Extern

300 de euro pentru fiecare rom care pleacă din Franța

Data: 18.08.2010 08:40
Sursa foto: ziare.ro

Primele expulzări ale romilor aflaţi ilegal în Franţa către ţările lor de origine, România şi Bulgaria, vor avea loc joi, a anunţat marţi ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux. 700 de romi vor fi expulzaţi până la sfârşitul lui august.

 

Ministrul, aflat în vizită la Toulon (sud-est), a precizat că 51 de tabere instalate ilegal au fost demolate în această vară în Franţa. "În total sunt 700 de romi care vor fi trimişi în ţările lor până la sfârşitul lunii", cu avionul, a afirmat el, precizând că primele zboruri vor avea loc la 19 şi 26 august, iar un al treilea este prevăzut pentru "sfârşitul lui septembrie".

În afară de aceste expulzări în serie, preşedintele Nicolas Sarkozy, care tocmai a anunţat noi măsuri în materie de securitate, a avertizat recent că va retrage naţionalitatea franceză unora dintre infractorii de origine străină.

 

Parisul a fost criticat dur pentru legătura stabilită între imigraţie şi lipsa de securitate. În Franţa, puterea este acuzată de tabăra de stânga că promovează "rasismul de stat" şi politica sa este considerată "şocantă", de către unii aleşi de dreapta.

În cursul dimineţii, ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, afirmase că Franţa nu va crea "zboruri speciale" pentru a expulza romii în ţările lor de origine, recunoscând în acelaşi timp

că persoanele expulzate pot reveni "pentru că aşa este legea"."Acestea nu sunt expulzări colective, ci expulzări individuale", a declarat Besson pentru postul de radio RTL.

"Nu sunt zboruri speciale" ci "zboruri comerciale, aşa cum OFII (Oficiul Francez pentru Imigraţie şi Integrare) face în mod regulat", a subliniat el. Acest lucru înseamnă că sunt rezervate locuri în avioane de linie.

"Acestea sunt expulzări în ţara de origine. Este ceea ce spune legea şi noi aplicăm legea", a precizat Besson, recunoscând însă că persoanele expulzate, cetăţeni ai Uniunii Europene, "vor putea reveni în Franţa, pentru că aşa este legea". "Dar ele nu vor putea să rămână aici în situaţie ilegală şi să primească ajutor pentru repatriere voluntară (300 de euro, plus 100 de euro pentru un copil)".

Sursa: ziare.ro
Comentarii(1) Vizite(249)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
anca (18.08.2010 la ora 19:32) a spus...
bine fac francezii,sa ii trimita pe toti tigani afara din franta,pt ca eii ne fac de ras si pe noi romanii care muncim legal aici in franta,sa ii trimita pe toti sa nu mai ramana nici unul ca e plin pe la toate semafoarele de eii.AFARA CU EII DIN FRANTA SI SA LE INTERZICA INTOARCEREA INAPOI.

Mai multe stiri...

Cazul care a şocat lumea. La 3 ani,un băieţel poartă în pântece un copil mort

Data: 31.01.2012 15:07

Oamenii din Peru sunt în stare de şoc, după ce a fost prezentat la Tv cazul unui copil de numai 3 ani din (...)

Beyonce a născut o fetiţă

Data: 08.01.2012 12:30

Beyonce a născut! Cântăreaţa de 30 de ani a născut sâmbătă, la spitalul Lenox Hill din New York, prin cezariană o fetiţă pe care a botezat-o Blue I (...)

Cele mai ciudate obiceiuri de Crăciun

Data: 25.12.2011 12:29

Ţapi în flăcări, mâncatul de păsări moarte şi ascunsul măturilor sunt doar câteva dintre cele mai neobişnuite obiceiuri de Crăciun care au (...)

Cesaria Evora, "diva desculţă", a murit

Data: 17.12.2011 18:59

Celebra cântăreaţă Cesaria Evora a încetat din viaţă în oraşul natal din insula Capului Verde. Artista, care avea 70 de ani, era internată (...)

Ultima lovitură a WikiLeaks: Dosarele cyber-spionajului

Data: 02.12.2011 09:56

Organizaţia WikiLeaks se întoarce în atenţia publică cu un nou set de informaţii, de data aceasta despre (...)

14 români au murit în urma unui accident rutier petrecut în Ungaria. FOTO

Data: 31.10.2011 08:12

14 români au murit şi doi se află în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier petrecut în (...)

