Un anumit "Eugene Terrorblanche" a reuşit să scandalizeze lumea cu o fotografie postată pe Facebook. Poliţia sud africană încearcă să identifice bărbatul din această imagine.
Un tânăr alb cu o armă în mână, s-a fotografiat ca un vânător, alături de corpul aparent mort al unui copil de culoare.
Eugene Terrorblanche este un joc de cuvinte care face trimitere la fostul lider al mişcării de rezistenţă africane, Eugene Terre'Blanche, asasinat în aprilie 2010.
Autorităţile nu au confirmat încă autenticitatea imaginii, doar o analiză a unor experţi putând stabili acest lucru, dar poliţia este pe urmele persoanei sau persoanelor responsabile de fotografia respectivă sau a utilizatorului profilului respectiv.
Indiferent dacă imaginea este sau nu falsă, "toţi care au luat parte la postarea ei" şi cei care au văzut imaginea şi nu au denunţat-o se află sub o potenţială urmărire penală, au declarat autorităţile, potrivit www.ibtimes.com.
Fotografia a fost postată încă de pe 24 iunie 2010, dar a trecut mai bine de un an până să fie observată de autorităţi, în contextul în care nimeni nu s-a plâns de existenţa ei.