O societate comercială cu sediul social în Satu Mare, care din luna decembrie a desfăşurat activităţi de recrutare de personal în vederea desfăşurării în luna aprilie 2012 a unui congres internaţional de produse bio, a fost amendată de ITM Cluj cu suma de 50.000 de lei pentru primirea la muncă a unor persoane, fără încheierea contractelor individuale de muncă.
În depistarea neregulilor privitoare la această companie, ITM Cluj a primit sprijin din partea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).
Centurion Investment SRL deşi nu deţine puncte de lucru pe raza judeţului Cluj, activa aici încă din luna noiembrie 2011 cu 70 de persoane angajate.
Până să fie efectuat un control asupra firmei, din partea inspectorilor ITM, angajaţii societăţii au fost evacuaţi din cel puţin două locaţii pentru neplata chiriei şi a unor facturi: de pe str Baciului şi de la Grand Hotel Italia (în 16 decembrie 2011).
În urma unu control inopinat desfăşurat în incinta Hotelului Napoca, în data de 19 dec 2011, cu lucrători ai Jandarmeriei Cluj, în cazul acestei societăţi au fost depistate 44 de persoane care nu aveau forme legale de angajare. Dintre acestea 11 nu aveau deloc încheiate contracte, iar 24 aveau contracte de muncă, dar şi-au început activitatea cu mult timp de dinaintea semnării acestora. Restul au fost identificaţi în baza cardurilor de acces la hotelurile în care s-au cazat anterior, datorită faptului că în cazul lor nu au fost transmise prin sistemul electronic de evidenţă a angajaţilor, contractele de muncă ale acestora.
Serviciul secret DGIPI a intervenit deoarece în activitatea firmei se poate observa un caz de înşelăciune – pentru o serie de lucrători ai societăţii s-a promis salarii atractative, de 2.900 lei, abonamente la spa, o masă de zi ş.a., iar mulţi dintre ei şi-au părăsit joburile păstrate anterior.
“Toţi lucrătorii au declarat situaţia reală în care se aflau deoarece am descoperit acolo o stare generală de nemulţumire. Firma nici măcar nu avea punct de lucru la Cluj, iar majoritatea angajaţilor erau tineri”, a declarat astăzi directorul ITM Cluj, Emilian Roşca, citat de napocanews.ro.
Administratorii societăţii riscă maxim 3 ani de închisoare, iar amenda de 50.000 de lei poate fi contestată în termen de 15 zile.