Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare au continuat acţiunile ce vizează combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini pe teritoriul ţării noastre, organizând şi în cursul zilei de azi, 22 februarie a.c., asemenea activităţi în cadrul cărora a fost depistat cu şedere ilegală cetăţeanul filipinez R.J.D.C., în vârstă de 34 de ani.
În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul a intrat în România, în baza unei vize de scurtă şedere, în scop de vizită, iar la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză, nu a părăsit teritoriul ţării.
Conform procedurii, pe numele cetăţenului filipinez a fost emisă o Decizie de Returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, fiind sancţionat contravenţional cu suma de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, republicată.
Biroul pentru Imigrări Satu Mare va continua organizarea unor astfel de acţiuni, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra obligativităţii respectării normelor legale ce reglementează dreptul de şedere pe teritoriul României.