Câţiva şoferi reuşesc să scape de Poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră. Dacă acţiunea lor se dovedeşte a fi nu tocmai legală, de foarte multe ori aceştia nu mai sunt depistaţi niciodată de către poliţişti. Un caz asemănător s-a petrecut zilele trecute când un şofer ce conducea o maşină cu numere de Italia s-a făcut nevăzut de sub ochii poliţiştilor. Aceştia au încercat să-i dea de urmă, însă nu l-au prins.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la intersecţia dintre străzile 1 decembrie 1918 şi Gheorghe Lazăr din Satu Mare un echipaj al poliţiei rutiere efectua o acţiune de depistare a şoferilor care au consumat băuturi alcoolice. În vreme ce un şofer sufla în fiolă, un poliţist a încercat să oprească un alt autoturism, însă conducătorul a apăsat pe pedala de acceleraţie, luând-o înspre Poliţie, de unde i s-a pierdut urma. Până când „oamenii legii”, s-au urcat în Loganul din dotare şi au demarat, maşina cu numere de Italia a dispărut. Poliţiştii au luat-o pe Cuza Vodă, pe urmă pe lângă Finanţe, pe strada Decebal, fără să-şi pornească girofarul. Toate acestea se întâmplau în timp ce se derula marea acţiune „Siguranţa”, în care erau implicaţi peste 100 de poliţişti.
Am încercat să aflăm detalii despre acest caz prin Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie, însă a fost imposibil. Poliţiştii care erau la faţa locului nu au putut fi contactaţi de cei de la Biroul de Presă. Explicaţia era una puerilă: agenţii aveau mobilele închise pentru că erau la serviciu cu o seară înainte. Probabil în tot acest timp se făceau strategii pentru crearea unei „imagini pozitive” şi în acest caz.
Este cunoscut faptul că Poliţia mediatizează doar anumite cazuri, cele care ar trebui să creeze o imagine mai bună instituţiei, iar astfel de evenimente nu apar în buletinele de presă, aceste documente fiind pline de hoţi de raţe, furturi de arbori, furturi din magazine şi alte cazuri, în vreme ce cazurile mai deosebite sunt ţinute departe de ochii presei. Asta în vreme ce conducerea IPJ îi protejează pe poliţiştii care calcă pe bec. Dovadă cazul poliţistului fotomodel Gelu Huzău, care a intrat în maşina colegilor săi de la Poliţia de Frontieră, beat şi cu maşină neînmatriculată. Conducerea IPJ a precizat doar iniţialele sale, protejându-l.
În fine, după o zi de aşteptat date oficiale prin Biroul de Presă am reuşit să aflăm câte ceva de la Alexandru Racoţi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere. Acesta a precizat că „sunt destui” şoferi care nu opresc la semnalul poliţiştilor, invocând că nu au observat semnalul. În fiecare săptămână se găseşte câte unul sau doi astfel de conducători.
Revenind la subiectul de sâmbătă, Alexandru Racoţi, crede că şoferul s-ar putea să fie din zona Oaşului, maşina a fost filmată de aparatul radar. Există şanse ca acesta să fie depistat, dar înainte de toate trebuie găsit proprietarul autoturismului. Racoţi explică că această procedură nu se face chiar de pe o zi pe alta, pentru că nu suntem în Spaţiul Schengen. Poliţia trebuie să trimită o solicitate în scris autorităţilor italiene. Comunicarea răspunsului durează mult, în cazul în care numărul de înmatriculare e valabil. Ar fi posibil ca maşina să aibă numere false, iar atunci şoferul nu va fi depistat niciodată.
Şi cum legile României se aplică doar pe teritoriul ţării, este foarte probabil ca şoferul să scape. Tot legislaţia prevede că neoprirea la semnalul poliţistului constituie contravenţie, se sancţionează cu reţinerea permisului şi amendă. Nimic mai mult.
Poate aşa se explică şi faptul că mulţi oameni importanţi conduc maşini cu numere străine.
Sau credeţi că şoferul respectiv nu era din cei care pot fi opriţi pentru controale?