Eveniment

Soţul sexy-pedelistei Laura Bota, un poliţist-şpăgar?

Data: 21.02.2012 08:35
Sursa foto: click.ro

Poliţistul sătmărean, soţul preşedintei organizaţiei de femei PDL Satu Mare care a pozat în ipostaze sexy pentru un calendar, ar fi pretins bani pentru a mijloci obţinerea unui cabinet medical, spun surse judiciare, citate de Click.ro.

 

 

Potrivit unor surse judiciare, Adi Bota, agent în cadrul Poliţiei Economice Satu Mare, ar fi solicitat mită, promiţându-i unui sătmărean că va interveni pe lângă un oficial din Consiliul Judeţean şi că-i va mijloci astfel respectivului acordarea unui cabinet medical.

Sursele judiciare nu au divulgat numele sătmăreanului care a dat banii şi nici valoarea mitei, însă afirmă că în dosar apare şi un personaj politic important din Satu Mare: un fost preşedinte al Consiliului Judeţean.

 

Contactat de reporterul "Click!", Adi Bota a confirmat faptul că DNA îi pregăteşte ceva, însă susţine că este "o făcătură": "Când munca pe care o faci ajunge să deranjeze sistemul, sistemul te aruncă afară", a declarat Bota. Poliţistul a refuzat să ofere alte detalii cu privire la dosar, însă se consideră nevinovat.

 

 

A pozat în piele, ca Elena Udrea

Adi Bota este soţul Laurei Bota, medic stomatolog, preşedintele femeilor pedeliste din municipiul Satu Mare.

Aceasta a captat atenţia opiniei publice după ce a pozat în ipostaze sexy pentru un calendar şi un catalog de îmbrăcăminte. Laura Bota şi-a postat pozele pe pagina de Facebook şi a atras zeci de comentarii.

