Eveniment

Jandarmul Săbăduş refuză să predea legitimaţia deoarece ordinul ministrului nu este semnat

Data: 17.08.2011 09:02
Sursa foto: PortalSM

Căpitanul Ioan Săbăduş refuză să predea legitimaţia de jandarm întrucât consideră că a fost trecut abuziv în rezervă, printr-un ordin al ministrului Traian Igaş, care nu este semnat de către acesta.

Căpitanul Ioan Săbăduş consideră că ordinul prin care a fost trecut în rezervă nu are efect legal atâta timp cât acesta nu este semnat de către ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

 

Săbăduş spune că din acest motiv nu se consideră trecut în rezervă şi a refuzat să predea legitimaţia sau alte documente. Acesta a precizat că nu se poate prezenta la serviciu în aceste condiţii, întrucât şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, col. Gheorghe Avram, a ordonat să nu mai fie lăsat în unitate.

 

Căpitanul Săbăduş Ioan a fost trecut în rezervă pe motive de indisciplină, începând cu data de 15 iulie 2011. Acesta a fost acuzat de nerespectarea atribuţiilor de serviciu, neîncadrarea în programul orar al unităţii şi părăsirea fără aprobare a unităţii.

 

Căpitanul Săbăduş Ioan consideră că această decizie abuzivă din partea inspectoratului este venită ca urmare a neregulilor pe care le-a semnalat de-a lungul timpului, astfel că va contesta decizia la Curtea de Apel din Oradea.

 

În imaginile prezentate mai jos se poate observa că ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, numărul II/3232, prin care căpitanul Ioan Săbăsuş este trecut în rezervă nu este semnat de către Traian Igaş, dar în schimb este semnat de către şeful serviciului Direcţiei Managementul Resurselor Umane.

 

 

 

Mai multe detalii despre trecerea în rezervă a căpitanului Ioan Săbăduş puteţi afla aici.

 

Sursa: PortalSM
Comentarii(6) Vizite(1188)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)
Tepes 001 (20.08.2011 la ora 20:09) a spus...
@ Chris, ce rapid o dai la ocolite cand ti-am "desenat" clar sa-mi vii cu probe ca nu am dreptate in acuzatiile pe care le-am adus unor dobitoci care conduc JR. Se vede ca esti instruit FB pt a fi o sluga credincioasa. Se vede ca nu ai citit unde te-am trimis. In ceea ce priveste semnatura lui Igas, daca nu esti sigur, da-ti cu parerea doar. Nu pot sa te inteleg nici pe tine nici pe cei care nici in ruptul capului nu vreti sa recunoasteti abuzurile care se fac in JR si MAI. Poti sa incepi cu orele lucrate in plus fara sa va (ne) fie platite, iar si mai grav fara sa fiti (fim) pontati. Am impresia ca orice legatura spre creierul vostru este intrerupta, sau orice atitudine care duce spre demnitate este ... moarta din fasa.
chris, (20.08.2011 la ora 09:37) a spus...
Domnu1 Tepes!!! eu chaiar cunosc situatia Jandarmeriei si cunosc multi din ei care isi primesc banii ca sa frece manganu prin Statii Petrom sau baruri...i`mi vi tu mie aici cu legalitatea??? dar la ai nu te gandesti ca ministrul Traian Igas are subosrdonati care au drept de semnatura in cazul in care el nu e prezent? informeaza`te si vb dupa aia...
Tepes 001 (19.08.2011 la ora 22:38) a spus...
@ Chris. Ce gluma buna. Vorbeste rautatea din tine, la fel ca si multi altii. De ce nu vii tu cu ceva probe sa-ti ridici patronul in slavi, sa ma contrazici cu ce acuzatii am adus ? Pt ca majoritatea dintre voi lucrati acolo dupa ureche, nu in legalitate (am spus majoritatea) deoarece acest dobitoc a bagat spaima in voi si intr-o buna zi o sa raspundeti pt ilegalitatile pe care le faceti, deoarece ORDINUL SE EXECUTA DACA ESTE LEGAL !!! Daca vin inapoi sau nu, dar oricum demasc toata cloaca de putori din Jandarmaria Satmareana si o parte din MAI. Altiii chiar isi dau silinta sa fie in sprijinul cetateanului, altii nici nu stiu ca sunt platiti pt asa ceva. Jandarmeria nu sta numai in muschi mai baiatule !!!
chris, (19.08.2011 la ora 10:49) a spus...
bai sabadus...mai lasa prostile si treci la munca ca pana acuma ca Jandarm a frecat menta si ai fost platit pentru asta...tia venit si tie vremea
Tepes 001 (17.08.2011 la ora 22:02) a spus...
Oare cui sa mai cerem sa fie respectate LEGILE si CONSTITUTIA acestei tari, daca nici cei care sunt platiti pt asa ceva nu le respecta. Nu se respecta CONSTITUTIA, LEGILE si nici CETATEANUL !!! Nu doresc sa ma opresc aici : http://jandarmi.net/forum/index.php?board=52.0 , doresc sa arat cetatenilor cum unii din Jandarmeria Satmareana si din MAI, isi bat joc chiar si de ei, folosindu-se de contributiile lor catre stat. Un exemplu cat se poate de clar il aveti aici : http://jandarmi.net/blog/2010/12/reteta-noastra-secreta/ , unde autoturismul de serviciu este folosit in interes personal si de catre familia fostului adjunct al IJJ SM. Ce este strigator la cer, a fost faptul ca sefii au refuzat sa fim schimbati in misiunea de la Bixad dupa 8-12 ore, deoarece trebuie facuta economie la carburanti. Ce fac majoritatea jandarmilor in astfel de situatii ? Inghit in sec !!!
TeO, (17.08.2011 la ora 18:01) a spus...
Mi se pare ceva normal!!! Nu trebuie cedat

Mai multe stiri...

