Consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Brennecke, se află într-o vizită oficială în judeţul Satu Mare. Acesta a vizitat mai multe firme din zona Careiului, unităţi de învăţământ şi cripta familiei grofilor Karoly din Căpleni, care i-a colonizat pe şvabi.
Oficialul german a susţinut astăzi o conferinţă de presă, la care au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Csehi Arpad, prefectul Radu Giurca, primarul Iuliu Ilyes şi preşedintele filialei FDG Johann Forstenheizler.
Csehi Arpad a subliniat buna colaborare a autorităţilor locale cu reprezentanţii comunităţi germane din judeţ.
Consulul Klaus Brennecke a mărturisit că a fost întâmpinat cu multă ospitalitate în judeţ. Oficialul a precizat că pe lângă oportunităţi a remarcat şi un optimism în rândul antreprenorilor sătmăreni. „Acest lucru este remarcabil când toată lumea vorbeşte despre criză. Consider că această regiune deţine atuuri foarte importante pentru a ieşi din această situaţie de criză", a declarat consulul.
Printre atuurile amintite se află poziţia geografică a judeţului, calificarea forţei de muncă şi cunoaşterea limbii germane.
Klaus Brennecke a remarcat şi modul în care autorităţile locale au sprijinit învăţământul în limba germană, în vreme de criză, când cheltuielile sunt reduse şi în Germania. De asemenea, acesta a remarcat şi buna colaborare culturală dintre autorităţile locale şi parteneri din Germania.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a precizat în încheiere că doreşte crearea unor legături între agenţii de turism din Germania pentru vizitarea punctelor turistice sau a zonelor de agrement ce se vor realiza în judeţ.