Sursa: click.ro
Tag-uri: politist, Adrian Bota, sot, Laura Bota, PDL, Satu Mare, spaga
Comentarii(25) Vizite(1457)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
nelu (25.02.2012 la ora 18:59) a spus...
cum poti vorbi ca e maruntis sorine, sau tu esti unul din ala care faci mai multe
sorin, (25.02.2012 la ora 16:11) a spus...
Asta cu cabinetul e doar un maruntis pe langa smecheriile facute de adi bota , bineinteles cu implicarea directa a sotiei ... cea cu influente la mai marii pdl-ului.
madalin (24.02.2012 la ora 15:04) a spus...
terchea berchea ma leo postezi sub numele "mada" ti-ai facut operatie de sex, ha ultima data ti-ai luat limba in gura cu o targa si ai fugit la politie.
Lia, (24.02.2012 la ora 12:49) a spus...
Si in PSD sunt oameni corupti, implicati in afaceri murdare: Govor (a falimentat Steaua, asfaltari la pret umflat), Ciocan etc. Sa nu ii uitam, fratilor pe PSD-isti, ca acus vin sa ne ceara iar votul la alegerile locale! Toata stima pentru familia Bota!!!
Lia (24.02.2012 la ora 12:48) a spus...
Si in PSD sunt oameni corupti, implicati in afaceri murdare: Govor (a falimentat Steaua, asfaltari la pret umflat), Ciocan etc. Sa nu ii uitam, fratilor pe PSD-isti, ca acus vin sa ne ceara iar votul la alegerile locale! Toata stima pentru familia Bota!!!
mada, (23.02.2012 la ora 23:44) a spus...
@popa basti , iti place sa comentezi in anonimat , cu siguranta esti un ratat care tremura cu mana pe tastatura sau esti o gainusa care ii plange spagarului de mila .
pi (23.02.2012 la ora 20:12) a spus...
@poli -de fapt un nimeni aiurit
poli, (23.02.2012 la ora 19:56) a spus...
Ne lamureste si pe noi careva, pe cei care nu stiu, dar cine e leo sim?
popa basti (23.02.2012 la ora 18:40) a spus...
Mada@, prosper cred cA NU AI NOTIUNEA CUVANTULUI, nu vorbesc cu gainari.
Mada, (23.02.2012 la ora 16:35) a spus...
@popa basti , acest leo sim e unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din SM . In schimb cele relatate de tine ar trebui sa i le spui in fata , bineinteles daca ai coloana vertebrala.
just (23.02.2012 la ora 14:02) a spus...
@Alex , tu ai inteles nimc . bota adi nu da spaga niciodata , asta doar ia spaga . Dovezi sunt destule cu siguranta , altfel nu ar iesi atat fum , daca nuar fi si foc .
Corcodus, (23.02.2012 la ora 12:30) a spus...
@Alex Hai bai ne lasi,ce nu intelegi prin surse judiciare si ce sa probeze mai mult decat ti-au spus deja,probele se administreaza in instanta nu in ziar si ai putintica rabdare stimabile ca o sa ai si probatoriu.In schimb si eu sunt de acord cu tine pozele nu sunt sexy absolut deloc sunt grobiene de neam prost si oribile,tzoale de doi lei ,manechin de doi lei doar eschibitionism si neam prostie imbacsite cu damf de telemea.In fapt asta este la Laura Bota ,o tzoapa parvenita prin nesimtire,amantlac,curvarasai,santaj,spaga si trafic de influenta metamorfozata din spalatoare de closete in model de femeie realizata ,un reper pentru puturosi si nesimtiti care in viata nu aleg calea bunului simt si a temeiniciei ci doar cea a parvenitismului si a imitatiei de neam prost.Halal sa ne fie!
Mihai (23.02.2012 la ora 10:44) a spus...
Politist implica spagar.
Alex, (23.02.2012 la ora 10:01) a spus...
aveti dovezi mai concrete ca acest Bota ar fi dat spaga? cand scrieti astfel de articole trebuie sa probati cumva, nu doar cu "surse judiciare". ce rahat e asta? si care e problema daca doamna a pozat pentru o firma?am vazut pozele dar nu pot spune ca sunt sexy, alea sexy arata altfel, credeti-ma. tot nu imi dau seama unde e problema...in fine.
just (22.02.2012 la ora 22:08) a spus...
Bomba sexi a PDL Satu Mare are un trecut dubios si un prezent controversat. Laura Bota, sefa femeilor democrat –liberale si a organizatiei municipal din acest judet, s-a lansat si a evoluat in cariera politica, sprijinita de barbati, cu “state de plata” in dosarele penale ale DNA: sotul sau, Adrian Bota, comisar la IPJ Satu Mare este un cunoscut camatar in zona si cercetat penal in doua dosare de procurorii DNA; prietenul sau intim, Radu Cristescu, fost presedinte ADS, urmarit penal de DNA intr-un dosar de delapidare a bugetului de stat; presedintele PDL Satu Mare, deputatul Ioan Hodis, audiat de procurorii anticoruptie in dosarul spagii de la Vama Halmeu. Sursa : anchete online
riky, (22.02.2012 la ora 19:20) a spus...
daca de leo sim e vorba e clar capitol inchis, un snapan, ticalos
popa basti (22.02.2012 la ora 18:54) a spus...
ba mircea, asta cu camataria lui adi bota e o mare minciuna, restu nu stiu, da leo asta, sim leonard, e un mare gainar mincinos, care-l denigreaza pe bota, pt ca i-a cerut niste bani inapoi, dati lui leo sa-i cumpere ceva din china. de altfel si-a recuperat in instanta banii.
zoli, (22.02.2012 la ora 11:23) a spus...
eu o admir pe laura bota. este o femeie foarte frumoasa se imbraca si se mentine senzational. e modelul meu de femeie realizata.
griga (22.02.2012 la ora 09:13) a spus...
pt Florin: eu am scris la subiect, se poate verifica usor , mai e implicat si Cadar cu firma de insolventa . evident ca speta pare complicata pentru tine.
Renul (ca si asta are coarne), (22.02.2012 la ora 07:11) a spus...
Eeeeeeeheeeee sa vedeti voi numai cum o sa-si puna tanti Bota costumasul de craciunita cu chilotii la vedere si cum o sa umble ea pe la diversi influenti,nu ca acum nu ar umbla dar in costum de (pe)piele,insa-n cel de craciunita o sa ofere si daruri altele decat chilotii.
mircea leonard (21.02.2012 la ora 21:35) a spus...
Da, da tot din anturajul lui stiu ca si zapada el a comandat-o acolo in sud.
Florin, (21.02.2012 la ora 21:22) a spus...
baciu "Mirceaca si Griga" de fapt acelasi postaci Psihiatrii zic ca una dintre patru persoane are o deficienta mintala. Daca esti cu inca trei amici si nu ai observat nimic ciudat, atunci nu te gandi la chestia asta! sa-ti realizezi obiectivele de a denigra cu ineptii si lumea sa te si creada trebuie sa fi un visator… Asa ca nu mai pierde vremea, lasa totul balta si du-te sa te culci!
Cerbul (fiindca are coarne) (21.02.2012 la ora 21:16) a spus...
Trafic de influenta cu asta se ocupa dumnealui,in numele sotiei foarte bine plasate politic si cu mari influente la Buc.Cel putin asa-i prosteste pe fraieri.Medicul este tot un stomatolog iar spatiul urma sa fie la policlinica Hipocrat.
mircea, (21.02.2012 la ora 20:23) a spus...
Toti din anturajul lui Adi Bota stiu ca acesta este un politist corupt , spagar si camatar in acelasi timp . Nu putini sunt cei care si-au pierdut imobilele sau importante sume de bani prin facaturile acestui individ . Ne punem deseori intrabarea cum e posibil ca structurile din care face parte , sa tolereze un om care aduce rusine institutiei stiind ca acesta are atatea plangeri penale la activ. DNA nu cred ca ii pregateste decat ce merita , doar daca sunt valabile si pentru B.A. prevederile art. 16 alin 2 din Constutia Romaniei , adica ,, Nimeni nu este mai presus de lege,,
Griga (21.02.2012 la ora 08:54) a spus...
pt DNA : Bota a primit de la tomme rendzo 30 sau 40000 eur , pentru a tergiversa dosarul acestuia (delapidare a 1,6 milioane eur firma Coverco) acesta furind banii de la cumnatul sau italian.