Preselecţie pentru Miss Ziua Oraşului Satu Mare

Data: 18.05.2012 11:33

Tinerele sătmărence care doresc să participe la Miss Ziua Oraşului Satu Mare se pot înscrie la concurs. Preselecţia va avea loc luni, 21 mai, de la ora 14:30 la (...)

Intoxicaţi cu ciuperci. O mamă și un copil au ajuns la spital în comă

Data: 18.05.2012 10:10

O mamă și patru copii din satul Racova, comuna Supur, au ajuns joi seara la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, după ce s-a intoxicat cu ciuperci (...)

Concursul de Ziua Tăticilor, organizat de UDMR, se amână o săptămână

Data: 17.05.2012 18:57

UPDATE: Ziua Taţilor se amână pe sâmbăta viitoare Din cauza vremi nefavorabile anunţate pe vineri, Ziua Taţilor, organizată de (...)

Logan al Poliţiei, accidentat în Turulung

Data: 17.05.2012 18:21

În cursul dimineții trecute, 16 mai a.c., în jurul orei 11.00, pe D.N. 1 C, în afara localității Turulung, a fost înregistrat un eveniment (...)

UPDATE: Un angajat Electrica a murit electrocutat pe un stâlp

Data: 17.05.2012 15:48

UPDATE: Electricianul a intervenit fără să folosească mănuși. Potrivit Inspectoratului Teritrorial de Muncă Satu Mare, electricianul n (...)

Curs de apicultor la Camera Agricolă

Data: 17.05.2012 15:05

Aproximativ 30 de persoane au finalizat astăzi cursul de apicultor, organizat de către Camera Judeţeană Agricolă Satu Mare. La cursul final au participat (...)

Furau burlane de la blocuri

Data: 17.05.2012 12:03

Miercuri, 16 mai a.c., în jurul orei 15.30 aflându-se în patrulare pe raza municipiului Satu Mare, o patrulă de jandarmi a observat că m (...)

Minori forţaţi să cerşească

Data: 16.05.2012 17:06

Două femei de 36 şi 42 de ani, din Petea, sunt cercetate în cadrul unor dosare penale, fiind suspectate că şi-au obligat copiii să cerşească pentru a (...)

În timpul liber, un jandarm a prins un bărbat care a tâlhărit o femeie pe stradă

Data: 16.05.2012 13:44

Marţi, 15 mai a.c., în jurul orei 17,00, jandarmul Sereş Silviu, din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, (...)

MAI a lansat campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”

Data: 16.05.2012 12:25

Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au lansat astăzi campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”, printr-o (...)

Tânăr de 20 de ani dispărut în balastiera de la Apa

Data: 16.05.2012 09:50

Un tânăr de 20 de ani din Baia Mare a dispărut duminică de la o cabană de lângă balastiera Apa, presupunându-se că s-ar fi înecat.
(...)

Declaraţie bombă! Breban recunoaşte că Holdiş a cerut 3% pentru PDL

Data: 15.05.2012 18:19

Declaraţii grave în cazul procesului "Mită 3% pentru PDL Satu Mare". Fostul prim vicepreşedinte al PDL Satu Mare, actual şef al Comisariatului (...)

Cartuşe în stare de corodare găsite la Bercu Roșu

Data: 15.05.2012 15:23

  În cursul dimineții trecute, un sătmărean de 65 de ani a găsit mai multe cartușe în timp ce demola o cabană din Bercu Roșu. (...)

Bebeluş în stare gravă transportat cu elicopterul la Cluj, după ce a ingerat dezinfectant

Data: 15.05.2012 15:15

În cursul zilei de azi, 15 mai, la ora 9.30, la Unitatea de Primire Urgenţe a SJU Satu Mare a fost adus cu ambulanţa un sugar, o fetiţă în (...)

Ţigări de contrabandă ascunse în locaş special amenajat

Data: 15.05.2012 14:21

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Halmeu – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit peste 950 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, (...)

20 de ani de la înființarea Grupului Școlar „Sfântul Iosif de Calasanz”

Data: 13.05.2012 14:25

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a participat vineri, alături de episcopul romano-catolic Eugen Schonberger, inspectorul şcolar (...)

Fetiţă de 14 ani, gravidă în luna a 9-a

Data: 13.05.2012 12:54

Sâmbătă,12.05.2012, a fost internată la Spitalul Județean Satu Mare, Secția Obstetrică / Ginecologie, minora T.O. de 14 ani, însărcinată în l (...)

Trei migranţi reținuți la Petea

Data: 12.05.2012 15:42

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Petea au depistat trei cetățeni marocani care intenționau sa iasă ilegal din România.
(...)

Cod galben de ploi şi vijelii la Satu Mare

Data: 12.05.2012 14:59

Regiunile de vest, nord, centru si, partial, sud ale tarii se vor afla, in intervalul duminica, ora 2.00 - luni, ora 10.00, sub cod galben de ploi, vijelii si, (...)

Crama Hetei din Beltiug, Marele Aur la Concursul judeţean de vinuri nobile

Data: 11.05.2012 17:23

Crama Hetei din Beltiug a câştigat Marele Aur, cu amestec roşu, la cea de-a IX-a ediţie a Concursului Judeţean de vinuri nobile, organizat de Camera (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea