Un recent sondaj de opinie ne arată că dacă Nicolae Ceauşescu n-ar fi fost împuşcat în decembrie 1989, cu siguranţă că astăzi ar fi cel mai popular personaj politic din România.
Faptul că după 20 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste, mulţi români sunt gata să voteze un lider comunist nu denotă neapărat o opţiune oarecum nostalgică, ci mult mai grav, un sindrom al inadaptabilităţii noastre legendare.
În lipsa unor repere autentice alegătorii sunt siliţi să opteze – cel puţin în planul virtual al sondajelor de opinie – între două rele: răul comunist şi răul portocaliu de azi. Evident că din această bătălie, câştigător iese infernul comunist, căruia distanţarea temporală de peste două decenii îi conferă un soi de aură salutară. Dacă în filmele poliţiste există, vorba aia, un cadavru în dulap, în realitatea românească avem proaspăt deshumat cuplul dictatorial, lichidat în ziua de Crăciun din 1989. ADN –ul Ceauşeştilor este acum luat la puricat pentru a se stabili veridicitatea osemintelor, probabil pentru a fi transformate apoi în moaştele unei democraţii agonice.
În ultima vreme jurnalele de ştiri sunt inundate de prea mulţi morţi, piloţi, artiste, înecaţi, împuşcaţi ori dictatori aşa că oamenii vii, atâţia câţi or fi rămas în ţara asta, nici că se văd.
Stafiile trecutului se ascund speriate, fugărite de monştrii feroce ai unui viitor tot mai negru pe zi ce trece.
Dacă istoria amanetează osemintele lui Ceauşescu, poporul acesta plăteşte din greu dobânzile zilnice ale ticăloşiei politice şi indolenţei guvernamentale.
Tot din acelaşi sondaj reiese că majoritatea românilor consideră că au trăit mult mai bine pe vremea lui nea Ceaşcă şi această constatare - dincolo de expresia rece şi seacă a unor neiertătoare procente - exprimă de fapt, eşecul tragic al unei democraturi ciudate, dată la pământ de prima adiere a crizei economice.
Ceauşescu este însă mort, popularitatea lui crescândă nu mai poate folosi nimănui. Iar românii - în lipsa unor lideri de viitor - sunt gata să pună ştampila pe cuşma de astrahan aproape putrezită scoasă din groapa lui Ceauşescu.
Despre moaştele sfinţilor se spune că ar fi făcătoare de minuni, că simpla lor atingere ar vindeca bolile cele mai necruţătoare, nu ştim însă dacă osemintele păgâne ale Ceauşeştilor, nici bine scoase şi deja evadate în plutonul fruntaş al sondajelor, ar mai putea face vreo minune şi să scape ţara asta nefericită de boala ei incurabilă.
Dacă românii se întorc spre Ceauşescu, un tiran a cărui împuşcare a fost considerată atunci semnul izbăvirii, atunci se pare că obloanele viitorului au fost trase definitiv, iar poporul acesta îşi extrage o ultimă fărâmă de speranţă tot dintr-un hău totalitar. Se vede treaba că Dumnezeu nu ne iartă şi în loc de aripa unui înger ne pedepseşte cu ciolanele fostului dictator, care pluteşte în sondaje asemenea unui diavol proaspăt aruncat din Rai.