Mai multe stiri...

Preselecţie pentru Miss Ziua Oraşului Satu Mare

Data: 18.05.2012 11:33

Tinerele sătmărence care doresc să participe la Miss Ziua Oraşului Satu Mare se pot înscrie la concurs. Preselecţia va avea loc luni, 21 mai, de la ora 14:30 la (...)

Intoxicaţi cu ciuperci. O mamă și un copil au ajuns la spital în comă

Data: 18.05.2012 10:10

O mamă și patru copii din satul Racova, comuna Supur, au ajuns joi seara la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, după ce s-a intoxicat cu ciuperci (...)

Concursul de Ziua Tăticilor, organizat de UDMR, se amână o săptămână

Data: 17.05.2012 18:57

UPDATE: Ziua Taţilor se amână pe sâmbăta viitoare Din cauza vremi nefavorabile anunţate pe vineri, Ziua Taţilor, organizată de (...)

Logan al Poliţiei, accidentat în Turulung

Data: 17.05.2012 18:21

În cursul dimineții trecute, 16 mai a.c., în jurul orei 11.00, pe D.N. 1 C, în afara localității Turulung, a fost înregistrat un eveniment (...)

UPDATE: Un angajat Electrica a murit electrocutat pe un stâlp

Data: 17.05.2012 15:48

UPDATE: Electricianul a intervenit fără să folosească mănuși. Potrivit Inspectoratului Teritrorial de Muncă Satu Mare, electricianul n (...)

