările se fac deja, medicii le fac la cabinetele lor. Acum avem 16 medici care se implică în acest proiect, urmează perioada de vară când vor fi şi cei care fac practică. Noi sperăm să funcţioneze şi duminicile, aproape non stop. Oamenii trebui să înţeleagă că nu este adăpost, nu se pot aduce câinii. Să pornim întâi acest centru şi apoi o să vedem cum facem şi cu acest adăpost, pentru că este nevoie reală de el.
Sterilizarea este singura metodă dovedită eficientă, dar nu poate merge decât în paralel cu adopţia. Or, ca să faci adopţia eficientă trebuie să avem un spaţiu unde oamenii să poată vedea câinii. Acum îi ţinem la noi, la voluntarii noştri şi este mai greu.
R: Cam câţi câini au fost adoptaţi până acum?
L.S: Prin Free Life avem deja cam 250 de câini daţi spre adopţie. Toţi sunt cu contracte, toţi sunt verificaţi, am avut două cazuri în care am luat câinii înapoi, pentru că n-am fost mulţumiţi de condiţiile în care au fost îngrijiţi.
R: Cum poate un om doritor să ajute Free Life-ul?
L.S: Până când vom avea un spaţiu în care să ne putem desfăşura în condiţii optime activitatea, pentru noi ar fi foarte important să fie oameni care să-şi asume răspunderea să îngrijească puii câteva zile sau săptămâni până când le găsim stăpâni. Nu avem unde să-i ducem şi ne este foarte greu când trebuie să refuzăm să mai luăm un câine.
R: După deschiderea centrului?
L.S: Atunci va fi mai simplu, vom şti concret, vom face o listă cu fiecare voluntar, cât timp îşi poate aloca pentru voluntariat şi atunci ne vom împărţi atribuţiile. Vom avea o evidenţă foarte severă a câinilor şi pisicilor. Câinele va fi sterilizat, deparazitat, vaccinat, crotaliat. Oamenii se sperie când aud de returnare în teritoriu. Aici există un pic de opoziţie dar oamenii trebuie să înţeleagă că aceşti câini nu numai că nu mai prezintă pericolul îmbolnăvirilor , şi aici aş avea foarte multe de spus pentru că putem lua boli de oriunde, de la un fruct nespălat, dar nu mai umblă în haită, nu mai sunt agresivi. În plus, cei foarte agresivi, vor fi analizaţi de o comisie din care vor face parte doi medici şi un dresor, şi vor decide care câine nu se mai poate repune în teritoriu, şi atunci vom vedea cum procedăm şi ce soluţii găsim.
R: Se discută şi despre eutanasierea celor grav bolnavi?
L.S: Eu întotdeauna am spus: eutanasierea înseamnă să curmi suferinţa unui câine. Când vorbeşti despre omorârea unui câine sănătos nu mai este eutanasiere, este crimă. Asta este clar! Sunt însă situaţii speciale, unde trebuie să fie o comisie, nu aşa că alegem noi sau o persoană care câine nu mai poate fi salvat. Din păcate, sunt situaţii în care câinii au un diagnostic şi nu mai ai ce face.
Vor să introducă acum o lege cu eutanasierea. Nu poţi să scoţi o lege despre crimă. Organizaţia Mondială a sănătăţii a făcut o statistică şi s-a dovedit clar că nu s-a rezolvat nimic în ţările unde eutanasierea a fost legalizată. Acum se încearcă revenirea la acel ciclu inutil. Nu poţi omorî atâţia câini cum se înmulţesc. Nu pot să cred altceva decât că există interese materiale, altfel nu văd sensul. În Bulgaria acum se aplică sterilizarea. Parlamentul European a făcut un apel către noi că încălcăm legea europeană, care spune clar: câinii trebuie sterilizaţi nu ucişi. Crima nu poate fi legală nicăieri în lume.
R: Cum stăm cu abuzurile asupra animalelor la nivelul judeţului?
L.S: Abuzuri sunt foarte multe. Şi revin la târgurile de animale. Acolo se fac abuzuri, iar în Medieş era chiar de faţă poliţistul, căruia i s-a părut foarte normal ce se întâmplă. Oamenii îşi mai bat câinii. Noi avem cazul din Beltiug, când şi-a omorât câinele cu toporul în cap. Autorul este deja în penal şi acolo va fi o condamnare sigur.
R: Multă lume nu cunoaşte „noua” Lege a Protecţiei Animalelor.
L.S: Legea Animalelor nu este nouă, este din 2004 şi a fost o condiţie de bază a integrării noastre în Uniunea Europeană. Noi tot venim că suntem ţară europeană, noi suntem cetăţeni europeni, dar practic nu le respectăm legile.
R: Practic legea respectivă se aplică de un an, sau doar când vine vreo asociaţie şi face scandal.
L.S: Practic legea respectivă nu se aplică. Se aplică doar atunci când latră un câine şi vecinul nu-l suportă. Aici am auzit că se aplică. Inspectoratul Judeţean de Poliţie într-adevăr s-a implicat, noi am mers şi am depus plângere. Din păcate şi acolo cercetările se fac într-un ritm foarte lent.
R: Celelalte instituţii se implică? De exemplu pompierii?
L.S: Pompierii au intervenit deja în două situaţii, fără probleme au răspuns solicitărilor şi au fost foarte prompţi. Inspectoratul de Poliţie se deplasează la cazuri, dar cercetările merg foarte încet, dar măcar ştim că ei fac ceva, pe când în aceste cazuri tocmai Poliţia Animalelor ar trebui să le explice oamenilor că există această lege, că ea trebuie aplicată şi în caz contrar, ca şi orice infracţiune sau contravenţie se pedepseşte.
R: Spuneţi-ne ce pedepse riscă oamenii?
L.S: Pentru cruzimea faţă de animale există amendă penală până la 10.000 de lei, sau între şase luni şi trei ani de închisoare, depinde de gravitatea faptei. Încă nu a fost nimeni pedepsit, condamnat şi doar în cazul din Beltiug sperăm să avem o rezolvare.
R: Dacă nu merge deloc colaborarea cu Poliţia Animalelor, sătmăreanul de rând când vede un abuz pe cine să anunţe?
L.S: Pe noi. Noi am încercat să rezolvăm de fiecare dată aceste probleme, dar nu putem face mai mult decât plângere penală la Poliţie. Omul care ne solicită trebuie să spună în scris acel lucru pentru că altfel poate să fie un abuz şi din partea aceluia care ne sună. Fără să-ţi asumi o responsabilitate este greu. Asta trebuie să înţeleagă oamenii, să-şi asume fiecare responsabilitatea pentru ceea ce spune şi ceea ce face. Noi chiar ne-am bucura ca oamenii să ne anunţe de fiecare dată când există astfel de cazuri. Ne pot suna oricând la numerele noastre de telefon 0727.303.371, 0751.082.799.
Este foarte important de spus că şi abandonul se pedepseşte cu închisoare. Eu am găsit într-o cutie căţei abandonaţi pe stradă. Eu tot am spus, decât să arunci pe stradă, de două ori pe an, câte cinci câini, mai bine duci o singură dată căţeaua la sterilizat şi ai rezolvat problema.