33 de televizoare tip LCD pentru care transportatorul a prezentat o factură fiscală falsă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră sătmăreni într-o autoutilitară care a intrat în ţară pe la Petea.
Vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară Vasile Ioan P., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş. Bărbatul conducea o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în Maramureş. Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în ţară, la controlul de frontieră poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul de marfă al autovehiculului 33 de televizoare marca LG, model LED LCD 42SL9500, cu diagonala de 107 cm. Pentru marfa pe care o transporta, băimăreanul a prezentat o factură emisă de o firmă cu sediul în Paris, către o societate comercială cu sediul în Bucureşti, în care erau înscrise 35 de televizoare LG 42SL9500.
Existând suspiciuni cu privire la factura prezentată la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări la Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului, constatându-se că firma destinatară nu figurează ca fiind înregistrată la această instituţie.
Conducătorul auto a declarat că în data de 19 martie a.c., s-a deplasat cu autoutilitara proprietate personală la magazinul Tesco din Mateszalka, Ungaria. Acolo a fost abordat de o persoană necunoscută, care l-a rugat să transporte televizoarele până în municipiul Baia Mare, cetăţeanul respectiv motivând că nu poate efectua această călătorie fiindcă maşina i s-a defectat şi urmează să o ducă la Budapesta pentru reparaţii. Pentru transportul televizoarelor până în municipiul Baia Mare, persoana respectivă i-a oferit lui Vasile Ioan P. suma de 50 euro.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Televizoarele, în valoare de aproximativ 152.000 de lei, au fost ridicate pentru continuarea verificărilor. În cauză cercetările sunt continuare urmând ca la finalul acestora să fie luate măsurile legale.