Modernizarea statului român pare a fi o prioritate stringentă pentru Preşedinţie. Demersurile preşedintelui Traian Băsescu în acest sens, au îmbrăcat, din păcate, haina unui politicianism destul de ieftin, iar în spatele nevoii de reformare instituţională, scepticii nu văd decât o banală reglare de conturi.
Suntem membri ai Uniunii Europene de trei ani şi trei luni. Din păcate, acest lucru nu prea se observă în nicio sferă a vieţii sociale, politice ori economice. În loc să adie aerul proaspăt al unei democraţii reale, îndelung aşteptate de – puţinii – români care au într-adevăr o mentalitate occidentală, România se scufundă pe zi ce trece în tenebrele unei organizări de tip mafiot.
Ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică, nu-i decât previzibilul efect al decăderii morale tot mai accentuate a unei faune politice din categoria prădătorilor fără scrupule.
Nenorocirea cea mai mare este aceea că românul a ajuns în imposibilitatea de a mai spera în corectitudinea vreunei formaţiuni politice autohtone. Rând pe rând, după ce s-au perindat la Putere, partidele româneşti au dat întreaga măsură a nepriceperii şi cupidităţii lor. Poate şi de acolo refuzul pur şi simplu a tot mai mulţi compatrioţi de a-şi exercita elementarul drept electoral.
Dacă cineva ar avea curajul să efectueze un studiu sociologic al României din 2010, ar avea parte de surprize ameţitoare.
În vreme ce clasa politică mimează un soi de „democraţie originală”, populaţia se sinchiseşte prea puţin de modernizarea statului. Echilibrul social şi politic este asigurat de un singur verb: „a da”. Dă-i politicianului posibilitatea să pună mâna pe bani, dă-i poporului oleacă de pâine şi circ cât cuprinde, şi liniştea este deja asigurată.
O reformă reală în România nu poate fi decât una extrem de dureroasă. Ca şi cum o cangrenă urâtă veche şi uriaşă ar trebui îndepărtată de nişte chirurgi orbi. Teoretic, toată lumea doreşte un soi de schimbare dar cu o singură şi obligatorie condiţie: efectele acesteia să se oprească fix la poarta casei proprii. Românii vor schimbări pentru „ceilalţi” şi nicidecum pentru ei înşişi.
Cei care trec prin România se minunează cum de o astfel de ţară subdezvoltată, tributară organic unui mod de viaţă asiatic, este totuşi membră UE!
O schimbare reală, o reformă din temelii a statului, nu o poate face astăzi decât un politician care ar avea mereu la îndemână un elicopter să poată fugi - la o adică - şi să se ascundă în America Latină.
Până atunci însă, vom coafa cu eleganţă idei, declaraţii politice, vom modifica această Constituţie care mai miroase a stat sovietic dar cu adevărat, deocamdată, în România nu se poate face aproape nimic!