Gazeta de Nord-Vest şi Nord Vest TV organizează, miercuri, 10 martie, începând cu ora 15.00, prima ediţie a „Satu Mare Blog Meet - Conferinţa comunicatorilor din online-ul sătmărean”. Invitata special va fi doamna romanului poliţist românesc, scriitoarea şi blogheriţa Oana Stoica Mujea. Tânăra autoare îşi va lansa cu această ocazie ultima sa carte, bestseller-ul "Parfumul văduvei negre", apărută la Editura Crime Scene şi scoasă la vânzare cu revista Flacăra din luna martie.
În cadrul conferinţei comunicatorilor, au fost invitaţi să vorbească despre rolul şi importanţa comunicării în mediul online vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, care deţine blogul www.adrianstef.ro, şi primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, care deţine un blog pe portalul de ştiri www.szatmar.ro.
Despre romanul poliţist ce va fi lansat cu această ocazie vor vorbi directorul Bibliotecii Judeţene, Voicu D. Rusu, şi directorul Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop.
La eveniment sunt invitaţi să participe toţi blogherii sătmăreni, reprezentanţii mass-media clasice şi online, cititori de bloguri şi devoratori de informaţie din online-ul sătmărean, prieteni de-ai scriitoarei Oana Stoica Mujea şi iubitori de lectură.
Romanul poliţist "Parfumul văduvei negre" a fost lansat până acum la Chişinău şi Bucureşti, în capitala României având parte, săptămâna trecută, tot de o lansare cu blogheri, printre care Adrian Năstase, scriitoarea Lucia Verona, jurnaliştii Victor Ciucatu şi Simona Ionescu, ultimii trei aflându-se printre personajele cărţii.