Florin Gal, preşedinte interimar al Organizaţiei de Tineret PD-L Satu Mare a obţinut doar nota 2,2 la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, ce se desfăşoară în perioada 25 iunie - 24 septembrie 2010.
Concursul se organizează pentru ocuparea unui număr de 200 de locuri de auditori de justiţie şi sunt împărţite 100 pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 100 pentru funcţia de procuror. Este organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Tânărul PDL-ist nu a reuşit să treacă de prima probă a concursului, care a fost una eliminatorie, obţinând doar 22 de puncte la testul grilă cu 100 de întrebări din drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal.
Acesta a concurat alături de peste 3000 de candidaţi, din care 22 au fost din judeţul Satu Mare. Doar o singură sătmăreancă a reuşit să treacă de prima probă, la care era nevoie obţinerea a peste 70 de puncte. Kegyes Monica din Satu Mare a obţinut 71 de puncte şi va participa la următoarea etapă a concursului, care va consta într-un test de verificare a raţionamentului logic şi un interviu.
Florin Gal, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD-L Satu Mare, născut în 16 mai 1978 este licenţiat în drept. Acesta a încercat de mai multe ori să intre la Institutul Naţional al Magistraturii, însă se pare că tânărul pdl-ist este lipsit de noroc, după ce şi în acest an a picat la prima probă a concursului, care era eliminatorie şi unde a obţinut doar nota 2,2.