Curs de apicultor la Camera Agricolă

Data: 17.05.2012 15:05

Aproximativ 30 de persoane au finalizat astăzi cursul de apicultor, organizat de către Camera Judeţeană Agricolă Satu Mare. La cursul final au participat (...)

Furau burlane de la blocuri

Data: 17.05.2012 12:03

Miercuri, 16 mai a.c., în jurul orei 15.30 aflându-se în patrulare pe raza municipiului Satu Mare, o patrulă de jandarmi a observat că m (...)

Minori forţaţi să cerşească

Data: 16.05.2012 17:06

Două femei de 36 şi 42 de ani, din Petea, sunt cercetate în cadrul unor dosare penale, fiind suspectate că şi-au obligat copiii să cerşească pentru a (...)

În timpul liber, un jandarm a prins un bărbat care a tâlhărit o femeie pe stradă

Data: 16.05.2012 13:44

Marţi, 15 mai a.c., în jurul orei 17,00, jandarmul Sereş Silviu, din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, (...)

MAI a lansat campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”

Data: 16.05.2012 12:25

Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au lansat astăzi campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”, printr-o (...)

Tânăr de 20 de ani dispărut în balastiera de la Apa

Data: 16.05.2012 09:50

Un tânăr de 20 de ani din Baia Mare a dispărut duminică de la o cabană de lângă balastiera Apa, presupunându-se că s-ar fi înecat.
(...)

Declaraţie bombă! Breban recunoaşte că Holdiş a cerut 3% pentru PDL

Data: 15.05.2012 18:19

Declaraţii grave în cazul procesului "Mită 3% pentru PDL Satu Mare". Fostul prim vicepreşedinte al PDL Satu Mare, actual şef al Comisariatului (...)

Cartuşe în stare de corodare găsite la Bercu Roșu

Data: 15.05.2012 15:23

  În cursul dimineții trecute, un sătmărean de 65 de ani a găsit mai multe cartușe în timp ce demola o cabană din Bercu Roșu. (...)

Bebeluş în stare gravă transportat cu elicopterul la Cluj, după ce a ingerat dezinfectant

Data: 15.05.2012 15:15

În cursul zilei de azi, 15 mai, la ora 9.30, la Unitatea de Primire Urgenţe a SJU Satu Mare a fost adus cu ambulanţa un sugar, o fetiţă în (...)

Ţigări de contrabandă ascunse în locaş special amenajat

Data: 15.05.2012 14:21

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Halmeu – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit peste 950 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, (...)

20 de ani de la înființarea Grupului Școlar „Sfântul Iosif de Calasanz”

Data: 13.05.2012 14:25

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a participat vineri, alături de episcopul romano-catolic Eugen Schonberger, inspectorul şcolar (...)

Fetiţă de 14 ani, gravidă în luna a 9-a

Data: 13.05.2012 12:54

Sâmbătă,12.05.2012, a fost internată la Spitalul Județean Satu Mare, Secția Obstetrică / Ginecologie, minora T.O. de 14 ani, însărcinată în l (...)

Trei migranţi reținuți la Petea

Data: 12.05.2012 15:42

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Petea au depistat trei cetățeni marocani care intenționau sa iasă ilegal din România.
(...)

Cod galben de ploi şi vijelii la Satu Mare

Data: 12.05.2012 14:59

Regiunile de vest, nord, centru si, partial, sud ale tarii se vor afla, in intervalul duminica, ora 2.00 - luni, ora 10.00, sub cod galben de ploi, vijelii si, (...)

Crama Hetei din Beltiug, Marele Aur la Concursul judeţean de vinuri nobile

Data: 11.05.2012 17:23

Crama Hetei din Beltiug a câştigat Marele Aur, cu amestec roşu, la cea de-a IX-a ediţie a Concursului Judeţean de vinuri nobile, organizat de Camera (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea