Brandul local de confecţii, Inedit, îşi lansează duminică colecţia de toamnă iarnă, printr-un spectacol plin de surprize, ce se va desfăşura la Teatrul de Nord Satu Mare. Detaliile despre spectacol au fost oferite astăzi în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de Simona Tulan, directorul firmei Inedit, Cosmin Mureşan, directorul de imagine şi Andrei Mihalache, directorul artistic al Teatrului de Nord Satu Mare.
Inedit în colaborare cu Teatrul de Nord prezintă Magic Fashion, spectacol ce vizează lansarea colecţiei de toamnă-iarnă 2010-2011, ce va culmina cu concertul artistei Paula Seling, imaginea brandului de confecţii din 2008 şi a cărei haine le-a purtat la celebrul eveniment muzical, Eurovision 2010.
Andrei Mihalache, directorul teatrului de Nord, a declarat că brandul Inedit este din ce în ce mai activ în viaţa comercială dar şi cea artistică a Sătmarului, prin spectacolele de modă organizate la teatru, în care sunt încadrate numeroase momente artistice.
„Încercăm să ne redescoperim cu fiecare eveniment pe care îl organizăm. Încercăm să vă oferim cât mai multe surprize, de aceea nu vom dezvălui foarte multe despre spectacolul aniversar, de duminică. Sunt 20 de ani de când încercăm să facem modă”, a precizat Sorina Tulan, managerul firmei Inedit.
Cosmin Mureşan, directorul de imagine, a spus că prin acest spectacol se marchează trei evenimente: lansarea colecţiei de toamnă iarnă 2010-2011; 20 de ani de la înfiinţarea firmei Inedit şi prezenţa Paulei Seling, care va concerta în cadrul evenimentului.
„Din culisele spectacolului pot să vă spun că pentru noi este un triplu eveniment: lansarea colecţiei de toamnă - iarnă, o colecţie foarte compozită, cu multe mixaje de texturi; 20 de ani de Inedit şi prezenţa Paulei Seling, într-un concert extraordinar”, a precizat Cosmin Mureşan.
Organizatorii promit sătmărenilor un spectacole presărat cu momente artistice şi foarte multe surprize. De asemenea, se va lansa şi noul catalog, la care s-a lucrat cu Paula Seling şi soţul acesteia Radu Bucura şi pe care îl vor primi toţi cei prezenţi la eveniment.
Preţul biletelor este de 25 lei. Acestea se pot achiziţiona de la magazinul Inedit, str. Vânătorilor 11, sau de pe www.confectii.com.