Elevii sătmăreni din trei şcoli din judeţ pot învăţa anul acesta matematică, fizică, chimie sau biologie prin Discovery Channel, un program special creat pentru a stârni curiozitatea tinerilor, uşurând astfel procesul de învăţare. La conferinţa de presă susţinută astăzi la Inspectoratul Şcolar Judeţean în care au fost oferite mai multe detalii despre proiectul pilot „Şcoala Discovery”, au participat inspectorul şcolar general Gigel Buth, purtătorul de cuvânt Natalia Boloş, profesorii Mircea Fărcaş, Schlater Zoltan şi Ionel Silaghi.
Trei unităţi de învăţământ din judeţ au fost alese să facă parte din proiectul „Şcoala Discovery", iniţiat de Discovery Networks CEEMEA (Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa) şi Ministerul Educaţiei, menit să ofere metode noi de predare a ştiinţelor. Proiectul a început să fie implementat din 16 ianuarie şi se va derula pe parcursul anului 2012. În judeţul Satu Mare echipa Discovery România a ales ca şi participanţi la proiectul pilot: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Şcoala generală „Grigore Moisil” şi Şcoala nr. 3 din Carei.
Şcoala Discovery este un proiect dezvoltat în parteneriat cu Discovery Education, o platformă înfiinţată în Statele Unite in 2004, care susţine profesorii şi elevii, aducând experienţa Discovery în sălile de clasă cu ajutorul soluţiilor digitale care stimulează curiozitatea firească a elevilor.
Apelând la arhiva de programe Discovery, platforma Discovery Education este acum lider în domeniul educaţiei, ajungând la peste un milion de profesori şi 35 de milioane de elevi.
„Şcoala Discovery" are şi un portal adresat profesorilor, www.scoala.discovery.ro, de unde pot fi descărcate gratuit materiale pentru orele de ştiinţe. Portalul mai cuprinde un ghid complet pentru profesori, despre fiecare episod din documentarele Discovery. În acel ghid sunt prezentate obiectivele lecţiei, seturi de întrebări care să îi apropie pe elevi de conţinut, dar şi propuneri de activităţi ce pot fi făcute la clasă.
Documentarele Discovery au început să fie difuzate din 16 ianuarie pe canalul cu acelaşi nume, de la ora 14.00, şi în reluare a doua zi de la ora 8.00.
Cei trei profesori au participat la un training la Sibiu unde au aflat mai multe despre acest program pilot desfăşurat de Discovery în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Aceştia au spus că a fost şi pentru ei o experienţă unică, unde au aflat modul de predare al profesorilor americani, precum şi metode prin care elevii pot fi atraşi către ştiinţă.
Profesorul de biologie-chimie Ionel Silaghi, de la Şcoala generală „Grigore Moisil”, a spus că prin acest program se creează o apropiere de copii, o şcoală mai prietenoasă, în care sunt stimulate atât cadrele didactice cât şi elevii.
„Această iniţiativă îi ajută atât pe elevi cât şi pe cadrele didactice. De asemenea, documentările sunt 100% corecte din punct de vedere ştiinţific, sunt făcute pentru copii, astfel ca aceştia să înţeleagă mai uşor”, a declarat profesorul Ionel Silaghi.