Primele imagini cu Gaddafi ucis

Data: 20.10.2011 17:53

Muammar Gaddafi a murit în urma rănilor suferite în operaţiunea care a condus la capturarea sa, informează surse citate de Al Jazeera. Consiliul (...)

Drogul de 2 euro doza care macină trupurile, ultima mare amenințare a Europei. Imagini ȘOCANTE

Data: 20.10.2011 14:36

„Crocodilul”, drogul ucigas inventat de rusi, a intrat si pe piata din vestul Europei, spre disperarea autoritatilor. Ar putea sa devina cel mai (...)

Shakira, consilierul preşedintelui Obama pe probleme de educaţie

Data: 06.10.2011 11:42

Preşedintele Barack Obama a numit-o pe cântăreaţa columbiană Shakira într-o comisie care îl va consilia pe probleme de educaţie ale (...)

Steve Jobs a murit. Vizionarul de la Apple a pierdut lupta cu cancerul, la 56 de ani

Data: 06.10.2011 10:58

Steve Jobs a pierdut lupta cu cancerul si a murit miercuri noapte. Decesul lui a fost anuntat printr-un comunicat al companiei (...)

Taj Mahalul riscă să se prăbuşească în cinci ani

Data: 05.10.2011 14:56

Taj Mahalul, mausoleu din marmură vechi de 358 de ani, riscă să se prăbuşească în următorii cinci ani, dacă autorităţile nu vor lua rapid măsuri, (...)

Misterul copiilor care au crescut izolaţi de oameni, în sălbăticie

Data: 27.09.2011 18:05

Aproape 100 de cazuri de copii crescuţi în sălbăticie sunt cunoscute până acum.     Băieţii maimuţă, (...)

A dat naştere unui copil după ce a fost îngropată de vie. Poveşti şocante de dincolo de moarte

Data: 26.09.2011 12:39

Scenarii groaznice, pe care scriitorul E. A. Poe le-a prezentat deseori în poeziile sale, au devenit realitate. Mai multe persoane au avut parte de un (...)

Astăzi, 26 septembrie 2011, e ziua când omenirea îşi va găsi sfârşitul. Află cine profetizează noua Apocalipsă

Data: 26.09.2011 12:36

Un nou profet, o nouă dată privitoare la un iminent sfârşit al planetei Pământ. Potrivt lui Alexander Retrov ne mai despart câteva ore de (...)

Imaginea care a îngrozit lumea. Torturați, eviscerați și atârnați de pod pentru ce au postat pe net

Data: 17.09.2011 19:18

Imagini socante, dar si un mesaj uluitor. Este ceea ce au lasat in urma traficantii de droguri din Mexic dupa o noua actiune violenta ce, din pacate, nu mai (...)

Cântăreața care a avut lumea la picioare își șochează fanii: "Ajutați-mă să mă sinucid"

Data: 17.09.2011 19:14

Un mesaj postat pe Twitter i-a ingrozit pe fanii si apropiatii unei vedete. Aceasta a postat pe pagina personala ca vrea sa se sinucida si ca isi doreste sa (...)

VINOVAŢI pentru că suntem ROMÂNI. Incredibila poveste a trei români ARESTAŢI în FRANŢA pentru că aveau iPhone

Data: 16.09.2011 11:03

POLIŢIŞTII: Cum adică studiezi la Sorbona? Cum poate fi adevărat? Există o Sorbona pentru săraci, pentru români? Taci din gură, nu-mi plac (...)

Fotografia de pe Facebook care a şocat lumea

Data: 31.08.2011 10:16

Un anumit "Eugene Terrorblanche" a reuşit să scandalizeze lumea cu o fotografie postată pe Facebook. Poliţia sud africană încearcă să (...)

Sex la fereastră cu 7.000 de spectatori, la concurenţă cu fotbalul

Data: 31.08.2011 10:08

Un cuplu de belgieni a făcut sex la fereastra unui hotel din imediata apropiere a unui stadion pe care se juca un meci din campionatul (...)

Un clan de romi care a furat 40 de milioane de dolari, arestat în SUA

Data: 22.08.2011 15:10

Ma mulţi membri ai unui clan de rromi care se ocupau cu ghicitul şi vrăjitoria au fost arestaţi în Statele Unite. Procurorii americani au (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Paprika Chef

Grand Mall Cinema

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Targ de adoptie animale

Pozele voastre

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Jurnalul de Vineri

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea