Sâmbătă noaptea clubul Zambara le-a oferit sătmărenilor prezenţi un show incendiar cu vedete XXX.
Dacă femeile au avut parte de spectacole cu striptease masculin, cu ocazia celebrării Zilei Femeii, nici bărbaţi nu au fost uitaţi.
Clubul Zambara a organizat o petrecere exclusivistă, în care bărbaţi din club au fost delectaţi cu cele mai sexi pornostaruri.
.jpg)
După miezul nopţii, cele câteva sute de tineri au avut ocazia să se întâlnească cu trei dintre fetele de la Budoar. Prima care a intrat pe scenă pentru a-i încinge pe tinerii sătmăreni a fost Alexandra „Cat Woman”.
.jpg)
În scenă şi-au mai făcut intrarea stewardesa Kitty şi blonda Natasha, cele două reuşind să încingă atmosfera la cote maxime. Dintre cei prezenţi au fost şi câţiva bărbaţi mai puţini timizi, care au beneficiat de lecţiile predate de vedetele de la Budoar.
.jpg)
Atmosfera a fost întreţinută şi de muzica mixată de Dj Gabi. La final sătmărenii prezenţi în clubul Zambara au avut parte de un show lesbi susţinut de două dintre vedetele XXX.
Mai multe imagini găsiţi la Galeria Foto.